Să privim în inima lui Dumnezeu

0
142

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul
I Cor. 4, 9-16; In 6, 56-69

Simon era unul dintre cei doisprezece ucenici ai Mântuitorului. Tradiţia spune că el a propovăduit Evanghelia în Egipt şi în Persia.

Să privim în inima lui Dumnezeu

Crucea ne dă putinţa să privim în inima lui Dumnezeu. Când cercetăm cărţile lui Moise şi cele zece porunci din Vechiul Testament, dăm de dreptatea neînduplecată a lui Dumnezeu. Este un univers supus legii. Dar când ne mutăm privirea de la Mun­tele Sinai către Muntele Golgotei, aflăm că Dumnezeu este mult mai mult decât lege şi dreptate. El este dragoste şi milă. Crucea devine fereastra prin care putem privi în inima lui Dumnezeu.

Leslie Weatherhead povesteşte despre un călător aflat la bordul unui vas într-o noapte întunecată pe Mediterana. Treceau pe lângă faimosul vulcan Stromboli. Deodată vulcanul a început să erupă. A izbucnit o lumină uriaşă, care lumina marea multe mile împrejur.

Orizontul se umpluse de o lumină înfricoşătoare. Apoi, într-o clipă, s-a făcut iarăşi întuneric. Privitorul şi-a dat seama că Stromboli vorbeşte despre ceea ce se întâmplă mereu în mijlocul pământului. Focul uriaş şi roca topită se ridică şi spumegă mereu. Numai din când în când forţa aflată acolo găseşte o spărtură şi ţâşneşte afară precum Stromboli.

La fel este şi crucea. Ea ne lasă să prindem doar o străfulgerare din infinita dragoste pentru noi ce a ars întotdeauna în inima lui Dumnezeu.

Condacul Sfântului Simon Zilotul

Pe cel ce cu tărie a pus învăţăturile înţelepciunii în sufletele binecredincioşilor cu laude să-l fericim toţi pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea Scaunului Slavei acum stă, şi cu cei fără de trupuri se veseleşte, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.

Vitamine duhovnicești pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc,  Anthony M. Coniaris