Salina Turda, inclusă într-un top al destinaţiilor de călătorie incredibile din lume

0
242

Salina Turda a fost inclusă într-un top 25 al destinaţiilor de călătorie incredibile din lume, despre care turiştii nici nu ştiu că există, potrivit site-ului american Business Insider.

Salina TurdaAstfel, Salina Turda este listată în acest clasament al „destinaţiilor de călătorie incredibile despre care nici nu aţi ştiut că există”.

A fost inclusa de către site-ul american Business Insider, în contrast cu atracţii turistice tradiţionale, cum sunt cetatea Vaticanului din Roma, turnul Eiffel din Paris sau catedrala Westminster din Londra.

Inspirându-se dintr-un site denumit Quora care şi-a întrebat utilizatorii care sunt cele mai inedite destinaţii de călătorie despre care mulţi nici nu ştiu că există, cei de la Business Insider au realizat o listă a „perlelor ascunse” din întreaga lume, până la care merită să călătoreşti.

Salina Turda este descrisă ca fiind o mină de sare din Transilvania, România.

Aceasta ar fi devenit o atracţie turistică populară începând cu anii ’90. Deşi datează din secolul al 17-lea, mina are în prezent un carusel şi un amfiteatru, se spune pe site-ul businessinsider.com.

Destinaţia turistică din România este prezentată în acest top după Saint Pierre et Miquelon.

Aceasta este o insulă din apropierea ţărmului Canadei; este considerat a fi ultimul vestigiu al controlului Franţei asupra Americii de Nord, unde localnicii încă mai vorbesc limba franceză.

Înainte de Salina Turda în acest clasament este prezentat “Dealul Magnetic” din provincia New Brunswick din Canada.

Localnicii spun că îţi poţi opri maşina în pantă; o poţi scoate din viteză şi aceasta începe să urce cu motorul oprit. Acesta este un moment ce poate fi filmat pentru amuzament, pentru că mişcarea ascendentă este de fapt doar o iluzie optică.

Printre destinaţiile turistice prezentate în top se mai numără Cripta Capucinilor din Roma. Ea este decorată cu oasele a peste 3.700 de corpuri umane. Se numara printre cele mai înfiorătoare destinaţie turistică din Italia, şi craterul de lavă din Derweze, Turkmenistan. Craterul a fost creat accidental de geologii sovietici în anul 1971, în timp ce forau după gaze naturale.

Sursa: Mediafax

Jurnal Spiritual 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here