Satul caselor pictate

0
615
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Cu peste o sută de ani în urmă, o femeie cu imaginaţie a încercat să ascundă fumul depus pe pereţi, desenând, ici colo, câte o floare, astfel încât, petele inestetice, deveneau, dintr-o dată, un semn distinct.

casa muzeuAnii au trecut… Apariţia sobelor a făcut să dispară urmele fumului de pe plafoane sau pereţi şi, astfel, desenele au cam pierit. Cum însă din totdeauna au existat oameni pentru care tradiţia, frumosul şi inovaţia sunt un mod de viaţă, doamna Felicja Curylowa (1904-1974), considerând că pictatul pereţilor poate deveni o tradiţie, s-a apucat să-şi decoreze casa, atât în interior cât şi în exterior, cu flori.

Punându-şi în valoare talentul şi imaginaţia în stil propriu, folosind vopsele în culori tari, a creat o lume a celor mai frumoase case pictate cu flori. Recunoscută ca pictor tradiţional, Felicja Curylowa a început să aibă şi adepţi, mulţi dintre săteni, fiecare după talent şi gustul pentru frumos, decorându-şi casele cu flori colorate în cele mai năstruşnice nuanţe.

Un buchet de flori fără egal

Curând, florile au depăşit spaţiul interior şi exterior al caselor şi s-au extins chiar şi pe cuştile căţeilor, pe grajduri, pe coteţele găinilor, pe fântâni, pe porţi, pe poduri, astfel încât, tot satul s-a transformat într-un imens buchet de flori. O frumuseţe care dăinuie tot timpul anului, indiferent de anotimp. Şi, uite-aşa, de la o gospodină creativă, a cărei revelaţie s-a produs în urmă cu o sută de ani, ţăranii din Zalipie şi-au găsit o ocupaţie, transformată în măiestrie. Dacă la început doar femeile îşi puneau mintea la contribuţie, astăzi, mulţi dintre bărbaţi au „îmbrăţişat” meseria de pictor tradiţional şi trăiesc din această îndeletnicire. Ba mai mult, s-au gândit să picteze şi obiecte de ceramică, de lemn, de piele şi, după cum chiar ei recunosc, pictează tot ce le cade în mână.

Casa-muzeu

Revitalizând tradiţia, şi aducând un omagiu celei care a făcut din desenele sale o artă, casa Felicjei Curylowa a fost transformată în muzeu, devenind la scurt timp, un loc de atracţie pentru cei ce vor să vadă frumuseţea picturilor sale. Ei bine, am putea spune că vorba, „omul sfinţeşte locul” are în acest sat un suport real. O lume colorată viu care dăinuie peste timp. Satul caselor pictate cu flori este locul unde oriunde te opreşti, te atinge aripa nevăzută a unui fluture ce-şi petrece timpul zburând printre florile zugrăvite prin gospodăriile celor din Zalipie.

Sursa: revistamagazin.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here