Să nu huleşti cele Sfinte

0
239
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Grecii au avut, ca şi Romanii mulţi zei. Dar când au cunoscut religia creştină au simţit dumnezeirea ei şi mulţi au apărat-o cu sângele lor. Au fost însă şi cazuri, mai ales cu cei care deveneau puternici în stat, care s-au lepădat de credinţa lui Hristos, pentru a putea domni cu mai multă tiranie poporul, proclamându-se ei înşişi zei. Iată un caz din istoria universală:

Romanii au avut un împărat cu numele Iulian. Istoria îl consemnează sub numele de Flavius Claudius Iulianus (331-363) care a domnit între 361-363.

Nepot al lui Constantin cel Mare (273-337) era creştin, dar fiind proclamat împărat de către trupele din Galia, se leapădă de credinţa creştină, fapt pentru care a fost numit „apostatul” adică „renegatul” sau „lepădatul”.

Acest împărat avea o plăcere deosebită să-L batjocorească pe Dumnezeu. Mântuitorului Iisus Hristos nu-i spunea decât „Galileanul” sau „Fiul lemnarului” batjocorind numele lui Iisus.

Într-o zi întâlnindu-se cu un bun creştin pe care împăratul îl cunoştea îi zise în bătaie de joc: „Oare ce mai face Galileianul acela, fiul lemnarului? Acesta îi răspunse: „Împărate – Fiul Lemnarului pregăteşte scândurile pentru sicriul înălţimii Voastre”. Împăratul râse cu un aer de atotputernic.

Dar parcă Dumnezeu a grăit prin gura creştinului evlavios, căci după câteva zile, împăratul Iulian muri într-o luptă în Mesopotamia, împotriva Perşilor. Fiind rănit de moarte în această bătălie, ultimele lui cuvinte au fost acestea, pe care istoria le-a consemnat: „Ai învins, Galileiene.”

Dumnezeu i-a închis pe veci gura cu care împăratul hulea şi, tot pe veci, i-a schimbat coroana cea de aur cu alta de foc nestins, în iad.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016