Să devenim luminători

0
123

luminatori„Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii”. (Ioan 12, 36)

Învățați-vă să trăiți astfel încât privirea să vă fie îndreptată totdeauna către lumină – iar lumina este Hristos, Care a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan 8, 12).

Dacă vom umbla în această lumină, vom deveni fii ai Luminii, întunericul își va pierde puterea asupra noastră și ne vom strămuta de sub puterea întunericului în împărăția Fiului iubirii Sale (v. Coloseni 1, 13).

Atunci vom fi noi înșine luminători, destrămând întunericul necazurilor din viețile celorlalți, și ne vom învăța de la cea mai fragedă vârstă să facem faptele iubirii, abnegației, milostivirii, compasiunii fără de semeni, și puterea luminii care lucrează în noi nu se va împuțina nici la bătrânețe, ci va lumina zilele de neputință, de suferință, și clipa trecerii în lumea de dincolo.

Să primim în inima noastră zilnic câte un cuvânt de mângâiere din Sfânta Scriptură, pe care să-l păstrăm ca pe un izvor de bucurie și de vigoare sufletească; să cercetăm mereu Evanghelia, să privim luminosul chip al lui Hristos, și sufletul nostru se va preface într-un izvor viu de lumină și bucurie. Atunci, bucuria în Domnul și pacea lui Dumnezeu, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), vor precumpăni în viața noastră și vom pregusta încă de aici, de pe pământ, fericirea care este veșnic în dreapta Lui.

„Fiecare zi, iun dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here