„Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac. (Luca23, 34)
Cu aceste cuvinte se ruga Hristos pe cruce pentru vrășmașii Săi. O rugăciune care ar trebui să ne stea fiecăruia drept exemplu. Se cuvine să arătăm compătimire față de toți și față de fiecare; să ne bucurăm de cei ce se bucură, să plângem cu cei ce plâng. Să fim înțelegători față de suferințele oamenilor și să iertăm slăbiciunile; să ne punem în locul fiecăruia, chiar și în locul celui ce ne defăimează; să nu judecăm pe nimeni, să sperăm în îndreptarea și mântuirea tuturor oamenilor. Să ne purtăm față de toți oamenii cu blândețe și dragoste, să nu disprețuim pe nimeni, fiindcă Hristos nu a disprețuit pe nimeni, nu i-a respins nici pe cei mai învederați păcătoși.
Suntem in stare să iertăm?
Să nu lăsăm duhul răutății să ne pătrundă în inimă nici măcar o clipă, iar dacă, din neputință, nu suntem în stare să iertăm, să ne rugăm pentru cei ce ne-au obidit. Prin rugăciune, stânca obidei se va prăbuși, ne vom recăpăta liniștea și bucuria, iar cel pentru care ne-am rugat ne va deveni scump și apropiat.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
Este foarte dificil sa-ti iubesti vrajmasii astazi. Chiar daca tu vrei sa-i ajuti, ei nu au incredere in tine. Trebuie rabdare si ajutor de sus.