În Joia cea Mare, cântare se spune: „Când măriții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău-credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat, și judecătorilor, celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept Te-au dat.
Vezi, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru acesta, spânzurarea și-a agonisit! Fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului! Cela ce ești spre toți bun, Doamne, mărire Ție!”. Cuvintele acestea sunt pline de conținut, având în vedere lucruri asupra cărora e bine să se oprească credincioșii cu gândul. Din ele aflăm că la Cina ce de Taină, Domnul Hristos le-a spălat ucenicilor Săi picioarele, iar aceștia s-au luminat. Din ele aflăm că Iuda cel rău-credincios, cel cu rea-credință, s-a îmbolnăvit cu iubirea de argint, cu patima iubirii de avere și s-a întunecat.
Și, fiindcă s-a întunecat, fiind el rău-credincios, La dat judecătorilor celor fără de lege, pe Judecătorul cel drept. Iar aceasta o spunem vorbind cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Nu vorbim despre lucruri care s-au întâmplat cu Domnul Hristos, ci cu Domnul Hristos Însuși vorbim! Apoi ne adresăm celor de față, presupunând că ar fi între cei de față vreun iubitor de avere ca Iuda, și-l prevenim să nu se întunece, să nu aibă rea-credință, să nu aibă iubire de argint, iubire de avere, zicând: „Vezi iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit”, dându-i și un îndemn: „Fugi de sufletul cel nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului!”. Și, apoi, iarăși, gândindu-ne la Domnul Hristos, zicem: „Cela ce ești spre toți bun, Doamne mărire Ție!”. În felul acesta ne pregătim pentru Sfintele Paști.
Tot în Săptămâna Sfintelor Patimi zicem: „Cămara Ta, Mântuitorul Meu, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dădătorule de Lumină, și mă miluiește!”.
„Sfintele Paști în cultul ortodox”, Părintele Teofil Părăian
Foto Jurnal Spiritual
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]