Să-ţi închizi uşa inimii tale faţă de ispite, dar să o laşi deschisă pentru Dumnezeu

0
338
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

ispiteO problemă foarte gingaşă, mai ales pentru cei tineri, este următoarea: l-ai scos din mediul viciat, dar ce-i oferi în loc? Omul e dornic de comuniune. Are nevoie de un mediu în care să se simtă bine. Are nevoie de o biserică în care oamenii sunt preocupaţi de cele duhovniceşti, cu tineri implicaţi în viaţa religioasă. Şi toate acestea în mare măsură depind de preot. Pentru că altfel, chiar dacă l-ai scos din mediul păcătos, rămâne singur şi s-ar putea să se întoarcă la “gaşca” lui, unde avea totuşi un dram de “comuniune”.

Dacă ferirea de ocazii este o măsură elementară pentru a te putea înfrâna, privind lucrurile de o poziţie mai înaltă, şi mergând până la rădăcina patimii, vom ajunge la războiul cu gândurile. “Aţi auzit, zice Mântuitorul, că s-a zis celor de demult: să nu săvârşeşti adulter. Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”. (Matei 5, 27-28).

Momentul decisiv, în desfăşurarea patimii, este acela în care, războindu-ne gândurile, raţiunea noastră consimte, sau nu, să facă un lucru. Gândurile sunt stimulate de firea noastră căzută, de lume şi de diavoli.

Este greu ca, la începutul vieţii noastre duhovniceşti, să putem birui gândurile. Dar chiar dacă la acest nivel pierdem lupta, putem opri păcătuirea cu fapta ocolind ocaziile, aşa cum am spus mai înainte.

Paza minţii sau a gândurilor, o recomandă cu insistenţă Părinţii. Pentru că gândurile pătimaşe sunt stârnite de satana pentru a ne determina să facem un păcat cu care ne obişnuisem, sau ne sugerează unul nou.

Sfântul Diadoh al Foticenii, comentând cuvintele Mântuitorului, că “din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrâuri, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19), va zice lucrul următor: “E drept că inima izvorăşte şi din sine gânduri bune şi rele. Dar nu rodeşte prin fire cugetările rele, ci amintirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi. Însă cele mai multe şi mai rele dintre gânduri le zămisleşte din răutatea dracilor.”

Când apare gândul rău, imediat, trebuie să apelăm la ajutorul Domnului Hristos prin rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Dar chiar şi gândul bun trebuie închinat lui Hristos ca nu cumva dracul să-l pângărească şi să-l schimbe în unul rău. “Am gândul de a primi pe străini, zice Evragrie, şi-l am într-adevăr pentru Domnul dar, venind ispititorul, îl taie şi furişează în suflet gândul de-a primi pe străini pentru slavă”.

Pentru a nu intra gândurile rele în inimă trebuie păzite intrările în suflet, trebuiesc păzite simţurile. “Trebuie să avem o mare grijă ca să ne păzim toate intrările sufletului şi mai cu seamă să fim cu atenţie la ochii noştri, pentru că prin ei pătrunde, de obicei, răul în inimă”. De bună seamă că şi celelalte simţuri trebuiesc păzite, mai ales auzul şi pipăitul, dar în acest veac dominat de transmiterea imaginilor văzul este cel mai agresat. Spune Sfântul Siluan Athonitul că imaginaţia, stimulată de imaginile obscene, este tunelul prin care intră dracul în suflet.

Imaginile transmise de televiziune sau privite în reviste, sunt secondate de tot felul de mesaje cuprinse în cărţi şi în ziare. “Cel ce năzuieşte spre rugăciunea curată nu trebuie să se intereseze de ştirile din ziare, nu trebuie să studieze cărţi rele nici, împins de curiozitate, să caute să ştie ceva despre viaţa altora. Toate acestea vâră în minte gânduri necurate, iar când omul încearcă să le analizeze, ele devin din ce în ce mai complexe şi obosesc sufletul lui”.

Imaginile deşteaptă poftele amorţite din noi. Lucrul acesta-l ştiau foarte bine toţi cei preocupaţi de viaţa duhovnicească. “Făcusem legământ cu ochii mei, zice Iov, şi asupra unei fecioare nu-i ridicam” (Iov 31, 1). De ce? Pentru că ochii sunt ferestrele sufletului şi prin ei intră gândurile rele în inimă. Cine-şi păzeşte ochii are inima în siguranţă. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind acest text, zice: “Cine nu se va mira, văzând pe un om ca Iov, care a stat împotriva diavolului şi nu s-a temut să se lupte cu el, care a biruit toate încercările şi vicleniile acestuia, să nu cuteze să privească la faţa unei femei? Prin aceasta însă vrea să ne înveţe că reţinerea ochilor trebuie s-o deprindă şi cei mai înaintaţi în virtute”.

Ni se par naive, dar sunt realiste, sfaturile unei bunicuţe către nepotul său care pleca să studieze într-un oraş mare: “Dumnezeu să-ţi ajute, dragul bunicii, să-ţi poţi închide uşile”, zise ea la despărţire. “Care uşi, bunico, doar n-o să mă fac portar, acum când am ajuns student?” Şi bunica-l lămuri cu înţelepciune: “Pe unde vei merge, bagă de seamă, să-ţi închizi mai întâi uşile urechilor tale. Să le închizi faţă de toate şoaptele şi ispitele satanei. Să-ţi închizi apoi uşile ochilor tăi. Să nu priveşti imagini păcătoase şi să nu citeşti cărţi pline de otravă. Să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor. Să-ţi închizi apoi uşa gurii tale, ascultând de sfatul psalmistului: pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Gândeşte-te neîncetat la cuvintele Mântuitorului Care ne spune că pentru orice cuvânt nefolositor omul va da seama în ziua judecăţii. Şi mai presus de toate să-ţi închizi uşa inimii tale faţă de toate ispitele cele rele. Să o laşi deschisă numai pentru Dumnezeu”.

Păcatele încep din gând. Lui trebuie să-i punem frâu. Evagrie Monahul ne spune: “Nepătimire numesc nu simpla oprire a păcatului cu fapta, căci aceasta se zice înfrânare, ci aceea care taie din cugetare gândurile pătimaşe, pe care Sfântul Pavel a numit-o şi tăiere duhovnicească împrejur a iudeului ascuns” (Romani 2, 29).

Este important să nu cochetăm cu gândurile cele rele. În acest sens Patericul ne dă nenumărate exemple. Ne oprim la unul dintre ele: “Un frate oarecare, fiind supărat de gândurile cele din pofta curviei, a mers la un bătrân mare şi l-a rugat, zicând: rogu-te, părinte, fă rugăciune lui Dumnezeu pentru mine, că mă supără foarte războiul curviei, şi pentru rugăciunile sfinţiei tale mă va izbăvi Dumnezeu de această supărare! Răspuns-a lui bătrânul: bine fiule, voi face rugăciune. Şi aşa bătrânul a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsul, iar fratele s-a dus la chilia sa. Şi după câteva zile iar a venit fratele la acel bătrân, jeluindu-se că nu se poate izbăvi de acea supărare şi rugându-l să se roage cu deadinsul lui Dumnezeu pentru dânsul. Apoi bătrânul iar a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsul, zicând: Doamne, arată-mi mie fapta acestui frate şi de unde-i vine lui acea deznădăjduire şi lucrare diavolească într-însul, că m-am rugat Ţie pentru el şi nu s-a izbăvit de supărare. Şi Dumnezeu i-a descoperit lui pe acel frate şi l-a văzut pe el şezând, şi duhul curviei aproape de dânsul, cu care glumea şi râdea şi se mângâia. Pe îngerul lui îl vedea stând departe şi mâniindu-se pe el că nu alerga la ajutorul lui Dumnezeu, ci se îndulcea cu necuvioasele sale gânduri şi tot gândul şi-l da spre mângâirea vrăjmaşului. Şi a priceput bătrânul că partea fratelui este pricina războiului său şi chemându-l, i-a zis: fiule, eu am cunoscut că pricina acelui război eşti tu însuţi, pentru că te îndulceşti şi te mângâi şi te dezmierzi cu acele gânduri spurcate pe care însuţi de voia ta le gândeşti şi le primeşti. Şi aşa l-a învăţat cum să se împotrivească şi să stea împotriva gândurilor sale. Iar fratele, mult folosindu-se, cu rugăciunea bătrânului, a mers la chilia sa”.

Aşa că paza gândurilor rămâne un exerciţiu foarte important pentru cel ce vrea să se înfrâneze de la păcat. Atunci când apare sămânţa de gând, şi rostind rugăciunea lui Iisus nu poate să-l izgonească, să-şi mute gândul la orice altceva, numai la păcatul sugerat nu.

Câtă vreme nu ne-am tămăduit complet de patimi, gândurile rele ne atacă. Omul ajuns înspre desăvârşire nici nu mai visează lucruri rele. Noi fiind încă în război trebuie să ne sforţăm a ne înfrâna. “Toate gândurile necurate stăruind în noi din pricina patimilor, duc mintea la stricăciune şi pieire. Căci precum icoana pâinii zăboveşte în cel flămând din pricina foamei sale şi icoana apei din pricina setei, tot aşa şi ideea avuţiei şi a banilor stăruieşte din pricina lăcomiei, iar înţelesurile gândurilor ruşinoase ce se nasc din bucate, zăbovesc din pricina patimilor noastre. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul gândurilor slavei deşarte şi a altor gânduri”.

 Decisiv este în lupta cu gândurile momentul în care le respingem. Cât n-am consimţit cu sugestia păcătoasă, nici nu-i păcat. Păcat începe să fie gândul când consimţim şi ne îndulcim din el.

În războiul cu patimile câştigăm bătălie după bătălie până la victoria finală. Sfântul Maxim Mărturisitorul punctează patru trepte în acest progres înspre biruinţă. Ajuns pe prima treaptă omul se înfrânează să nu săvârşească păcatul cu fapta. Pe a doua treaptă omul nu mai păcătuieşte nici cu gândul, şi e de la sine înţeles că neavând gânduri rele nu va purcede nici la fapte. Pe a treia treaptă ajunge la performanţa ca poftele naturale fireşti să nu se mai mişte spre patimi. Pe a patra treaptă fiind, reuşeşte să înlăture din minte orice închipuire sensibilă.

Este limpede că pentru a reuşi să facă această înfrânare, slab fiind, omul are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Ori acest ajutor îi vine prin ascultarea de un duhovnic – iar prin duhovnic de Dumnezeu – şi prin Sfintele Taine care-i împărtăşesc harul Sfântului Duh.

Dinamica despătimirii, Andrei Andreicuț

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here