Sarah Brightman a strălucit la Sala Palatului

0
125
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Sarah Brightman la București

Joi seară, Sala Palatului a găzduit un concert extraordinar semnat Sarah Brightman. Susținută de o voce incontestabilă și o atitudine pe măsură, soprana a cărei voce depășește trei octave a strălucit pe scena Sălii Palatului din București.

În deschiderea spectacolului, o orchestră formată din peste 50 de muzicieni și ajutată de efectele speciale existente a încântat spectatorii. Așadar, începând cu ora 20.00 toate privirile au fost ațintite către celebra cântăreață britanică al cărei spectacol s-a dovedit a avea o atmosferă de poveste.

„Show-ul susţinut de cântăreaţa britanică la București face parte din turneul mondial “Dreamchaser”, început în 2013. Acesta va include peste 100 de spectacole pe cinci continente”, conform Mediafax.

Un concert nepământean – Sarah Brightman

Nici nu a fost nevoie ca orchestra să termine de interpretat prima piesă, că imediat, în aplauze furtunoase, a urcat pe scenă Sarah Brightman, îmbrăcată într-o rochie lungă roșie. Încă de la primele acorduri – prin interpretarea piesei “Fleurs Du Mal”, soprana a arătat publicului pasiunea și creativitatea care a transformat întregul concert într-unul “nepământean”, aşa cum, de altfel, şi-a dorit și Sarah.

Citiți și Medalion: Julio Iglesias Jr.

La 10 ani după primul concert susținut în România, mesajul transmis de soprană a fost următorul: “Bună seara, doamnelor şi domnilor! Sunt foarte, foarte fericită că sunt din nou aici, în Bucureşti. Mulțumesc foarte mult că aţi venit”.

Prima artistă care va înregistra un cântec în spațiu

Inspirat din antrenamentele pentru misiunea în spaţiu pe care Sarah o pregătește pentru 2015, albumul „Dreamchaser”  este instrumentul cu care Sarah intenționează să cucerească şi lumea nepământeană. Va deveni astfel prima artistă care va înregistra un cântec în spațiu.

În timpul concertului cântăreața a purtat mai multe rochii, fiecare dintre ele fiind asortate cu frumoase diademe. Piesele ce au dat startul show-ului au fost piesele “Symphony”, “Who Wants to Live Forever”. Au urmat “Anytime, Anywhere”, “Eperdu”, “Hijo De La Luna”.

O lună a intrat pe scena Sălii Palatului

Ascultând muzică de calitate, spectatorii au reușit să petreacă două ore minunate la Sala Palatului din București. La concert au participat tineri, persoane trecute de prima tinerețe, dar şi copii. Fetițe de 3 – 4 ani au ascultat-o pe soprană interpretând piese mai ritmate sau mai lente. Ei au dansat, au aplaudat şi la sfârșitul concertului i-au oferit buchete de flori.

Citiți și Charles Aznavour, supranumit “Sinatra francez”, o viață dedicată cântecului.

Momentul în care o lună plină a intrat în Sala Palatului , pe un proiector, a fost de departe cel mai frumos moment din timpul concertului, mai ales că piesa pe care interpreta o cânta era chiar piesa “La Luna”. Apoi au urmat piesele “Closer”, cântată de orchestră, “Harem”, “Breath Me”, “Figlio Perduto”, “Scarborough Fair” şi “A Song of India”.

Duet cu tenorul Erkan Aki

Tenorul Erkan Aki s-a întors pe scenă pentru a interpreta cu Sarah Brightman melodia “The Phantom of the Opera”. Acest moment s-a bucurat de ropote de aplauze din partea celor aproximativ 4.000 de spectatori ai Sălii Palatului. Apoi, Sarah Brightman a decis că este timpul să-şi ia la revedere de la publicul din România. 

”Time to Say Goodbye” a fost ultima piesă din concert. Sau ar fi trebuit să fie, dar aplauzele, timp de câteva minute, venite din partea publicului, au determinat-o pe cântăreața britanică să revină pe scenă. A mai interpretat piesa “A Question of Honour”, după care a părăsit scena. S-a întors după câteva momente pentru o ultimă piesă. “Dust in the Wind” a fost melodia care chiar a încheiat show-ul susținut de soprana Sarah Brightman la Bucureşti, arată Mediafax.

Călătoria în univers oferită publicului din România a continuat cu interpretarea pieselor “It’s a Beautiful Day” și “Canto Della Terra”. Cea din urmă a fost cântată cu ajutorul tenorului Erkan Aki. S-a interpretat și cântecul “Nessun Dorma”, una dintre cele mai apreciate melodii ale concertului.

Sarah Brightman – Soprana cu cel mai mare volum de vânzări

Considerată soprana cu cel mai mare volum de vânzări și singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard Dance şi Classic, Sarah Brightman este pioniera genului “classic crossover”. Mai mult, este este  şi unul dintre marii artiști ai lumii. Ea însumează peste 30 de milioane de discuri vândute. Are un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur şi de platină, în peste 40 de țări.

Înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, single-ul “Time to Say Goodbye”, s-a bucurat de vânzări în peste 12 milioane de copii în întreaga lume. Un alt aspect ce oferă credibilitate este acela că Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice de două ori. A câtat în 1992 la Barcelona şi 16 ani mai târziu, la Beijing.

 Alexandra G.

Jurnal Spiritual

Sarah Brightman

Sarah Brightman

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here