Să iubim, fiindcă suntem iubiți de Dumnezeu

0
136
În sfârșit, fiți toți într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de frați, milostivi, smeriți… (I Petru 3, 8)

floriToate îndemnurile acestea pot fi cuprinse într-unul singur, pe care îl aflăm în următorul verset: Binecuvântați, cunoscând că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea. Din ceea ce primim de la Dumnezeu trebuie să vină ceea ce le dăm oamenilor. Însușindu-ne cele ale lui Dumnezeu, vom putea să ne ajutăm semenii. Știind că suntem chemați la binecuvântare nu pentru că am fi meritat-o, ci doar în Iisus Hristos, cum să nu dăm și altora din ceea ce am primit și cum să nu răspundem la feluritele nevoi ale oamenilor prin cuvinte și fapte în care se arată binecuvântarea aceasta?

Compasiunea, drgostea frățească, smerenia – toate acestea se regăsesc în marea binecuvântare cu care Domnul vrea să îmbogățească sufletul nostru și de toate acestea frații noștri duc lipsă. Însușirea de căpetenie a tuturor darurilor Sale e dărnicia: ele nu pot rămâne doar la un singur om, ci trebuie să meargă mai departe și să se reverse prin dragostea frățească, prin milostivire și prin toate manifestările dragostei.

Să iubim, așadar, fiindcă suntem iubiți de Dumnezeu; să dăm, fiindcă ni se dă; să binecuvântăm, fiindcă El binecuvântează.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here