„Milă Îmi este de mulțime, că trei zile sunt de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce.” (Marcu 8, 2)
Câtă grijă pentru poporul neputincios și flămând! Să băgăm de seamă toate amănuntele: oamenii flămânziseră, unii dintre ei locuiau departe, își puteau pierde puterile pe drum. Domnul vede și înșiră toate aceste lucruri. Aici nu este vorba de o binefacere oarecare, superficială, care nu intră în amănunte și de-abia atinge nevoia omului. Domnului nu numai că îi este milă de cei deja istoviți de foame; El nu numai că vede ce sare în ochi. Nu: El nu vrea să îngăduie ca oamenii să se istovească pe drum, și de aceea rămâne cu ei până seara târziu, hrănindu-i cu mâinile oamenilor care, cu puțin timp în urmă, se săturaseră de mulțimea flămândă atât de tare, încât ceruseră ca ea să fie lăsată să plece, arătând că n-aveau cu ce s-o hrănească.
Pe atunci, ucenicii se mai leneveau câteodată; oboseala precumpănea, osârdia slăbea, dar cu toate astea erau ascultători, și când Domnul le-a pus în mână pâinea, poruncindu-le s-o împartă, au împărțit. Prinzând iarăși puteri de la Duhul Lui, li s-a înviorat și simțirea tocită, și ei au devenit împărțitori ai îndurărilor Domnului.
Fie ca Domnul să ne învețe să avem milă sinceră și adâncă, să pătrundem în suferințele aproapelui și să ținem minte că dacă nu avem cu ce hrăni, pe lângă suflet, și trupul lui, îl va hrăni pentru noi Domnul! Să lăsăm în mâinile Lui proviziile noastre sărăcăcioase, și El o să le facă îndestulătoare.
Să-I mulțumim pentru cuvintele acestea: Dați-le voi să mănânce (Marcu 6, 37). El, Dătătorul a toate , vrea să Se folosească de noi ca de niște unelte și să înzestreze, să sature, să mângâie prin noi.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
