S-a întâmplat la 6 octombrie 1902: S-a născut Petre Ţuţea, gânditor creştin, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale; memorialist; a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul”; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste. Petre Ţuţea (n. Boteni, Muscel, judeţul Argeş – d. 3 decembrie 1991) a fost un eseist, filozof, economist şiom politic român.Născut în familia unui preot, a studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la Liceul „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).Petre Ţuţea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice şi rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanţe, chiar şi în închisoare.
Ţuţea a fost redescoperit de societatea românească abia după 1989, datorită zelului unor studenţi (ca Radu Preda sau Marian Munteanu) care au văzut în el un mentor şi un vizionar. Atrase de excentricitatea personajului şi de poziţia lui anticomunistă tranşantă, presa scrisă şi televiziunea au dat amploare redescoperirii. În ultimii ani de viaţă, Petre Ţuţea era vizitat şi de câte opt-zece ziarişti pe zi, care îi solicitau declaraţii sau interviuri. „Cum îmi zic ăştia mie? – Un Socrate român. Cum ai zice: un Iulius Caesar tătar!… aştia vor să facă din mine un bătrân sclerozat, reacţionar şi vorbăreţ… ştii ce-am să fac? N-o să mai primesc nici un ziarist aici, că doar nu sunt un automat care scoate propoziţii la comandă… – De unde vine totuşi verva? – Este o vervă care mă costă. Eu nu pot să fiu spontan şi atunci spun într-o formă concisă ceea ce m-a preocupat sau mă preocupă încă. – Şi când mai aveţi timp să fiţi şi „serios“? – Când dorm sau când stau de vorbă cu tine…” (Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea – Ed. Humanitas).
Cât timp a împărţit cu Radu Preda faimoasa odaie de lângă Cişmigiu, Petre Ţuţea a stat de vorbă „serios“ cu tânărul său discipol, nedezminţindu-şi câtuşi de puţin verva.”Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viaţa mea.” Aceste afirmaţii au fost făcute în aprilie 1974 de Emil Cioran.Separaţi de un clar antagonism filosofic, cei doi erau totuşi legaţi de o sinceră prietenie. Ţuţea îi scria lui Cioran, într-o scrisoare: „Am o dorinţa să cumperi garsoniera mea, pentru că nu vreau să mor chiriaş: poate să-ţi servească vreodată la venirea ta în Bucureşti, împreună cu doamna. Este în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu. Într-o proprietate a lui Cioran nu mă simt chiriaş.”
Până la sfârşitul vieţii a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cişmigiu, ajutat de câţiva prieteni care obţinuseră un mic ajutor bănesc şi mâncare de la Casa Scriitorilor. Marcel Petrişor, profesor şi scriitor, fost deţinut politic, cel care a stat cel mai mult alături de Petre Ţuţea, în centrul de educare de la Aiud şi ulterior in libertate, ca prieten, spunea: „Nea Petrache a trăit într-o sărăcie absolută. Îmi aduc aminte că mergea pe la Uniunea Scriitorilor şi mânca din pomana dată acolo. Mânca acolo la cantină, dar nu se prea sătura. Şi când mergeam pe Victoriei, în dreptul Pieţei Amzei, zice: „Hai să mergem şi aici la fetele astea, ne mai dau să ne săturam.” Era un birt acolo…”
Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului „ Christiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: „Ce înseamnă un om de dreapta?”, câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Ţuţea a răspuns simplu: „Român absolut, asta înseamnă!” Cele din urmă cuvinte ale sale au fost însă: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”.A fost înmormântat de ziua Sfântului Nicolae, în satul lui natal, Boteni, unde trupul neînsufleţit i-a fost dus cu un car tras de vaci. Tot Marcel Petrişor relata: „Când să-l înmormântam, era criza aia cu benzina. Zic „Nea Petrache, să nu mori pe vremea asta, ca n-am cu ce te transporta!” În sfârşit, a murit totuşi. Norocul nostru, al meu şi al unui nepot al lui, a fost că nepotul a găsit un camion militar care se ducea la Câmpulung, încărcat cu morcovi. În el l-am pus pe nea Petrache. Dar nu găsisem coşciug pe măsura lui, astfel că nea Petrache stătea puţin înghesuit.[…] N-avea mormânt. O rudă a găsit un mormânt care, culmea, era cam strâmt pentru sicriul în care urma să-l bagam pe nea Petrache. Am avut probleme cu transportul de acasă până la biserică. Am avut mari dificultăţi în a improviza un car, că n-avea nimeni. Un dric de ici, o loitră de dincolo. Dup-aia, nu găseam boi, am venit cu nişte vaci. Una făta. Aşa s-a prezentat sfârşitul lui nea Petrache Ţuţea”.
Biografia lui Petre Ţuţea este un hăţiş de informaţii controversate, contesate. În lipsa unor date biografice publicate oficial, s-a ajuns la confecţionarea unei biografii de către gazetarii şi publiciştii interesaţi de-a lungul timpului de fenomenul Petre Ţuţea. Într-un interviu din „Memoria” nr. 3 (1991) au apărut declaraţiile sale despre acest aspect: „Nu-mi pot face autobiografia, fiindcă nu mă interesează trecutul meu, pe care îl detest. N-am nimic comun cu mine în trecut. Ştiţi când începe viaţa mea? Acum, când vorbesc cu dumneavoastră… Trăiesc ca să scap de amintirile greţoase care punctează existenţa mea… Ca să scap de obsesia trecutului dramatic, contorsionat, dezgustător pe anumite laturi… şi neomenesc – mă situez în principiul actualităţii.” Acest text a fost reprodus în volumul „Între Dumnezeu şi neamul meu”, 1992, p.383.Câteva reparaţii şi îndreptări a ceea ce se împământenise ca informaţie biografică despre Ţuţea au apărut în „Omul – Tratat de antropologie creştină, vol.l, Problemele sau Cartea întrebărilor”, Ed. Timpul, Iaşi, 1992. Iată cum sunt punctate acestea:
Copilăria şi studiile lui Petre Ţuţea s-au desfăşurat astfel: 1902-1909 – 7 ani acasă; 1909-1913 – şcoala primară; 1913-1917 – gimnaziul. În 1917, în timpul războiului, şcolile funcţionau cu intermitenţă, profesorii erau sub arme, astfel că trei ani (1917-1920) Petre Ţuţea şi-i petrece la Boteni, în casa părintească.În 1920, la sugestia consăteanului şi colegului său Ion Chelea, celebrul etnograf de mai târziu, se duce la Cluj, se înscrie în clasa Va la Liceul „Gh. Bariţ” şi, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului, superior (a VIIa şi a VIIIa, atunci) într-un singur an, absolvă liceul, îşi susţine examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, la care-şi ia licenţa în 1926.În acelaşi an se înscrie la doctorat, iar în 1929 îşi susţine teza, despre contenciosul administrativ.Nu a făcut nici o zi de sudii peste hotare. Nu a fost trimis nici de Vaida Voievod, nici de altcineva la studii peste hotare. P.Ţuţea este un produs integral al învăţământului românesc.
În 1933, Ţuţea a fost angajat prin concurs ca Referent în M.I.C., ulterior devenit M.E.N. în timp a avansat pînă la Director de studii, funcţia maximă pe are a deţinut-o. N-a fost niciodată director general şi n-a fost numit în timpul guvernării Mareşalului Antonescu. În 1948 n-a fost condamanat, ci a fost internat în lagăr pentru 24 de luni, prin Ordinul M.A.I., dar a fost ţinut 60 de luni, până la 29.05.1953.
Începând cu 1935, Petre Ţuţea fusese atras de Mişcarea Legionară. În vara lui 1935, îl întâlneşte pe Corneliu Zelea Codreanu în tabăra de la Carmen Sylva. După instaurarea guvernării legionare la 6 septembrie 1940 Petre Ţuţea a devenit membru cu drepturi depline: „adevărul este că, oficial, am devenit membru al organizaţiei legionare imediat după 6 septembrie 1940”, spunea Ţuţea în 25 mai 1957. În scurt timp, a fost numit, în mod excepţional, şef de cuib:”Am participat la şedinţele de cuib, pe care le-am condus conform instrucţiunilor din Cărticica şefului de cuib. „În calitatea mea de şef de cuib, am făcut un plan de activitate a cuibului în care prevedeam activitatea educativă a membrilor legionari din cuibul meu şi care consta în lectura în cadrul cuibului a Bibliei şi a întregii literaturi legionare, marşuri.”
După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute îndeobşte sub denumirea de „Rebeliune legionară”, este deţinut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat.După eliberarea din Lagărul de la Târgu Jiu, îşi reia serviciul, rămânând totuşi în atenţia Siguranţei. În 31 iulie 1943 Grupa I din Corpul Detectivilor era informată printr-o notă informativă că Ţuţea desfăşoară în cadrul ministerului o „vie activitate legionară” şi, ca atare, dispune verificarea informaţiei ajungând la concluzia că „nota în cauză nu se verifică”, iar Ţuţea era apreciat ca fiind „o persoană serioasă, cu vederi largi”.
După 23 august 1944, a avut contacte sporadice cu membri de frunte ai Mişcării Legionare. Astfel, potrivit unei declaraţii a lui Nicolae Pătraşcu din 30 iulie 1957, acesta l-a contactat personal pe Ţuţea în anul 1945 pentru a-l ruga să obţină ca „un grup de legionari capturaţi în Munţii Ciucaş să nu fie condamnaţi la moarte”, bazându-se pe prietenia dintre acesta şi Petre Pandrea, cumnatul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul justiţiei de atunci.
Petre Ţuţea este arestat în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranţei din str. Rahova, acuzaţiile care i se aduceau fiind de spionaj în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situaţiei economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Ţuţea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei şi Comerţului (Economiei Naţionale), privind relaţiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparaţie cu relaţiile economice româno-sovietice.
Petre Ţuţea este anchetat până în 10 noiembrie 1948, categoria preventivi, vizând arestarea foştilor legionari. Neputându-se reţine în sarcina sa vreo acuzaţie dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava şi transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situaţia sa de reţinut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”, pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, „cu o mică întârziere”, abia în 29 mai 1953.
În fapt, Petre Ţuţea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru „delictul de agitaţie”, „dovezile” urmând a fi „fabricate” ulterior. Anchetarea acestuia, nu a adus însă nici un element incriminator. În consecinţă, în 4 decembrie 1957, lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat „Concluziile de învinuire” împotriva mai multor persoane, printre care şi Petre Ţuţea: „încă din anul 1948-1949 au iniţiat şi organizat […] organizaţia subversivă de tip fascisto-legionar denumită „Partidul Naţionalist”, în frunte cu legionarii Ştefan Petre şi Porsena Nicolae (fugiţi de mult din ţară), având drept scop răsturnarea prin violenţă a regimului democrat-popular din R.P.R. şi instaurarea unui regim fascist.Deşi Ţuţea nici măcar nu-i cunoscuse pe cei doi legionari, la proces s-a susţinut că fusese deja desemnat de „conspiraţie” drept viitor şef de stat.
Întemniţat la Aiud, Petre Ţuţea trece prin ritualurile „reeducării de tip Aiud”, iar în 1959 este implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alţi deţinuţi „s-au constituit într-o grupare contrarevoluţionară, purtând discuţii legate de trecutul organizaţiei legionare în scopul menţinerii moralului legionar.” În ciuda faptului că starea sănătăţii sale se înrăutăţise simţitor, chestiune semnalată într-un raport medical din 15 iulie 1959, Petre Ţuţea continuă să reziste anchetatorilor, astfel încât anchetatorul penal, acelaşi lt. Urucu Nicolae, este din nou nevoit să „redacteze” actul de acuzare:”datorită fanatismului său legionar, învinuitul Ţuţea Petre a căutat şi acum să se menţină pe poziţie de nemărturisire completă a activităţii sale criminale pe care a desfăşurat-o, recunoscând numai parţial unele fapte din activitatea subversivă desfăşurată.”
În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Ţuţea Petre la „18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică pentru infracţiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar. Petre Ţuţea şi-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, graţiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărire „organelor de Securitate” până în 22 decembrie 1989, posibil şi după această dată.
Despre anii de detenţie, Ţuţea spunea: „Nu pot să vă povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi“. Nu vreau să umilesc, jelindu-mă, poporul român.“ Întrebat în continuare despre viitorul poporului român, Petre Ţuţea răspunde: „Cred în viitorul lui, de aia a şi suferit. Uite, acum dacă mă puneţi la zid pentru poporul român, aş striga: «Excelsior»“. Şi totuşi: „Am dorit dintotdeauna sa fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.”
„Eram un prost – avea să declare Ţuţea la bătrâneţe – la vârsta la care Eminescu scria «Luceafărul», eu jucam ţurca marxistă”. Petre Ţuţea a fost un tânăr de stânga. Preluase o butadă a unui filozof francez: „Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!”. A făcut 13 ani de închisoare pentru trecerea lui la legionarism şi în final, Ţuţea a murit ca liberal. Cum a trecut la liberalism? A explicat într-unul dintre multele interviuri acordate după 1990. „Dacă a urcat până la mine ditamai animalul, din delicateţe… i-am semnat adeziunea”. Se referea la Dan Amedeo Lazarescu, unul dintre iniţiatorii reînfiinţării PNL-ului după Revoluţie. Legenda spune că liftul nu a funcţionat în ziua cu princina, iar Ţuţea a fost înduioşat de efortul lui Lăzărescu, care, la 72 de ani, urcase pe scări opt etaje pentru el.
„Dacă prin absurd mi s-ar fi dat mie puterea [la 20 mai 1990 – n. n.], prima hotărâre pe care aş fi luat-o ar fi fost privatizarea, însemnând reconstrucţia celor două comune: comuna rurală, agrară, întemeiată pe gospodarul dibaci şi priceput, şi comuna urbană, industrială, guvernată de întreprinderi, de aceşti giganţi ai lumii moderne. Asta era privatizarea şi în imaginea României Mari” (interviu acordat lui Marcel Petrişor, în primăvara lui 1991, pentru revista Puncte cardinale din Sibiu ; cf. şi Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., pp. 280-281).
Din cauza interdicţiei de a publica, ca şi persecuţiilor de după 1989, nu a apucat să-şi vadă numele pe coperta unei cărţi în timpul vieţii. Ulterior însă, scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.După şapte ani de la moartea sa, statul român a realizat o primă măsură reparatorie faţă de memoria marelui gânditor: prin Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare împotriva sentinţei nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond şi a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Ţuţea era condamnat la 18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică.
Singurele sale repere de neclintit au fost Dumnezeu şi poporul român. Demersul său intelectual a fost întru totul integrat Ortodoxiei. În ultimii ani ai vieţii, marele gânditor a scris o antropologie creştină în şase capitole. Pretutindeni a ţinut să sublinieze că „fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri“.Împăcat cu Dumnezeu, cu poporul său şi cu sine, Petre Ţuţea va trece la cele veşnice declarând că dacă ar da timpul înapoi nu ar schimba nimic, că ar vrea ca viaţa lui „să fie exact aşa cum a fost“.
„Mulţi râdeau de el când afirmase în închisoare că poporul român este „marşul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ”. Deşi, uneori, după ani şi ani, mai mult sau mai puţin bolnav fiind, se căina cumplit c-a suferit treisprezece ani de temniţă pentru „un popor de idioţi”. La ananghie, câte nu-i scapă omului! Şi nea Petrică Ţuţea nu se excludea din categoria de om. Dar cum îşi revenea, îşi aducea aminte că fără un Ştefan cel Mare sau un Vlad Ţepeş, România, în istoria ei, n-ar fi fost decât „o pajişte cu miei cuminţi”. (Marcel Petrişor)
În „Ultima scrisoare către prieteni”, Petre Ţuţea mărturisea: „Am fost totdeauna neliniştit, în lumea fenomenală în care am trăit, de întrebarea: De ce există această lume?[…]Mă opresc din avalanşa de gânduri la formula: a şti, la scară umană, poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!”. „Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa…”
Opera publicată
Eseuri filosofice
Bătrânețea și alte texte filosofice, București, Editura Viitorul Românesc, 1992.
Reflecții religioase asupra cunoașterii, ediție îngrijită de Ion Aurel Brumaru, București, Editura Nemira, 1992.
Philosophia perennis, București, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006
Neliniști metafizice, ediție îngrijită de Petre Anghel, București, Editura Eros, 1994.
Filosofia nuanțelor (Eseuri. Profiluri. Corespondență), antologie, prefață și aparat critic de Mircea Coloșenco, texte stabilite de Sergiu Coloșenco, postfață de Sorin Pavel, Iași, Editura Timpul, 1995.
Scrieri filosofice, vol. I, prefață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2005.
Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc și postfață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2006.
Fragmente, București, Editura Romania Press, 2007.
Dialoguri
Între Dumnezeu și neamul meu, ediție îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefață și postfață de Marian Munteanu, București, Fundația Anastasia, Editura și Imprimeria „Arta Grafică”, 1992.
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, editate cu o prefață de Gabriel Liiceanu, București, Editura Humanitas, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005.
Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, 2000.
Scrieri monografice
Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 – 9 septembrie 1990; ediții ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediție îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007.
Aurel-Dragoș Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, București, Editura România Press, 2006.
Scrieri cu caracter economic, politic
Manifestul revoluției naționale (în colaborare), ediție îngrijită de Marin Diaconu, București, Editura Crater, 1998.
Ieftinirea vieții. Medalioane de antropologie economică. Prefață și text stabilit de Mircea Coloșenco. București, Editura Elion, 2000.
Reforma națională și cooperare, prefață și stabilire de text de Mircea Coloșenco, postfață de Mihai Șora, București, Editura Elion, 2001.
Anarhie și disciplina forței, prefață și ediție de Mircea Coloșenco, București, Editura Elion, 2002.
Surse:
Ţuţea, Petre: Între Dumnezeu şi neamul meu, Bucureşti, Fundaţia Anastasia, Editura Arta Grafică, 1992.
Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992; reeditare, Sibiu, Deisis, 2002
C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, Proces-verbal de interogatoriu din 25 mai 1957
Marcel Petrişor – Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Editura Vremea, Bucureşti, 2008
http://www.humanitas.ro/petre-tutea
https://fericiticeiprigoniti.net/petre-tutea
Alte articole găsiţi aici.
