Să ne amintim de … Alecu Russo

0
298
Alecu RussoAlecu Russo, fiul lui Iancu Rusu, s-a născut în anul 1819, în data de 17 martie. Locul naşterii sale n-a putut fi identificat. Scriitorul va vorbi mai târziu în Amintiri despre satul copilăriei ca despre „un sat frumos răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului”.

Copilăria i-a fost legănată de basmele cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, de legendele şi baladele auzite din gura bătrânilor. De atunci a început să cunoască şi să îndrăgească folclorul. În Amintiri pomeneşte de balada lui Donciu, tulburătoare prin realismul ei. În 1831 holera care a bântuit ţara seceră pe aproape toţi membrii familiei lui Iancu Rusu. Nu rămân în viaţă decât tatăl, plecat în vremea aceea de acasă, şi Alecu.

Alecu Russo îşi face studiile în Elveţia, într-un institut francez de lângă Geneva.

Printre străini, îl stăpâneşte un dor nespus de ţară : „Ferice de aceia ce nu au părăsit pragul părintesc cât de mic, cât de mare… Ei nu au simţit durerea de a fi muţi, durerea de a vedea cum se şterge întâi plânsul despărţirii, şi apoi cătinel, cătinel, toate amintirile copilăriei lor… Ei nu au simţit durere şi mai mare cum se duce şi limba, de le înăbuşă cuvântul ţară şi nu-l poţi spune decât pe limbă străină” (Amintiri).

În Elveţia el învaţă perfect limba franceză, pe care o foloseşte în câteva din scrierile sale. Din vremea studiilor datează şi franţuzirea numelui.

Din Elveţia pleacă la Viena (1835), unde – la îndemnul tatălui său – face practică comercială pe lângă o casă de comerţ.

Se întoarce în tară şi câţiva ani îl ajută pe tatăl său în munca de administrare a moşiilor. Un conflict cu familia îl determină să ceară o slujbă şi în 1841 este numit asesor la judecătoria din Piatra-Neamţ. Şederea în acest oraş i-a oferit prilejul de a cunoaşte unul din cele mai pitoreşti ţinuturi ale ţării, de a veni în contact cu poporul şi cu creaţiile lui artistice. A început să culeagă versuri populare, ajutând pe Vasile Alecsandri în adunarea folclorului poetic.

 Activitatea literară. Surghiunul la Soveja

În 1844 părăseşte cariera de magistrat şi se stabileşte la Iaşi ca avocat. În capitala Moldovei, Alecu Russo reia legăturile mai vechi cu intelectualii generaţiei sale, având aceleaşi aspiraţii naţionale şi sociale, credinţa în răsturnarea orânduirii feudale. În vremea aceasta literatură se dezvoltă, mergând pe drumul trasat de Dacia literară, adică pe drumul creaţiei originale, ce îşi trage seva din înseşi realităţile vieţii noastre. Teatrul, la rândul său, îşi îndeplinea tot mai mult funcţia sa socială, mai ales prin contribuţia lui Vasile Alecsandri.

Alecu Russo scrie în 1846 două piese de teatru, reprezentate în aceiaşi an pe scena Teatrului Naţional din Iaşi: Băcălia ambiţioasă şi Jicnicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Naţional. Din nefericire ambele piese s-au pierdut.

Băcălia ambiţioasă cuprindea o satiră la adresa burgheziei. Ea era dornică de a parveni şi de a se situa pe aceeaşi treaptă cu boierimea. Jicnicerul Vadră înfăţişa lupta unor haiduci împotriva ciocoilor.

Cenzura suprimă o treime din piesă.

Acuzat că ar fi îndemnat pe actori „să rostească unele cuvinte şterse din bucata de către cenzură”, Alecu Russo este pedepsit cu surghiunul la mănăstirea Soveja. În scurtul răstimp (5 săptămâni) petrecut la Soveja, are fericirea de a descoperi balada Mioriţa, pe care o comunică bunului său prieten Vasile Alecsandri. În entuziasmul său pentru creaţia populară, Alecu Russo consideră Mioriţa drept „cea mai” frumoasă epopee păstorească din lume”.

Participarea la mişcarea revoluţionară. Ultimii ani de activitate

Alecu Russo a luat parte la mişcarea revoluţionară din 1848, care în Moldova a fost repede înăbuşită. Refugiindu-se întâi în Bucovina, pleacă apoi la Blaj spre a asista la marea adunare de pe Câmpul Libertăţii, „unde patruzeci de mii de români stau să asculte sub aripile unui steag în trei culori, cuvântul inteligenței ardelene” (Cugetări).

Trecând prin Braşov, unde se afla şi Vasile Alecsandri, semnează două documente de o deosebită însemnătate pentru mişcarea revoluţionară din Moldova: ”Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” şi ”Proclamaţia partidului naţional din Moldova către români”.

În primul document se găseau formulate principalele revendicări ale revoluţionarilor moldoveni: desfiinţarea privilegiilor, împroprietărirea ţăranilor fără răscumpărare, libertate, egalitate aplicată în toate domeniile vieţii publice, unirea Moldovei cu Ţara Românească într-un stat independent.

Era un program cu adevărat revoluţionar, care depăşea, în prevederile lui avansate, chiar proiectul de constituţie alcătuit la Bucureşti.

Suspectat de autorităţi. Alecu Russo este arestat şi ţinut două luni într-o închisoare din Cluj.

Eliberat în urma protestelor prietenilor, se îndreaptă spre Paris, trecând prin Bucovina şi Viena. Prieten apropiat al lui Bălcescu, la Paris este alături de el şi colaborează la revista acestuia, România viitoare (1850).

Întorcându-se în ţară în 1851, el îşi continuă activitatea politică şi literară. Luptă pentru Unire colaborând la gazeta Steaua Dunării, condusă de M. Kogălniceanu, dar moare la numai câteva zile după înfăptuirea acesteia (1859).

Cele mai importante scrieri ale lui Al. Russo sunt: Cântarea României, Amintiri şi Cugetări. Ele au fost publicate în revista România literară a lui Vasile Alecsandri.

Sursa: art-zone.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here