Pilda vameşului Zaheu, o pildă de pocăinţă, iubire şi smerenie, m-a ajutat să înţeleg şi să învăţ multe lecţii ale vieţii duhovniceşti, lecţii la care nădăjduiesc că voi lua note de trecere, cu ajutorul şi iubirea Bunului Dumnezeu. Ce am înţeles şi ce am învăţat din această pildă?
Am înţeles, că niciodată nu putem pune început bun în viaţa noastră, că nu putem să ne schimbăm în bine oricât ne-am dori acest lucru şi oricât de mult am trâmbiţa despre aceasta, dacă nu ne dorim întâlnirea cu Hristos, dacă nu dorim ca sufletul nostru să-L cunoască şi să fie atins cu aripa iubrii Sale necondiţionate. Am învăţat, că doar Hristos, Domnul luminii, poate alunga bezna patimilor din sufletele noastre, am învăţat, că doar El poate transforma cel mai adânc întuneric în lumina cea mai blândă şi mai caldă, că poate transforma o inimă de gheaţă într-un soare arzător. Am învăţat, că doar în prezenţa Lui Hristos îţi conştientizezi întunericul sufletului şi vrei să nu mai fii orb spiritual, vrei să te îndrepţi către Lumină, către Iubire, către Adevăr, către Viaţă, vrei să ai o inimă caldă şi iubitoare de Dumnezeu şi semeni, şi nu una împietrită de nepăsare, răutate, egoism, invidie, ură, vrei să ai o credinţă roditoare, să lucrezi fapte bune, frumoase şi plăcute Mântuitorului Hristos.
Am înţeles, că atunci când facem câţiva paşi spre Dumnezeu, face şi El mai mulţi către noi, fiindcă Bunul Dumnezeu e iubire şi El nu poate sta indiferent la dorinţa noastră de a-L întâlni, El nu ne forţează uşa inimii noastre, dar atunci când simte că vrem să Îl primim în casa sufletului nostru, se grăbeşte să vină la întâlnirea cu noi, fiindcă a tânjit după acest lucru, fiindcă a dorit să Îi dăruim cu multă iubire inima noastră, pentru a şi-o face tron al Împărăţiei Sale. Am învăţat, că Bunul Dumnezeu nu vrea să-l piardă, ci să-l caute pe păcătos, fiindcă ne iubeşte atât de mult, şi pe cei buni şi pe cei răi, şi pe credincioşi şi pe păcătoşi şi ne vrea pe toţi ACASĂ, pe toţi ne cheamă pe Calea mântuirii.
Am înţeles, că Bunul Dumnezeu ne priveşte cu ochii iubirii şi ai iertării, că Bunul Dumnezeu nu ne priveşte doar cu ochii judecăţii, aşa cum îi privim noi pe semenii noştri stăpâniţi de unele patimi. Am înţeles, că Bunul Dumnezeu are judecăţile Sale drepte. Bunul Dumnezeu nu aruncă în noi cu piatra, Bunul Dumnezeu nu râde de neputinţele noastre, Bunul Dumnezeu nu ne umileşte şi nu ne urăşte, chiar dacă L-am supărat de nenumărate ori cu păcatele noastre, chiar dacă greşelile noastre sunt câtă frunză şi iarbă, chiar dacă sufletul ne este mort sub lespedea patimilor noastre. Bunul Dumnezeu, vede şi lumina din noi, nu numai întunericul pe care îl vedem noi, în aproapele nostru care greşeşte. Am învăţat, că Dumnezeu ne acoperă cu haina iubirii, dacă vrem să ne îmbrăcăm în Hristos, am învăţat, că Bunul Dumnezeu ne dă să bem apa de viaţă dătătoare, dacă avem o sete permanentă şi arzătoare de El.
Am învăţat, că Bunul Dumnezeu bate şi la inima vameşilor şi la inima femeilor desfrânate şi la inima tâlharilor, caută şi acolo sălaş şi intră cu multă dragoste, dacă este primit cu pocăinţă adâncă şi curată, cu smerenie şi cu multă iubire. Am învăţat, că toate poruncile Lui Dumnezeu trebuie să îşi aibă izvorul în porunca iubirii şi că trebuie să renunţăm la a ne judeca semenii, fiindcă nu ştim cum este inima lor înaintea Lui Dumnezeu, fiindcă nici noi nu suntem fără păcat, fiindcă judecata aproapelui, înseamnă mândrie, înseamnă egoism, înseamnă lipsă de iubire, înseamnă aşa cum spunea Părintele Porfirie: ”smulgerea puterii Lui Hristos şi convingerea că suntem mai presus de Hristos şi de Dumnezeu Tatăl.’’
Am învăţat, că lăcomia este patima care ne ţine sufletul acoperit cu o lespede grea, am învăţat că lăcomia ne împietreşte sufletul şi ni-l face imun la durerea şi suferinţa semenilor, că lăcomia ne ţine într-un întuneric permanent, într-un egoism nesfârşit, că lăcomia ne ţine sufletul prizonier într-un mormânt adânc, dacă Bunul Dumnezeu nu se milostiveşte să ridice lespedea de pe acesta, cu iubirea Sa nemărginită de oameni. Am învăţat că poţi să te trezeşti din somnul cel de moarte al patimilor, dacă pocăinţa ta e sinceră şi curată, dacă ţi-L iei drept model de trăire şi slujire pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Am învăţat, că bogăţia nu este o piedică pe drumul mântuirii, am învăţat, că şi bogaţii se pot mântui, dacă toate bogăţiile lor sunt folosite cu folos, spre ajutorarea semenilor aflaţi în diverse nevoi, dacă bogăţia nu este realizată prin mijloace necinstite, prin asuprirea, expoatarea, nedreptăţirea semenilor. Şi bogaţii se pot mântui, dacă au sufletul plin de Hristos, dacă scopul lor în viaţă nu e să se îmbogăţescă material, ci sufleteşte, dacă dăruiesc cu iubire din toate cu care au fost binecuvântaţi cu dărnicie de Bunul Dumnezeu.
Am învăţat, că nu trebuie să îţi fie ruşine să arăţi, că Îl iubeşti mai presus de toate pe Bunul Dumnezeu, am înţeles că umilinţa la care te supun cei din jurul tău, atunci când te simt neajutorat, atunci când te simt ca un copil inocent lipsit de apărare, nu trebuie să îţi trezească sentimentul de răzbunare, nu trebuie să îţi trezească dorinţa de a răspunde cu aceeaşi monedă, de a răspunde răului cu rău, ci de a răspunde răului cu iubire şi iertare, cu smerenie şi înţelepciune.
Am învăţat, că spovedania sinceră și curată, făcută fără ruşine, în văzul tuturor îţi linişteşte conştiinţa, care e cel mai aspru judecător, am învăţat, că spovedania îţi aruncă de pe chip şi din suflet mulţime de măşti şi te îmbracă în haină nouă şi luminoasă, te curăţeşte de toată întinăciunea, te ajută să îţi îmbraci sufletul în Har, te ajută să te întâlneşti cu Hristos, te ajută să rupi paginile murdare din cartea vieţii tale, te ajută să pui piatra de temelie a schimbării tale interioare şi exterioare, te ajută să te transformi din omul vechi, cu inima împietrită, în omul nou, cu dorinţă de îndumnezeire, în omul însetat, flămând şi plin de dor de Hristos.
Am învăţat, aşadar, că oricât de păcătoşi am fi, nu trebuie să ne pierdem nădejdea mântuirii, dar pentru aceasta, trebuie şă-L căutăm pe Domnul, având model pe vameşul Zaheu, trebuie să avem mereu o sete şi o foame de Dumnezeu, trebuie să tânjim mereu după iubirea Lui Hristos, trebuie să ne dorim să ne întâlnim cu El pe drumul vieţii, iubind, iertând, smerindu-ne şi trăind credinţa autentică, roditoare în fapte bune şi frumoase.
Cristina Toma
Jurnal Spiritual
