Să fim un model pentru lume, să fim următorii lui Hristos!

Iisus-cu-uceniciiPe tot parcursul vieţii avem nevoie de modele pozitive care să ne inspire, să ne proiecteze o imagine a idealului, să ne trezească respectul, admiraţia şi dorinţa de identificare cu acestea şi imitarea a ceea ce este mai bun în ele, care să ne ajute să ne trasăm un drum frumos în viaţă şi să fim lumină ce împrăştie întunericul indiferenţei, egoismului, răutăţilor care domnesc în lumea în care trăim, să fim oameni cu inima ocean de iubire pentru Dumnezeu şi semeni.

Avem nevoie de modele care să ne ajute să fim alinare pentru rănile trupeşti şi sufleteşti ale celor din jurul nostru, să ne ajute să avem inima plină de compasiune, să fim milostivi şi să îmbrăcăm în dragoste pe cei care au nevoie de iubire, de întărire în necazuri, de acceptare, de rugăciunea noastră, de speranţa şi credinţa că nu sunt singuri în necazurile şi greutăţile vieţii lor.             

Trebuie să încercăm cu toţii să avem drept model în viaţă pe Domnul iubirii, pe Domnul Iisus Hristos, stâlp şi temelie a întregului edificiu moral al vieţuirii creştineşti pentru întreaga omenire, şi pe semenii care deja au reuşit acest lucru, care sunt vrednici următori ai Mântuitorului nostru, adică pe semenii care sunt un exemplu de credinţă, de slujire cu iubire şi dăruire pentru Dumnezeu şi semeni, un exemplu de împlinire a poruncilor dumnezeieşti şi sunt oameni desăvârşiţi, oameni care întrunesc toate virtuţile creştine, oameni de o înaltă ţinută morală şi spirituală, oameni cu un caracter şi un suflet frumos şi curat, pe care îi caracterizează bunătatea, blândeţea, sinceritatea, înţelepciunea, iubirea, modestia, smerenia, bunul simţ, simplitatea, corectitudinea, cinstea, dreptatea, hărnicia, sacrificiul, compasiunea, altruismul şi care nu pun preţ pe lucrurile materiale, se lasă în voia lui Dumnezeu, au nădejde că ziua de mâine va fi mai bună decât cea de azi şi sunt oameni fericiţi, care îl au mereu  pe Dumnezeu în inima lor.

,,De câte ori n-aţi auzit în anii din urmă: România este o ţară din care lipseşte modelul pentru studenţi, lipseşte modelul pentru mame… Nu-i adevărat! Ia intraţi în biserică şi uitaţi-vă bine pe iconostas. Modelul e acolo: şi pentru mamă, şi pentru student, şi pentru tânăr, şi pentru bătrân!’’ (Pr. Conf. Constantin Necula)

 ,,De la venirea lui Hristos, Dumnezeu cere o altă dreptate: o inimă curată, gânduri nevinovate, cuvinte folositoare, sfinţenie deplină, desăvârşire. Şi drept este să ne ceară aceasta, pentru că ne-a trimis şi modelul de urmat. N-au fost numai porunci scrise şi grăite, ca în Tablele lui Moise, ci a fost un trup viu, carne şi oase, ca noi, inimă şi minte ca a noastră. Faptele lui Iisus şi cuvintele lui ne cere acum Dumnezeu să le urmăm. Şi pe bună dreptate! Iar Iisus singur spune: „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi spus!“. Nu mai avem deci posibilitatea să ne justificăm, să ne dezvinovăţim vreodată.’’ (Sfântul Macarie Egipteanul)

Iisus Hristos născut Prunc Sfânt, Om şi Dumnezeu şi care reprezintă pentru noi, oamenii din toate timpurile şi din toate locurile şansa îndumnezeirii noastre, viaţa cea veşnică însăşi, trebuie să fie Modelul unic în viaţa noastră şi noi să fim următorii lui! Sfântul Simeon Noul Teolog a îndemnat neîncetat şi cu insistenţă la imitarea lui Hristos, intru suferinţele Sale, intru smerenia Sa, întru crucea Sa, căci aceasta e singura cale de a participa la slava şi învierea Sa. Prin participarea la moartea lui Hristos devenim părtaşi la învierea lui: ,,Spun şi nu voi înceta să spun că cei ce nu imită suferinţele lui Hristos prin pocăinţă şi ascultare, cei ce nu au devenit părtaşi la moartea Sa, nu vor fi părtaşi nici la învierea Sa şi nici nu vor primi Duhul Sfânt’’.

,,Apostolul nu ne cere numai să imităm pe Hristos, ci să ne transformăm în El. Acesta este sensul imitării lui Hristos, sensul mortificării, sensul suferinţei, sensul lucrării virtuţilor: ca Hristos să ne pătrundă toată existenţa şi să devenim întrupări ale lui în lume, să continuăm viaţa lui Iisus pe pământ. Nu toţi cuprind şi exprimă în acelaşi fel pe Hristos, dar fiecare virtute este reflexul vieţii lui în noi…. ,,Iubirea este suprema dovadă a fiinţării lui Hristos, cea mai înaltă arătare a Duhului, este exteriorizarea nemijlocită a vieţii lui Hristos în noi. Ea este şi suprema imitare a lui Hristos şi asemănare cu El’’. (crestinortodox.ro)

Trebuie să ne trăim cu toţii viaţa în aşa fel încât să ne îndeplinim toate rolurile noastre într-un mod plăcut lui Dumnezeu, să fim ca o candelă aprinsă care împrăştie întunericul, să ne ghidăm în viaţă după principii şi valori morale şi spirituale sănătoase, să ne purtăm crucea spirituală cu credinţă şi demnitate, să încercăm să devenim desăvârşiţi, să încercăm să devenim la fel ca modelele pe care ni le-am ales, şi noi să devenim la rândul nostru modele demne de urmat de cei din jurul nostru, modele pozitive, care să ajute la întărirea credinţei şi la intensificarea iubirii pentru Dumnezeu şi aproapele.

,,Modelarea vieţii umane după viaţa lui Iisus Hristos înseamnă trăire în afară de păcat şi mistuirea în iubire. Pentru a arăta cum se face această modelare a chipului vieţii noastre după exemplul vieţii lui Hristos, Sfântul Grigorie de Nyssa realizează minunate comparaţii cu pictura, deoarece desăvârşirea este reîntiparirea pe chipul nostru a frumuseţii divine nepieritoare. ,,După cum, dacă am vrea să învăţăm arta picturii, maestrul schiţându-ne pe tablă vreo formă frumoasă, trebuie să imităm frumuseţea acesteia, fiecare pe placa noastră, astfel ca placa fiecăruia să se înfrumuseţeze la fel ca modelul frumuseţii care ne este pus înainte, tot astfel, de vreme ce fiecare este pictorul vieţii sale, iar arta creaţiei acesteia este intenţia noastră frumoasă, culorile pentru prelucrarea chipului care ne stă înainte fiind virtuţile, este o foarte mare primejdie ca frumuseţea modelului care ne stă înainte să fie schiţată în sufletele noastre, de noi, sub forma unei măşti respingătoare şi urâte şi cu nişte culori murdare, alcătuind astfel în locul Stăpânului nostru o întipărire a răutăţii. Dimpotrivă, va trebui să căutăm, pe cât va fi posibil, culorile cele curate ale virtuţilor, amestecate într-o îmbinare meşteşugită, să ia asemănarea frumuseţii ce o avem înainte, pentru ca şi noi să fim chip al Chipului, izbutind să îndeplinim în viaţa noastră, printr-o imitare în fapte, frumuseţea modelului ce ne stă înainte… devenind un chip al lui Hristos printr-o viaţă virtuoasă’’. (crestinortodox.ro)

Avem liberul arbitru să alegem pe ce drum vom merge în viaţă, de noi depinde dacă alegem calea lată ce duce la pierire sau calea îngustă ce duce la viaţă, de noi depinde dacă alegem drumul spre Acasă, drumul pe care ne întoarcem iarăşi la Dumnezeu, sau rătăcim pe acest drum şi nu mai reuşim să ajungem Acasă, devenind din fiii lui Dumnezeu, vrăşmaşii lui. (vezi Arsenie Boca). De noi depinde dacă alegem drumul credinţei, al respectării poruncilor lui Dumnezeu, sau drumul necredinţei, slujind domnului celui rău şi viclean. De noi depinde dacă alegem cărarea iubirii de Dumnezeu şi semeni sau cărarea răutăţii şi împietririi inimii noastre. De noi depinde dacă alegem în viaţa noastră să îl imităm pe Hristos prin practicarea faptelor Acestuia şi El să ne fie călăuză pe drumul virtuţii şi al desăvârşirii sau ne alegem drept model de conduită pe împăratul întunericului şi al patimilor, urâciosul diavol.

Fiecare la locul nostru, loc rânduit de Bunul Dumnezeu, fiecare după calităţile, abilităţile, puterile şi talanţii cu care am fost înzestraţi, trebuie să lucrăm totul cu dragoste şi credinţă cu bucurie în suflet, ca să putem molipsi pe toţi din jurul nostru cu toată această bucurie şi dragoste de a sluji lui Dumnezeu şi aproapelui nostru.

Să ne dorim şi să încercăm să fim modele de slujire a Bisericii şi de mărturisire a Mântuitorului Iisus Hristos în societate şi în familie, prin îmbinarea armonioasă dintre înţelepciune şi rugăciune, credinţă şi dărnicie. În familie se trezesc şi încep să se dezvolte puterile latente ale sufletului personal, aici începe copilul să iubească (pe cine şi cum?), să creadă (în ce?) şi să sacrifice (cui şi ce?), aici se alcătuiesc primele temelii ale caracterului său, aici se descoperă în sufletul copilului sursele principale ale fericirii sau nefericirii lui viitoare. Totul se începe şi se învaţă mai întâi în familie. Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s-a deprins încă din copilărie să caute fericirea tocmai în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta maturităţii? Copiii preiau totul şi imită totul şi ceea ce îi înrâureşte spre bine, este aşa cum spunea Părintele Porfirie: viaţa din familie, iubirea, ocrotirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi, iar când părinţii se poartă rău unul cu altul, copiii se plămădesc rău, casa sufletului lor se primejduieşte, se prăbuşeşte clipă de clipă şi îndreptarea lor vine numai din sfinţirea părinţilor. ,,Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii vor creşte alături de oameni sfinţi, cu multă iubire, care nu-i înfricoşează, nici nu se mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfenţenie şi rugăciune’’ (Părintele Porfirie)

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute ca în lumea contemporană secularizată, depărtată de Hristos şi debusolată în căutările ei, să fim modele pozitive, datorită credinţei, dragostei de Dumnezeu şi semeni,  milosteniei şi jertfelniciei, să fim adevăraţi următori ai lui Hristos! Amin!

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here