S-a întâmplat la 6 octombrie 1925

0
17

S-a întâmplat la 6 octombrie 1925: A murit istoricul Ioan Ursu; a militat pentru desăvârşirea statului naţional unitar român; în 1918 a plecat în Franţa, într-o misiune universitară română; la Paris, a făcut parte din Comitetul Naţional al Unităţii Române, activitate continuată în Italia, unde a contribuit la înfiinţarea Legiunii Române; membru corespondent al Academiei Române.

      Ioan Ursu (n. 26 octombrie 1875, Cața, Brașov – d. Brașov) a fost un istoric român, membru titular al Academiei Române. Studii secundare la Braşov şi universitare (Facultatea de Litere şi Filosofie, 1894–1898) la Bucureşti. În 1898 şi-a susţinut examenul de licenţă cu teza Relaţiunile politice ale Moldovei cu Ungaria de la începutul sec. XIII până la suirea pe tron a lui Ştefan cel Mare.

       După absolvire, a fost numit profesor suplinitor de istorie şi limba română la Liceul „D. Cantemir” din Brăila, apoi la Liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Şi-a continuat studiile la Berlin (1903–1909), unde şi-a luat doctoratul, apoi la München, Paris, Viena şi Veneţia. Revenit în ţară, a fost profesor la Iaşi (1909–1919), Cluj (1919–1923) şi Bucureşti (1923–1925), fiind autorul unor cursuri, între care: Istoria românilor (1923); Concepţia istorică. Caracterizarea şi împărţirea istoriei românilor (1924).

         A fondat „Revista neamului” (1915–1916). A militat pentru desăvârşirea statului naţional unitar român; în 1918 a plecat în Franţa, într-o misiune universitară română; la Paris a făcut parte din Comitetul Naţional al Unităţii Române, activitate continuată în Italia, unde a contribuit la înfiinţarea Legiunii Române. În capitala Franţei a ţinut o serie de conferinţe, reunite apoi în volumele Pourquoi la Roumanie a-t-elle fait la guerre şi Les questions roumaines du temps présent.

        Şi-a concentrat cercetările îndeosebi asupra istoriei statului moldovean în Evul Mediu. A publicat monografii asupra personalităţii lui Ştefan cel Mare (Ştefan cel Mare şi turcii, 1914; Personalitatea lui Ştefan cel Mare, 1921; Ştefan cel Mare. Domnul Moldovei de la 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504, 1925); Petru Rareş (Petru Rareş. Domn al Moldovei de la 20 ianuarie 1527 până la 14 septembrie 1538 şi din februarie 1541 până la 3 septembrie 1546, 1923, cea dintâi monografie din istoriografia română consacrată acestui domnitor).

       Pe baza unor izvoare descoperite în diverse arhive române şi străine, a întocmit studii privind politica externă a Ţărilor Române în sec. XV–XVII (Din influenţele politicii europene asupra istoriei noastre. Moise Vodă 1529 martie – 1530 august), precum şi la istoria legăturilor Occidentului cu Orientul (Uno sconosciuto storico veneziano del secolo XVI (Donato da Lezze), 1909; Historia Turchesa (Donato da Lezze 1300–1514), 1910).

       A lăsat studii referitoare la: Cauzele de căpetenie ale căderii şi măririi noastre în trecut (1906); Ceva despre folosul limbilor clasice în şcolile medii (1906); De ce ne-au aservit străinii (1911); Principiile fundamentale care trebuie să călăuzească liceele noastre (1911); De ce trebuie să ne iubim neamul (1911); Rostul bisericii în viaţa neamului nostru (1913); Dreptul nostru asupra Ardealului (1915) ş.a. Cavaler al Legiunii de Onoare.

Surse:

http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/arhivasomesana/pdf/BCUCLUJ_FP_279098_1936_013_018.pdf

http://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2016/03/Rezumat-ibanescu.pdf

https://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm

https://monoskop.org/images/4/44/Boi_Lucian_Evolu%C5%A3ia_istoriografiei_rom%C3%A2ne_1976.pdf

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here