Sănătatea, mai bună decât toate?

0
819
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Sănătatea, mai bună decât toate?

Atunci când doreşti să vorbeşti despre sănătate din punctul de vedere creştin, observi că acest subiect poate fi abordat din tot felul de perspective.

femeieiniarbaSe poate vorbi despre sănătate aşa cum este prezentată în Sfânta Scriptură, în scrierile Sfinţilor Părinţi, poţi vorbi despre căderea lui Adam sau despre Învierea lui Hristos, şi despre multe alte lucruri. Astfel, nu este întâmplător, pentru că sănătatea se află de fapt în apropierea miezului tuturor acestor discuţii.

Mie mi se pare totuşi foarte interesantă distanţa mare între modul în care cei vechi se raportau la această temă şi modul în care o face societatea modernă, sau, şi mai interesant, creştinii moderni.

Discuţia despre sănătate însă nu poate începe decât de la realitatea morţii.

În lumina – sau în apropierea – morţii, sănătatea îşi capătă adevăratele sale proporţii.

Vorbind despre moarte, Sfinţii Părinţi nu pot evita păcatul strămoşesc, care a adus moartea în acest univers şi înăuntrul existenţei noastre. Sfântul Maxim Mărturisitorul are câteva cuvinte foarte plastice relativ la acest fenomen:” Şi moartea trăieşte de atunci în tot acest interval de timp făcându-ne pe noi mâncare ei însăşi, iar noi nu mai trăim niciodată, fiind pururea devoraţi de ea prin stricăciune”.

Comentând scrierile Sfinţilor Părinţi pe această temă, teologul grec Panayotis Nellas explică că, după păcat şi îmbrăcarea omului în haine de piele, “omul nu mai are, ca înainte, viaţa ca o caracteristică constitutivă a lui, nu mai există datorită vieţii care ţâşneşte în mod natural din el, ci există întrucât amână moartea. Ceea ce există în principal acum este moartea, viaţa s-a schimbat în supravieţuire”.

Nu se poate spune atunci că anticii nu erau preocupaţi de sănătate.

Atâta timp cât cugetau la moarte şi ne recomandau tuturor acest exerciţiu, înseamnă că aveau în vedere şi sănătatea. Dar atunci este foarte curios cum cuvântul “sănătate” apare doar de câteva ori în Vechiul Testament. Iar în Noul Testament apare o singură dată.

De fapt, nu este nicio dilemă.

Pe creştini îi interesează mai mult mântuirea sufletului – adică sănătatea sa veşnică – decât sănătatea trupească. Şi pe bună dreptate: sănătatea trupească nu ne asigură decât prelungirea acestei vieţi. Creştinul căută însă viaţa veşnică, apropierea de Dumnezeu. Şi oricâtă sănătate ar avea, creştinul suspină: “Neliniştit este sufletul meu, până ce se va odihni întru Tine, Doamne!”, după cuvintele Fericitului Augustin.

Lumea actuală pare însă să vadă lucrurile pe dos.

Doreşte foarte mult sănătatea trupească, iar pe cea sufletească ori nu o cunoaşte, ori o ignoră. Pentru lumea actuală deviza este: “Sănătate, că-i mai bună decât toate”. Dar spunând aceste cuvinte, lumea pare a fi lovită cu orbire, căci deşi toată omenirea în jur moare, lumea nu pare să priceapă că sănătatea trupească nu te salvează de moarte.

Deosebit de îngrozitor pentru un creştin pare faptul că omenirea este astăzi dispusă să creeze clone ale oamenilor sau organelor pe care să le “folosească” pentru transplanturi. Aceasta arată că pentru sănătatea trupească oamenii sunt astăzi dispuşi să facă abstracţie chiar şi de ideea de suflet.

Însă chiar dacă ar trăi 1000 de ani, sau 10000 de ani, omul nu poate scăpa în acest univers de destinul implacabil adus de cădere.

Şi înţelegem astfel că, în această problemă, între cei vechi şi noi nu este doar o diferenţă de percepţie, sau de tehnologie. Este o diferenţă fundamentală: cei vechi credeau mai mult în Dumnezeu. Omul actual, şi din păcate şi creştinul actual, cred mai mult în ei înşişi.

Probabil sunt mulţi creştini care sunt tentaţi să apeleze la un contra-argument la îndemână: vindecările Mântuitorului. Oare nu arată aceste vindecări cât de importantă este sănătatea, atât de importantă încât chiar Fiul lui Dumnezeu a însănătoşit atâţia oameni?

Da, Mântuitorul a arătat că sănătatea este importantă, dar numai dacă aduce cu sine – sau susţine – sănătatea duhovnicească, sau spirituală.

„Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37).

Vindecările Mântutorului nu sunt practici medicinale, ci procese duhovniceşti.

Prin ele Mântuitorul nu realizează doar însănătoşirea trupului, ci caută mai ales vindecarea sufletului; la fiecare vindecare, Hristos cercetează credinţa celor suferinzi, pentru că sănătatea trupească fără cea duhovnicească nu ajută la nimic.

Ba chiar am putea merge mai departe: sănătatea trupească fără cea duhovnicească este chiar dăunătoare, întrucât îi dă omului iluzia nemuririi. Astfel, “sănătatea trupului îi deschide omului uşa spre multe capricii şi păcate, iar neputinţa trupului o închide” (Sfântul Tihon de Zadonsk).

Sănătatea nu-i mai bună decât toate.

Un creştin nu ar trebui să vorbească vreodată astfel. Pentru un creştin, mântuirea sufletului, adică viaţa, e cea mai bună dintre toate. Şi e singurul scop valabil al oricărui creştin.

Sursa: Creştin Ortodox

V-ar putea interesa și aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here