Sărbătoarea zilei – Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu

0
169

sfantul-vartolomeuSfântul Apostol Bartolomeu este unul din cei doisprezece Apostoli. Împreună cu Sfântul Apostol Filip şi Mariami, sora acestuia, au fost prezenţi în cetăţile din Siria şi Asia de Sus, vestind învăţătura lui Hristos. Mai târziu va ajunge în Arabia, Persia, India şi apoi în Armenia, locul în care va fi ucis. Moaştele sale au fost aşezate într-o raclă şi au adus multe tămăduiri. Datorită minunilor care se petreceau la mormântul acestuia, păgânii au aruncat în mare racla în care se aflau moaştele Sfântului Bartolomeu. Ele au ajuns în Liparia, unde, prin vedenie dumnezeiască, episcopul Agaton însoţit de cler şi popor, le-a aşezat într-o biserică închinată Sfântului Bartolomeu. Aici au rămas până în vremea împăratului Teofil. Din cauza atacurilor venite din partea musulmanilor, moaştele sale au fost duse în cetatea Venend.

Tot astăzi, facem pomenirea:
– Sfântului Apostol Ţiţ;
– Sfinţilor Mina, Epifanie, Ghenadie;
– Sfântului Ioan, arhiepiscopul Constantinopolului;
– Cuviosului Ioan Carpatiul.

Mâine, facem pomenirea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, soţia sa.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here