Să-l întâmpinăm pe Domnul la intrarea în Ierusalimul din sufletul nostru

0
201

IntrareaInIerusalimLa intrarea în Ierusalim a Domnului Hristos au fost și oameni pătimaș, și oameni răi, și oameni împotrivitori, și oameni care și-au arătat nemulțumirile,aceia însă s-au acoperit cumva și au rămas cei bucuroși de Domnul Hristos, între care suntem și noi, care astăzi prăznuim intrarea cu biruință în Ierusalim a Domnului Hristos și zicem cu Biserica: “Învierea cea de obște—( înviera cea de apoi, când vor învia toți)—mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat.

Deci, Lazăr a înviat din morți ca să se dovedească învierea cea de obște, învierea tuturor. “Pentru aceasta și noi, semnele biruinței purtând, -semnele biruinței sunt crengile cu viață în ele- Ție biruitorului morții strigăm: – Te știm ca biruitor al morții pentru că ai înviat pe Lazăr, pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain- Osana celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat Cel ce vii întru numele Domnului!

Iubiți credincioși, dacă e vorba numai de prăznuire, cu asta ne-am împlinit datoria, dar nu e vorba de prăznuire, cu asta ne-am împlinit datoria, dar nu e vorba numai de prăznuire, ci e vorba și de cercetare. Adică, prima întrebare în legătură cu aceasta ar fi: Noi cum Îl întâmpinăm pe Domnul Hristos? Avem noi dorința de a aduce preamărire? Simțim în sufletul nostru o pornire spre preamărirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos? O facem aceasta numai din ritual sau o facem pentru că n-am putea să n-o facem când știm despre cele ce le-a făcut Domnul Hristos la intrarea în Ierusalim?

Și încă o cercetare. Așa cum Domnul Hristos a intrat în Ierusalim, tot așa intră și în sufletele noastre, mai ales atunci când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Avem noi stări sufletești ca cele acelora care au zis : “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!, sau avem stări de împotrivire. E bine să ne cercetăm pe noi înșine, cum stăm în fața Domnului Hristos care vine la noi, care vine către noi. Îl primim cu iubire, cu credință, cu frică de Dumnezeu, cu credință și dragoste? Îl primim pe Domnul Iisus Hristos cu bucuria omului care știe că a venit Acela care aduce cu El binecuvântarea, care aduce cu El bucuria, care aduce cu El curajul, care aduce cu El iertarea păcatelor, ca daruri ale Învierii, sau suntem nemulțumiți? Și dacă cumva suntem nemulțumiți, atunci îl auzim pe Domnul Hristos spunându-ne și nouă cum i-a spus Ierusalimului sau celor din Ierusalim: “Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci și cu pietre omori pe cei trimiși la tine, de câte ori voit-am să adun pe fii tăi, cum adună găina puii sub aripi, dar nu ați vrut. Pentru aceasta vi se lasă casa pustie, iar pe Mine nu Mă veți mai vedea până ce veți zice Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului ( Mt. 23, 37-39). Cuvintele acestea le găsim în două locuri în Sfânta Evanghelie în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul 23, la sfârșit, și în Sfânta Evanghelie de la Luca, în capitolul 13, la sfârșit.

Noi suntem, iubiți credincioși, între cei ce zicem: “Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!, între cei ce zicem împreună cu pruncii : “Osana întru cei de sus, Osana întru cei din înălțime. Și anume, la fiecare Sfântă Liturghie, spunem cuvintele : “Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot! Plin e cerul și pământul de mărirea Ta. Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!  Nu se poate Liturghie fără cuvintele acestea, ceea ce înseamnă că la fiecare Sfântă Liturghie noi pomenim și intrarea în Ierusalim a Domnului Hristos.

Să ne deschidem sufletele, să-I facem loc Mântuitorului nostru, să Îl primim în inima noastră, să-L ținem în conștiința noastră, în simțirea noastră și atunci va fi cu noi bucuria pe care au avut-o cei din Ierusalim, care L-au primit pe Domnul Hristos și care s-au lăsat conduși, ajutați și mângâiați de Cel ce a venit să mântuiască sufletele noastre. Amin!

Arhimandrit Teofil Părăian

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here