Turcii au rupt armistițiul în 1454 și au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva lor la Krusevac (se pronunță Crusevat), unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească.
La rândul lui, Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea, a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii: coase, furci, praștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orașenilor.
Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului.
Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor. Ca omagiu, papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Iancu de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa, de atunci încoace, să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică a credincioșilor la rugă pentru apărarea orașului. Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradițional sărbătoririi internaționale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului. Tot Papa Callixt al III-lea, l-a numit pe Iancu de Hunedoara „atletul cel mai puternic, unic al lui Hristos”.
Iancu de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud-est a regatului maghiar.
Iancu de Hunedoara, este înmormantat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris: „s-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”
Sursa: cultural.bzi.ro
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
