Sanctuarul urşilor de la Zărneşti poate fi admirat dintr-un trenuleţ special

Sanctuar-Zarnesti-ursi

Turiştii care merg să viziteze rezervaţia de urşi de la Zărneşti pot de acum să admire animalele… din trenuleţ. Acesta poate transporta 24 de persoane, iar o călătorie prin rezervaţie durează 15 minute. Noul mijloc de transport a costat 25.000 de euro, bani obţinuţi de la o asociaţie din Marea Britanie, transmite România TV.

“Trenuleţul Libertăţii”, care te plimbă prin rezervaţia de la Zărneşti, este de fapt un tractoraş cu o remorcă specială.

În rezervaţie a fost inaugurată şi Căsuţa vizitatorilor. De aici, turiştii pot cumpăra biletele de intrare, suveniruri sau miere şi pot afla poveştile urşilor, urmărind un film documentar.

“E un loc unde vor fi primiţi, un loc unde să bea o cafea, un ceai, o apă, până vine trenuleţul ursuleţilor care să îi ducă prin rezervaţie”, a declarat, pentru RTV, Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni, care a realizat Sanctuarul.

Trenuleţul opreşte pe traseu în 5 staţii. Preţul unei călătorii este de 25 de lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here