Să ne dorim ca ,,ţinta alergării’’ noastre pe drumul vieţii să fie dobândirea Duhului Sfânt!

images (1),,Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt!’’ – Sfântul Serafim de Sarov

Cu toţii alergăm pe drumul vieţii să atingem o ţintă, unii alergăm mai încet, alţii mai repede, unii avem paşi mai mici, alţii paşi mai mari, unii paşi mai timizi, alţii mai siguri şi mai apăsăţi, unii alergăm însoţiţi de mai mulţi tovarăşi, alţii alergăm de unii singuri, unii Îl avem ,,Tovarăş’’ pe acest drum pe Bunul Dumnezeu, altii pe domnul cel rău.

Avem liberul arbitru să ne stabilim ,,ţinta alergării’’ noastre, de noi depinde dacă paşii noştri ne poartă spre împlinirea celui mai important scop al omului, dobândirea Harului Sfânt, dobândirea vieţii veşnice sau dobândirea împărăţiei celui rău, a iadului veşnic. De noi depinde dacă dorim să păstrăm Împărăţia lui Dumnezeu în inima noastră, Împărăţie care ne-a fost dăruită nouă, odată cu Taina Sfântului Botez, când ne-am învrednicit de darurile cele mai de preţ din lume, darurile Sfântului Duh. Bunul Dumnezeu nu ne forţeză să Îi dăruim inima noastră, nu ne forţează să Îi dăruim iubirea noastră – cheia Împărăţiei Sale, nu ne forţează să tânjim mereu după dulceaţa Harului Sfânt şi să ne silim să Îl păstrăm odată ce Acesta ne cercetează..

Călători pe drumul vieţii ar trebui să iubim lumina, care ne ajută să nu rătăcim drumul spre Acasă, care ne ajută să avem ochii sufletului şi ai trupului larg deschişi spre Cer, şi nu întunericul care ne orbeşte ochii trupeşti şi sufleteşti, care ne face să ne împotmolim şi să orbecăim pe Cărarea care aduce Sfântul Duh în viaţa noastră, rătăcind astfel drumul spre Acasă.

Dar ca să iubim lumina şi nu întunericul, ca să nu fim precum praful pe care îl spulberă vântul, ca să nu devenim pustii şi uscaţi şi să nu fim înclinaţi mereu spre păcat trăind astfel în spaţiul morţii, ca să dorim să trăim doar în spaţiul Invierii Lui Hristos, ca să ne facem inima lăcaş de bucurie şi pace şi să primim pe Duhul Sfânt în fiinţa noastră, în viaţa noastră, ce trebuie să facem? Răspunsul nu e greu, dar dacă nu îl cunoaştem, putem cerceta să vedem ce au făcut semenii noştri care s-au învrednicit de darul cel mai de preţ pe care Bunul Dumnezeu Îl oferă cu dragoste oamenilor, fiindcă au împlinit cuvântul Domnului: ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui’’ (Matei 6, 23)

Trebuie să încercăm cu toţii să avem drept model în viaţă pe Domnul iubirii, pe Domnul Iisus Hristos, stâlp şi temelie a întregului edificiu moral al vieţuirii creştineşti pentru întreaga omenire, pe sfinţii care sunt vrednici următori ai Mântuitorului nostru, adevăraţi cinstitori de Dumnezeu şi pe semenii care sunt un exemplu de credinţă, de slujire cu iubire şi dăruire pentru Dumnezeu şi semeni, un exemplu de împlinire a poruncilor dumnezeieşti şi sunt oameni desăvârşiţi fiindcă au mereu pe Domnul în inima lor.

Să învăţăm de la aceştia  ce înseamnă puterea cea bună, ocrotitoare, miluitoare, luminătoare a lui Dumnezeu, această comoară nepreţuită dăruită omului credincios şi celui care este botezat în numele Sfintei Treimi, comoară fără de care creştinul nu poate fi un creştin adevărat, un următor al lui Hristos, un moştenitor al Împărăţiei cereşti.

Să fim precum Sfinţii care încă din timpul vieţii în trup răspândeau bună mireasmă şi sfinţenie în jurul lor, care erau biserici curate ale Duhului Sfânt, care întruneau toate virtuţile creştine, care aveau un suflet frumos şi curat şi pe care îi caracterizau: rugăciunea continuă ca o permanentă respiraţie, iubirea, bunătatea, blândeţea, sinceritatea, adevărul, dreptatea, cinstea, înţelepciunea, modestia, smerenia, simplitatea, hărnicia, sacrificiul, compasiunea, milostivirea, altruismul, solidaritatea, dăruirea, curajul, nădejdea, răbdarea, pacea şi liniştea sufletească.

Să învăţăm de la sfinţi ce minunată este puterea rugăciunii curate şi stăruitoare, ce roade aduce aceasta sufletului nostru şi cum îl îmbracă în haine ţesute cu fire de bucurie şi lumină, cu fire ţesute din nădejde, pace şi mângâiere. Să învăţăm de la sfinţi că rugăciunea trebuie să ne fie respiraţia noastră, că rugăciunea noastră trebuie să fie concentrată, că în orice clipă trebuie să avem mintea, sufletul şi inima în stare de rugăciune. Să învăţăm de la sfinţi că rugăciunea trebuie să ne fie ancoră atunci când suntem purtaţi de valurile învolburate ale patimilor şi ispitelor noastre, că doar ea ne aduce vindecare sufletească şi trupească fiindcă este dătătoare de viaţă, că doar cu ajutorul ei putem alunga din noi duhurile tuturor răutăţilor şi aduce adierea dulce a Harului Sfânt in inima noastră.

Fără rugăciune trăim în afara harului, fără rugăciune nu  ne putem lumina şi încălzi sufletul cu razele mângâietoare ale Sfântului Duh. Fără rugăciune nu ne putem sfinţi, nu ne putem înţelepţi, nu putem alunga tristeţile, neliniştile şi depresiile noastre, fără rugăciune nu putem fi învingători în războiul duhovnicesc, fără rugăciune nu ne putem curăţi inima de murdăria patimilor noastre pentru a se putea sălăşlui în ea Harul lui Dumnezeu care îi dăruieşte blândeţe, libertate, curaj, pace, răbdare, bunătate, bogăţie duhovnicească şi mai ales multă iubire pentru Dumnezeu şi semeni. De aceea trebuie să ne dorim să dobândim virtutea rugăciunii, fiindcă numai astfel rugăciunea poate deveni respiraţia noastră şi noi să trăim o stare de permanentă rugăciune în spaţiul învierii lui Hristos.

Să încercăm să nu fim creştini căldicei şi să slujim la doi domni, şi lui Dumnezeu şi urâciosului diavol, pentru că atunci Duhul Sfânt se întristează şi se îndepărtează de la noi, lăsându-ne cu sufletele goale, reci, amorţite, lăsându-ne orbi spiritual, lăsându-ne în spaţiul morţii, în spaţiul lumii consumeriste şi pline de tentaţii în care trăim. Cu cât slujim mai mult patimilor noastre, cu cât suntem mai încătuşaţi în lanţurile răutăţilor, ale egoismului, invidiei, judecăţii, mândriei, împietririi inimi, cu atât ne îndepărtăm de Dumnezeu şi de Harul Său şi pierdem roadele Sale, fiindcă păcatul înjoseşte totul, spurcă, trage spre întuneric, spre întristare, spre strâmtoare, slăbănogeşte tot sufletul, îl ucide, îl lipseşte în mod tiranic de Harul lui Dumnezeu, domnind tâlhăreşte şi neruşinat în sufletul păcătosului.

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să dobândim şi virtutea iubirii, fiindcă Dumnezeu e iubire infinită şi atunci vom fi şi noi asemănători Lui, şi noi vom deveni buni, blânzi, milostivi, cu inima ocean de compasiune pentru toţi semenii noştri aflaţi în suferinţe şi toate faptele noastre  vor izvorî din Dătătorul de viaţă, din Vistierul Bunătăţilor, fiindcă şi noi vom deveni ,,mângâietori’’ pentru orfani, văduve, pentru cei oropsiţi şi nedreptăţiţi, pentru cei bătrâni şi bolnavi, pentru cei deznădăjduiţi, pentru cei săraci, amărâţi şi chinuiţi.

Să mulţumim însă Bunului Dumnezeu întotdeauna pentru darurile cu care ne binecuvintează, fiindcă atunci darurile vor fi înmulţite, căci dacă vom fi veşnic nerecunoscători, atunci darurile primite vor rămâne fără adaos şi tot binele dăruit de Dumnezeu va fi retras de la noi, pentru a conştientiza că am greşit şi pentru a ne veni în simţiri, pentru a avea mereu un dor de Dumnezeu, pentru a tânji după prezenţa căldurii duhovniceşti în inimă, fiindcă am aflat că amară, chinuitoare şi înfricoşătoare este pierderea ei.

Să strigăm mereu la Bunul Dumnezeu,  să ne cuprindă inima cu dulceaţa Harului Sfânt, care ne ajută să ne simţim fericiţi, iubiţi, puternici, care face ca rugăciunea să cânte mereu în inima noastră, care face ca la fiecare bătaie a inimii noastre să Îi simţim prezenţa lui Dumnezeu, să Îi simţim iubirea care ne inundă inima şi ne face cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

Să ne luptăm aşa cum spunea Sfântul Ioan de Kronştadt împotriva păcatului de orice fel până la ultima picătură de sânge şi să ne aducem aminte că ne luptăm pentru o fericire care va dura veacuri nesfârşite, pentru împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia dreptăţii, păcii, bucuriei în Duhul Sfânt, care începe încă de aici, şi ostenelile dreptăţii, ostenelile luptei se vor ridica, iar după fiecare succes în luptă obţinut cu ajutorul lui Dumnezeu, vom simţi în noi pace, înrudire cu Dumnezeu, comuniune strânsă cu El – lumină, putere, îndrăzneală, biruinţa duhului.

Să ne dorim ca ,,ţinta alergării’’ noastre pe drumul vieţii să fie dobândirea Duhului Sfânt, dobândirea cheii Împărăţiei lui Dumnezeu!

Cristina Toma

 Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here