Să sărutăm copacii și florile

0
128

copaciSubliniind dimensiunea duhovnicească a lucrurilor materiale, poetul T. S. Elliot le descria ca fiind „pline de măreția lui Dumnezeu”.

Platon spunea că „Lumea este epistola lui Dumnezeu către oameni gândurile Lui ne străfulgeră din toate părțile”.

Dumnezeu, spunea Fericitul Augustin, ne-a dat două Scripturi carte lumii și cartea cuvântului. Ambele volume sunt scrise de același autor. Soarele, luna și stelele sunt propovăduitorii călători ai lui Dumnezeu. Ei vestesc cu adevărat slava Domnului.

Un călugăr de la Muntele Athos spunea: „Noi sărutăm veșmintele Sfântului Nectarie fiindcă au fost purtate de sfânt. Cu cât mai mult ar trebui să sărutăm copacii, florile, iarba și toate celelalte, când prin ele curge lucrarea lui Dumnezeu”.

Părinții sunt cunoscuți ca străvăzători. Diorao în grecește înseamnă „a vedea prin”. Părinții vedeau prin lumea văzută, observându-L pe Dumnezeu în toate.

Întregul univers devenea taina prezenței lui Dumnezeu.

”Vitamine duhovnicești pentru iertarea sufletului – Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc”, în românește de Florin Codreanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here