Mare primejdie este pentru fiecare dintre noi atunci când suntem cu sufletul bolnav, când suntem orbiți de patimi și nu ne dăm seama că suntem bolnavi.
„Dacă ați fi orbi n-ași avea păcat. Dar acum ziceși: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră”, le zice Mântuitorul fariseilor (Ioan 9, 41). Cu alte cuvinte, Iisus le spune: „Dacă v-ați recunoaște orbi, n-ați avea păcat, pentru că M-ați ruga să vă vindec. Dar voi pretindeți că vedeți adevărul, când de fapt sunteți orbi și nu voiți să fiți vindecați de Mine”.
Când omul își dă seama că este bolnav cere un sfat de la cineva, aleargă la doctor, se roagă lui Dumnezeu – face ceva ca să scape de boala care îi amenință sănătatea. Dar dacă rămâne nepăsător, boala progresează și într-o bună zi cade la pat și moare. Tot așa se întâmplă și cu boala cea dinlăuntru, cu orbirea sau chiar cu moartea sufletului. Pentru mulți dintre noi se împlinește cuvântul din Apocalipsă, în care Dumnezeu ne spune așa: „Știu faptele tale, că ai nume, că trăiești, dar ești mort. Priveghează și întărește ce a mai rămas și era să moară” (Apocalipsă 3, 1-2). Care sunt aceste fapte ucigătoare pe care le avem și le purtăm cu noi, care ne întunecă sufletul încât ajungem să murim, deși suntem încă în viață? Le-am amintit de curând: trufia, invidia, mânia, beția, desfrâul, lăcomia, lenea, superficialitatea, necredința, lipsa de dragoste, osândirea pe nedrept a semenilor noștri etc. Câte familii nu se destramă din pricina patimilor și a încurcăturilor neîngăduite pe care le are unul sau altul dintre soți?! Câte soții nu-și plâng amarul căsniciei când soțul vine acasă târziu și beat, face scandal, îi sperie și îi bate pe ea și pe copii, iar mai apoi își părăsește familia și se încurcă cu alta?! Câți creștini nu se roagă lui Dumnezeu numai când dă peste ei câte un necaz, iar când le merge bine uită și de Dumnezeu, și de suflet și duc o viață urâtă și străină de orice bine?!
Asemenea fapte, frați creștini, sunt ca niște umbre negre, umbre grele, care învăluie sufletul și conștiința noastră, îmbolnăvindu-ne de moarte. În încheiere am să citez – tot din cartea Apocalipsei – cuvintele lui Dumnezeu care ni se potrivesc, în măsuri diferite, fiecăruia dintre noi: „Stiu faptele tale; că nu ești nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă ești căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic nu am nevoie! Și nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns, și sărac și orb și gol! Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogătești, și veșminte albe ca să te îmbraci și să nu se dea pe față rușinea goliciunii tale, și alifie de ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.
Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsă 3, 15-20). Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să ne vedem propriile păcate, să ne eliberăm și să scăpăm de ele; să-L rugăm să ne dăruiască lacrimi de pocăință și ”alifia” cea duhovnicească a harului Său, ca să vindece deplin boala ochilor noștri sufletești și să lumineze cu lumina Sa lăuntrul nostru întunecat de patimi; Mântuitorul nostru Cel mult dorit să ne dăruiască veșmintele cele albe ale nevinovăției trupești și sufletești, ca să-L putem cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu și să-L putem primi pe marele doctor și tainicul și cerescul oaspete – Iisus Hristos. El așteaptă la ușa inimii fiecăruia dintre noi și este gata să ne ajute și să ne vindece de toate neputințele noastre. Să-L poftim să vină la noi, în viața noastră, în inima noastră, în familia și societatea noastră. Să-L poftim cu smerenie și dragoste, zicând: Vino, Doamne Iisuse, vino și la noi! Amin!
„Smerenia și dragostea, insușirile trăirii ortodoxe” – Sofian Boghiu
Jurnal Spiritual
