S-a întâmplat la 3 octombrie 1893, 3/15

0
176

S-a întâmplat la 3 octombrie 1893, 3/15: S-a născut (la Sinaia) Carol al II-lea (primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria), rege al României (1930-1940); Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia (m. 4.IV.1953, la Lisabona). La 13.II.2003 Guvernul României a organizat acţiunea de repatriere a osemintelor regelui Carol al II-lea, iar a doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească);        Majoritatea surselor dau ca dată de naştere exclusiv stilul nou (15 octombrie).

     Majestatea Sa Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen d. 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale Regina Maria.Carol a fost cunoscut pentru aventurile sale amoroase mai mult decât pentru calităţile sale de conducător naţional.
        Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, Ucraina, pe 31 august 1918, în contradicţie cu statutul casei regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, („Zizi” Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; căsătoria a fost anulată prin sentinţă a Tribunalului Ilfov în 1919 dar relaţia dintre cei doi a continuat şi ulterior s-a născut un fiu considerat ca ilegitim, Mircea Gregor Carol Lambrino. Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10 martie 1921) cu Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. În cadrul acestei căsătorii s-a născut pe 25 octombrie 1921, Prinţul Mihai.
        Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creştin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost iniţial soţia ofiţerului Ion Tâmpeanu. Ca rezultat al scandalului, Carol a renunţat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său minor Mihai, care a devenit rege în iulie 1927. Carol şi regina-mamă Elena au divorţat în 1928. Carol a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură şi cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de piatră, la Bucureşti. Episodul este preluat de Petru Dumitriu în romanul Cronică de familie.
        Întorcându-se în ţară pe 6 iunie 1930 în urma negocierilor cu Iuliu Maniu (căruia îi promite să renunţe la relaţia cu Elena Lupescu), Carol a fost proclamat rege după două zile. El o exilează însă pe regina-mamă Elena şi o aduce pe Elena Lupescu la Bucureşti. Domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, grup de influenţă implicat in acte de corupţie, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi din (ianuarie 1938) prin alegerea miniştrilor de către el.
       Pe 10 februarie 1938 a desfiinţat partidele politice, ceea ce îi asigura puterea supremă. Tot în 1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României în zece ţinuturi. Doi ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei şi a Ungariei horthyste să cedeze părţi din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor şi a fost obligat de opoziţie să abdice în favoarea administraţiei pro-germane a generalului Ion Antonescu şi în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia.
        Carol şi Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prinţesa Elena de Hohenzollern.Carol a rămas în exil tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi în perioada postbelică, Carol a făcut anumite încercări de a-şi recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003 rămăşiţele sale au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeş în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu.

Surse:

Ciucă, Marcel Dumitru – Carol al II-lea. Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004

Scurtu, Ioan – Carol al II-lea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991

Neagoe, Stelian – Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Nicolescu, Nicolae C. – Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

https://familiaregala.ro/istorie/regele-carol-ii

https://peles.ro/personalitati/regele-carol-al-ii-lea/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.