Să nu trăim conform legii instinctului

0
119

viataPrin postul Crăciunului noi îndreptăm atenţia noastră asupra faptelor de curaj duhovnicesc ale oamenilor care au trăit până la Naşterea lui Hristos Mântuitorul. Majoritatea sărbătorilor, dedicate proorocilor Testamentului Vechi, sunt în timpul postului Crăciunului. Şi serviciile divine în cinstea lor ne ajută să înţelegem sensul şi semnificaţia slujirii pe care au săvârşit-o.

Ultimele două duminici înainte de Naşterea Domnului, numite în limba Statutului bisericesc a Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului şi a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului este dedicată tuturor sfinţilor lui Dumnezeu din Testamentul Vechi, care au păstrat făgăduinţa despre venirea în lume a Mântuitorului, în pofida condiţiilor foarte grele din punct de vedere duhovnicesc din viaţa lor. 

Poporul mic iudeu era înconjurat de o mulţime de ţări şi popoare păgâne. În aceste ţări era o cultură păgână dezvoltată care ne uimeşte chiar şi pe noi, oamenii secolului al XXI-lea. Templele măreţe din valea Nilului, piramidele egiptene parcă au adunat în sine toată puterea civilizaţiei păgâne de atunci. Meseriile dezvoltate, gospodăria agrară, armata, ştiinţele exacte care au permis construcţia acestor clădiri măreţe — toate acestea vădeau o mare putere. Ce puteau face în faţa acestei puteri oamenii simpli, necunoscuţi, care au vieţuit în Palestina, care erau numiţi prooroci?

Ce era puterea lor în faţa civilizaţiei păgâne care uluia imaginaţia oamenilor? În ce constă greşeala şi păcatul acestei civilizaţii? În faptul că la baza ei se afla închinarea la zei falşi. Oamenii în căutarea lui Dumnezeu au intrat într-un impas duhovnicesc şi au îndumnezeit aceea ce nu era Dumnezeu. Şi deoarece aceasta era închinare falsă la zei falşi, ea era însoţită şi de un mod de viaţă periculos, fals, incorect, neplăcut lui Dumnezeu. Oamenii trăiau conform legii instinctului şi tot ce contribuia la dezlănţuirea acestui instinct şi la plăceri trupeşti a fost în centrul atenţiei oamenilor din antichitate, iar toate celelalte trebuia să servească acestei vieţi păgâne false.

Nu putem spune că anturajul păgân nu influenţa asupra celor care au păstrat credinţa în unicul adevăratul Dumnezeu Creator. Mulţi din mijlocul poporului israelitean, fiind influenţaţi de luxul lumii ce îi înconjura, au îngenuncheat în faţa zeilor falşi şi, probabil, se conduceau de un principiu foarte simplu: „De parcă noi suntem mai răi ca alţii? Uitaţi-vă cât de bine trăiesc, ce state puternice au, ce armată ţin, ce temple şi case frumoase au!”

Mulţi au fost ispitiţi, având în faţa ochilor forţa lumii păgâne. Dar au fost şi dintre aceia care nu au primit ispita — ei erau numiţi prooroci. Ei au mers contra curentului, rămânând liberi în interiorul său şi supuşi doar lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu, ca răspuns la fapta lor curajoasă de a-şi păstra credinţa, le-a dăruit harul Duhului Sfânt. Sfântul Duh a vorbit prin prooroci şi din această cauză cuvintele lor purtau înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, iar când poporul se îndepărta de la legile lui Dumnezeu, demascarea aspră a proorocilor ajuta la păstrarea credinţei.

Mântuitorul prin Naşterea Sa a dat posibilitate de a avea harul Sfântului Duh nu doar unor oameni mari şi puternici cu duhul, dar şi fiecărui om, fiindcă prin naşterea şi viaţa Mântuitorului, prin suferinţele Lui, Răstignirea şi Învierea ni se trimite harul Duhului Sfânt. Şi fiecare cine va dori să capete acest har — anume acela care inspira pe prooroci — trebuie doar să aibă credinţă în inimă şi să se boteze în numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ceea ce aveau doar aleşii căpătăm noi cu toţii. În fiecare este Duhul Sfânt, după cuvântul apostolului, şi acest Duh este în stare să ne înţelepţească şi să ne facă puternici.

Ispitele Lumii Antice rămân în continuare să fie ispite ale neamului omenesc. Noi vedem, cum civilizaţia europeană, construită cândva pe temelie creştină, se transformă treptat într-o civilizaţie păgână, din care este izgonită închinarea la Dumnezeu cel adevărat, iar în locul lui Dumnezeu este ridicat cultul omului, cultul consumului. Viaţa conform legii instinctului devine o valoare care este promovată de această civilizaţie. Şi din nou, ca şi în antichitate, de partea acestei civilizaţii se află puterea care uluieşte imaginaţia, bogăţia care orbeşte prin luxul său. Şi, probabil, mulţi ar dori să zică: „Acolo e atât de minunat, acolo este atâta putere, atâta bogăţie, aşa plăceri! De parcă eu sunt mai rău decât alţii? Şi eu doresc să trăiesc aşa”.

Cât de greu le-a fost proorocilor, strămoşilor şi părinţilor Testamentului Vechi să înfrunte ispitele! Ei erau singuri şi unul câte unul luptau cu realitatea păgână ce îi înconjura. Însă în timpurile de astăzi noi nu luptăm unul câte unul cu lumea păgână. Cu toţii suntem Biserica lui Dumnezeu în care sălăşluieşte şi acţionează Duhul Sfânt. Întăriţi de Taine, noi luminăm mintea, călim voinţa, înălţăm sentimentele. Noi avem acea putere care nu o aveau nici proorocii — aceasta este puterea credinţei şi rugăciunii de obşte, este puterea care se dăruieşte prin coparticiparea la Tainele Bisericii.

Dar cât de des nu ne ajung aceste puteri şi deseori noi ne pomenim distruşi, striviţi de aceste condiţii externe ale vieţii păgâne.

Amintirea despre sfinţii Testamentului Vechi ni se dă în preajma Naşterii Domnului pentru ca noi să putem pe deplin să apreciem tot ceea ce Dumnezeu prin Hristos a adus oamenilor, ca să simţim şi să conştientizăm ce mare comoară Dumnezeiască avem.

Aceste zile ni se mai dau şi pentru a întări credinţa noastră, a înţelege deşertăciunea şi păcatul lumii păgâne şi a face totul ca viaţa noastră naţională să se alimenteze întotdeauna din izvoarele sale creştine, ca poporul nostru să sorbească forţa binefăcătoare din aceste surse, prin ale căror putere cultura noastră devine purtătoare de înalte valori duhovniceşti.

Apostolul ne învaţă că lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui (Efes. 6, 12). Da, într-adevăr, creştinul nu luptă cu oamenii, însă creştinul e chemat să lupte cu păcatul. Şi să ne ajute Dumnezeu, pentru mântuirea noastră născându-se în Betleem, să căpătăm biruinţă asupra acelor puteri care atât în antichitate, cât şi în zilele noastre luptă cu credinţa. De această biruinţă, de biruinţa neamului omenesc asupra acestor stihii ale lumii depinde existenţa omenirii. Anume din această cauză problema credinţei, acceptării lui Hristos în inimă este o problemă fundamentală a vieţii noastre, de a cărei soluţionare depinde nu doar chipul nostru personal, dar şi chipul întregului neam omenesc. Amin.

”Noi suntem un singur popor în faţa lui Dumnezeu”, Prea Fericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here