Arbore care poate ajunge până la 20 m înălţime. Are o coroană neregulată, cu lujeri subţiri, flexibili. Scoarţa se desprinde uşor de pe ramuri. Salcia are frunzele lanceolate, lungi de 4-10 cm. Florile sunt unisexuate, în amenţi („mâţişori”) şi se formează o dată cu frunzele.
Toate speciile de Salcie (cu excepţia Sălciei căpreşti) sunt plante de lunci şi zăvoaie, preferând locurile cu multă umiditate în special la şes.
Compoziţie chimică
Cantitativ, compoziţia chimică este în funcţie de specie. Salcia conţine între 1,5-15% glicozide fenolice, incluzând salcia şi derivaţii ei. Conţine tanmuri de natură catechinică 8-20%, galotaninuri şi taninuri condensate (procyanidine); flavonoizi inclusiv izoqucrcitrină, maringină şi glicozidele sale.
Conţinutul cel mai mare în safados se află în coaja specilor Salîx purpurea şi Salix fragili.
Farmacologie
Salicina şi derivaţii ei se dedublează în organism în acid salicilic, care-i imprimă acţiunile antipiretice şi analgezice.
Recomandări
Efectele analgezice şi antipiretice (de reducere a febrei) erau cunoscute încă din Antichitate. Se recomandă în dureri reumatice, ca sedativ, în insomnii şi în durerile uterine.
Mod de preparare şi administrare
Sub formă de decoct de coajă mărunţită, 2 linguri la o cană cu apă; se iau 5-6 linguri pe zi.
Se poate administra şi sub formă de pulbere de 3 ori pe zi, câte o jumătate de lingunţă.
Contraindicaţii
Nu prezintă, decât la persoanele sensibile la aspirină.
Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ovidiu Bojor
V-ar mai putea interesa şi:
Mai multe articole pe aceeaşi temă puteţi citi aici
