S-a întâmplat la 5 octombrie 1830: A murit memorialistul Dinicu Golescu; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; descendent dintr-o veche familie de boieri munteni, este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea.
Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu (n. 7 februarie 1777), a fost un boier şi cărturar român, fiu al marelui ban de Ţara Românească Radu Golescu şi al Zoiţei Florescu. Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878) Ștefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) şi Alexandru (1818-1873).
Împreună cu fratele său mai mare, Iordache, a studiat la Academia grecească din Bucureşti.A fost ispravnic, hatman şi mare logofăt în Muntenia. A înfiinţat în 1826, pe moşia sa din Goleşti, o şcoală în care puteau învăţa gratuit (i.e. pe cheltuiala lui) tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte. A fost membru fondator al Societăţii literare (1827) şi a contribuit activ la apariţia primului ziar în limba română, „Curierul românesc” (1829).
Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826. Este primul jurnal de voiaj al unui român în Occident. Notele sale de drum cuprind referiri critice la starea de înapoiere socială şi culturală a Ţării Româneşti. Sub raportul limbii literare, lucrarea lui Golescu oglindeşte trecerea de la limba română literară veche la limba română literară modern.
Împreună cu Heliade înființează, în 1827, Societatea Literară (fundație de sprijin al teatrului, tipăriturilor și învățământului). Spirit reformator luminat, înființează pe moșia proprie o școală-internat cu două cursuri („ghimnazicesc” și „filosoficesc”) la care au predat, între alții, Aaron Florian și Heliade. Școala era deschisă elevilor din toate păturile sociale (inclusiv robi țigani) – nu și fetelor, deși Dinicu s-a gândit să înființeze și o școală de fete, înainte de moartea prematură. Învățăceilor le era destinat și tratatul de etică „Adunare de pilde bisericești și filosoficești, de întâmplări vredice de mirare, de bune gândiri și bune neravuri, de fapte istoricești și anecdote” (1826).
Francmason inițiat în Elveția, dar și cu obediențe autohtone, Dinicu Golescu a rămas în istoria literaturii şi culturii autohtone nu prin călătoriile sale mai vechi din Franța și Rusia, ci ca un „descoperitor al Occidentului” prin intermediul celor trei călătorii ale sale (1824, 1825, 1826) în Europa Centrală. În călătoriile sale care au ajuns până în Germania, Elveția și Italia de Nord, Dinicu Golescu a mers pentru a-și plasa la studii cei patru băieți, Radu, Ștefan, Nicolae, Alexandru Albu – viitori protagoniști de prim-plan, alături de vărul lor Alexandru Arăpilă, ai revoluției pașoptiste. A extras pedagogic de-acolo, prin intermediul însemnărilor de călătorie ale unui om cu mentalitate clasico-pragmatică, sfaturi reformatoare abil livrate diplomatic celor din țară, într-o narațiune mai subtil elaborată decât s-a crezut și care va fi asimilată public mult timp după scrierea ei.
Memorialul lui Dinicu dă, de fapt, semnalul marii cotituri geopolitice moderne din istoria autohtonă. Alexandru Davila a fost nepotul său pe linie maternă. Urmașele, bătrânele domnișoare Golescu, trăiau încă la începutul anilor 2000, în Câmpulung-Muscel.
Epitaful scris de Ion Heliade la moartea lui Dinicu (Constantin) Golescu, publicat în Curierul românesc din 9 octombrie 1830, glăsuiește: „Te înalți, pieri dintre noi, dar pomenirea ta nu va pieri, scrisurile tale vor sta de față și aici, și înaintea judecății cei înfricoșate! numele tău va fi drag învățăturii și celor ce se adapă de dânsa.”
Surse:
Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei, 1979
Dicționar enciclopedic român, București, Editura Politică, 1965
http://www.autorii.com/scriitori/dinicu-golescu/index.php
http://mnlr.ro/dinicu-golescu/
Alte articole găsiţi aici.
