„Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.” (Ioan 3, 30)
Una din cele mai grele încercări la care poate fi supusă firea omenească este să-și recunoască nimicnicia în fața înălțimii morale a altcuiva. Îți trebuie o mare doză de smerenie ca să cedezi locul unui luminător care vine, recunoscând că tot ce a fost înainte, tot ce este vechi, va fi înlocuit cu puteri noi și cu vederi noi.
Puterea în creștere a Mântuitorului nu a trezit în Ioan Botezătorul nicio urmă de invidie sau de amărăciune. Om cu o natură puternică, hotărâtă, independentă, ar fi putut să intre în competiție cu Hristos, să atragă de partea sa mulțimile credule și să întemeieze o nouă învățătură – însă gândurile de acest fel erau departe de Ioan. Dimpotrivă, el, abătând atenția de la persoana sa, arăta întotdeauna cu evlavie spre Hristos. Socotindu-se doar un înainte-vestitor al Mântuitorului, el s-a mulțumit să-I proclame venirea, ca după aceea să se dea deoparte ca luceafărul de dimineață la răsăritul soarelui. El a înțeles fără întârziere măreția Mântuitorului Ce venea și a căzut la picioarele lui Hristos, zicând: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.
Să învățăm de la Înainte-Mergător deplina smerenie și să uităm de noi înșine, fiind gata întotdeauna să lăsăm locul altuia. Mai întâi de toate să avem în vedere scopul spre care tindem, fără a ne împiedica de amănunte, care atât de des ne trag înapoi. Ce putere și ce folos ar dobândi efortul obștesc dacă în el n-ar interveni calculele personale și sentimentele meschine, din pricina cărora principalul piere atât de des!
Urmând pilda Mergătorului-Înainte, să fim mereu gata să rămânem în umbră, bucurându-ne de reușitele celorlalți și neîngrijindu-ne de propria noastră glorie. Să nu lăsăm să ne pătrundă în inimă duhul rău al invidiei, ci să ne rugăm ca Domnul să ne trimită darul lepădării de sine și al uitării de sine. Să ne aducem mereu aminte că grija de căpetenie a lui Ioan era să arate către Hristos și că cea mai însemnată mărturie a lui despre El a fost aceasta: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! (Ioan 1, 29). El arăta către Hristos, îi trimitea pe oameni la El , se bucura pentru El și vestea solemn: Tatăl Îl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna Lui (Ioan 3, 35).
Fie ca și inima noastră să urmeze exemplul lui! Să-L prea-slăvim pe Hristos cu buzele și cu viața, ca să fie El Cel dintâi întru toate (Coloseni 1, 18) și ca noi să ne micșorăm, iar El să crească.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
