Să nu minţi

Primul mincinos din lume a fost diavolul; el a minţit-o pe Eva, că dacă vor mânca din pomul oprit, vor fi asemenea cu Dumnezeu. Iată de ce Mântuitorul a zis că diavolul este tatăl minciunii, pentru că el a scornit prima minciună.

Minciuna este păcat, pentru că pricinuieşte mult rău. Să nu ne amăgim că dacă spunem o minciună mică, păcatul este mic. Orice minciună aduce după sine un rău, oricât ar fi ea de mică; ba mai mult, adeseori o minciună mică, are ca urmare un păcat mare.

Iată o întâmplare reală: Doi tineri aveau o fetiţă de 4 ani. Bărbatul lucra la fabrică şi de câte ori pleca de acasă îi atrăgea atenţia soţiei lui, să nu lase copilul nesupravegheat, ca nu cumva să cadă în fântâna din grădină unde adesea se juca.

Toate au mers strună, până când într-o zi, pe când bărbatul se întorcea de la lucru, intrând pe portiţa grădinii, observă că fetiţa se juca în jurul fântânii, fără a fi cineva lângă ea s-o supravegheze.

„Stai, femeie, că te învăţ eu minte”, îşi zise bărbatul şi, intrând în casă, se prefăcu speriat şi zise:

– Ileana, copila a căzut în fântână şi s-a înecat!

Femeia s-a schimbat la faţă şi-a dus mâna la inimă şi s-a prăbuşit la pământ. În zadar a încercat bărbatul să-i explice că a glumit cu ea, căci până să anunţe medicul Ileana a murit. IATĂ ISPRAVA UNEI MINCIUNI.

Iată pentru ce Sf. Scriptură ne spune: „Cel ce îşi păzeşte gura sa, îşi păzeşte sufletul.” (Pilde 13, 3)

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016