Casa Bonhams din Londra, una dintre cele mai mari case de licitații de artă din lume a organizat o licitație cu tema istoria științei, în care a prezentat șapte „antichități”, obiecte rare, din lumea științei și tehnologiei, informează Live Science.
Licitația a prezentat documente științifice semnificative, curiozități de la cele mai mari nume din domeniul științei și piese rare de tehnologie care au ajutat la lansarea epocii moderne, așa cum o știm noi astăzi.
Primul din colectia “obiecte rare” este:
Un element cheie al licitației a fost o placă de bază, perfect funcțională, utilizată în 1976 la ansamblarea manuală a Apple 1, primul computer al companiei americane.
Ecranele de la Manhattan Project- primul proiect de dezvoltare al armelor nucleare, realizat de Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Canada în Primul Război Mondial – au avut de sticlă groasă de 6 inch pentru a proteja oamenii de știință de radiații.
Obiecte rare mai sunt si o scrisoare a lui Einstein si un document care explica reproducerea la lipitori.
O scrisoare semnată de Albert Einstein în jurul anului 1929, a fost evaluată în jurul sumei de 3.000 de dolari.
George Willis Ritchey a fost un pionier în domeniul astronomiei, care a trăit în secolul al XIX-lea. Colecția sa de fotografii și cărți este evaluată la aproximativ jumătate de milion de dolari.
Fizicianul Hermann von Helmholtz a dezvoltat una dintre primele tastaturi electrice. Se estimează că valoarea acesteia este undeva în jurul sumei de 30.000 dolari.
Biologul Charles Darwin a studiat lipitori întreaga sa viață. În această scrisoare din 1857, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor, explică reproducerea la lipitori. Documentul a fost estimat la sume între 20.000 dolari și 30.000 dolari.
Această copie a cărții, „Originea speciilor”, scrisă de celebrul naturalist britanic Charles Darwinși publicată în 1859 este evaluată în jurul valorii de 25.000 de dolari.
Jurnal Spiritual