S-a întâmplat la 8 octombrie 1878, 8/20

0
23

S-a întâmplat la 8 octombrie 1878, 8/20: Armata română, victorioasă în Războiul de Independenţă (1877-1878), îşi face intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei. Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureștiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din București, numele ei fiind Drumul Brașovului și era formată doar din bucata dintre Cercul Militar și Piața Victoriei. Porțiunea cuprinsă între Piața Națiunilor Unite (fostă Piața Senatului) și bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Ulița Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar, aflată pe locul pe care astăzi este Cercul Militar Național.

  Drumul rezultat din unirea Drumul Brașovului cu Ulița Mare spre Sărindar a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoșoaiei. Ulița nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care și noua cale primește denumirea de „Pod”: Podul Mogoșoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moșia voievodului, Mogoșoaia și palatul domnesc, amplasat în apropierea Curții Vechi.
      Noua arteră devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boierești, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele și instituții de stat. La începutul secolului al XVIII-lea, strada era luminată cu „șomoioage îmbibate cu păcură sau rășină”, în timpul domnitorului Grigore Ghica se pavează cu piatră, iar în 1882 au apărut primele instalații electrice din București, în fața Palatului Regal de pe Calea Victoriei.
     Deși construcțiile ridicate pe această stradă au apărut de-a lungul timpului, inegale ca mărime și cu stiluri diferite și creeză un tot mai puțin fericit din punct de vedere urbanistic și arhitectonic, artera devine din ce în ce mai importantă pentru București începând din secolul al XIX când devine stradă domnească.După ce la 8 octombrie 1878, armata română își face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independență, Podul Mogoșoaiei primește numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.
În perioada comunistă artera își păstrează numele primit în anul 1878, și devine sursă de inspirație pentru regimul comunist în construirea unei noi artere (1980), atât ca nume, dar și ca însemnătate, numită Calea Victoriei Socialismului.
Surse:

http://www.ziare.com/cultura/documentar/calea-victoriei-si-ziua-triumfala-cand-a-fost-botezata-astfel-1326359

https://www.cotidianul.ro/calea-victoriei-atunci-si-acum/

https://adevarul.ro/news/societate/calea-victoriei-arbore-radacina-lipscani-1_50accad87c42d5a66389f4be/index.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/mica-lectie-de-istorie-pentru-doamna-primar-de-ce-nu-piata-victoriei-si-nu-piata-regelui-mihai?fb_comment_id=2256443021114837_2257265104365962

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here