S-a întâmplat la 25 octombrie 1921

0
142
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat la 25 octombrie 1921: S-a născut Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României; fiul regelui Carol al II-lea al României (1930-1940) şi al reginei Elena, principesă de Grecia (d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția).

         La începutul celei de-a doua domnii, Mihai I a sprijinit campania militară din Est pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei ocupate de sovietici; în anii 1943 şi 1944, în condiţiile previzibilei victorii a Aliaţilor, Mihai I şi apropiaţii săi (liderii unor partide politice democratice, cercuri din Armată etc.) întreprind demersuri politico-diplomatice pentru ieşirea din război, ruperea alianţei cu Germania şi alăturarea României la coaliţia Naţiunilor Unite; actul de la 23 august 1944 îl are pe regele Mihai I printre principalii artizani; după această dată atribuţiile sale vor fi treptat reduse; la 30 decembrie 1947 va fi obligat de comunişti să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara; revine pentru prima dată oficial în România, cu familia, în 1992, pentru o scurtă vizită; cu prilejul vizitei din 1997 i se redă cetăţenia română, retrasă, în 1948, de autorităţile comuniste; în luna mai 2001, fostul suveran al României a primit drept reşedinţă Palatul Elisabeta din Bucureşti (în baza legii privind acordarea unor drepturi foştilor şefi de stat ai României); membru de onoare al Academiei Române.
         Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost  Principe de Hohenzollern (n., Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
        Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul progerman al mareşalului Ion Antonescu. Din 1941, regele Mihai a fost mareşal al României. La 10 mai 1941, de ziua naţională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înălţat la gradul de mareşal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului.
        După colaborarea României cu Germania în al doilea război mondial şi după ce forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947 şi s-a stabilit la Versoix (Elveţia). Revenirea sa în ţară nu a fost permisă până în 1997.
      Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al Regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena şi nepot al Regelui Ferdinand I. Carol al II-lea a fugit împreună cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu şi a renunţat în 1925 la tron. În consecinţă, Mihai i-a succedat la tron regelui Ferdinand la moartea acestuia, survenită în iulie 1927.Deoarece Mihai avea doar 6 ani, o regenţă a fost formată din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în ţară împreună cu Elena Lupescu. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe Mihai drept urmaş la tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”.
      În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreţionare generalului Ion Antonescu care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituţie (abrogată la acea dată) şi fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oţel‎ şi uns rege de Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din Bucureşti imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie, 1940. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin graţia lui Dumnezeu” , ca rege absolut, de drept divin, nu şi constituţional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”.Regele Mihai I, în calitate de mareşal şi comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniştri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deţinător în această situaţie, alături de mareşalul Ion Antonescu.
        În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaţilor, care îi includea pe comunişti. La 23 august 1944, Mihai l-a destituit şi l-a arestat pe Antonescu. În aceeaşi noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredinţat pe Antonescu comuniştilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944. Într-un apel radiodifuzat către naţiune şi armată, Mihai a proclamat loialitatea României faţă de Aliaţi, a acceptat un pretins armistiţiu oferit de aceştia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaţilor şi a declarat război Germaniei. Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupaţie sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duşi ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulţi au pierit în lagăre de muncă forţată.
      Armistiţiul cu Aliaţii a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, „în termeni impuşi aproape în întregime de Uniunea Sovietică” , ca o consecinţă, între altele, şi a faptului că aceasta îşi desfăşurase forţele armate pe tot teritoriul României. În această situaţie, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”, o „predare” „necondiţionată” în faţa sovieticilor şi a aliaţilor lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prinţul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, şi a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-şi piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat al doilea război mondial cu şase luni. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupaţia ungară. La sfârşitul războiului, regele Mihai a fost decorat de preşedintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Şef).
       Mihai a mai fost decorat şi de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decoraţiei.
     La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca simplu şef de stat fără autoritate.Între august 1945 şi ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes – prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” – să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane, regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.
        Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziţiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei interpretări, constituţia îl împiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justiţie.Alte surse, precum memoriile mătuşii regelui,principesa Ileana de Habsburg, citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naţionale şi presupus amant al Ilenei, Emil Bodnăraş, afirmă că, dacă regele ar fi refuzat să semneze sentinţele de condamnare la moarte a deţinuţilor politici condamnaţi pentru „crime de război”, guvernul comunist i-ar fi susţinut decizia: „Păi, dacă regele decide să nu semneze sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere”.Principesa Ileana se îndoia că regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituţional, precum o sentinţă la moarte, emisă de tribunale politice neconstituţionale: „Ştiţi prea bine (…) că regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituţional. Dacă o va face, vi-l va pune în braţe şi guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii naţiuni. Cu siguranţă că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!”
        În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalităţi americane şi britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste româneşti” citate de Washington Post]. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»„. Potrivit propriei sale relatări, regele Mihai nu a avut astfel de intenţii de a nu reveni acasă.
       După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei regelui despre propria sa abdicare. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: Doamnă şi domnilor miniştri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – aşa cum este scris aici – că instituţia monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noştri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. Prin urmare, şi actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se ştie pretutindeni – şi aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cuminţenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”
       Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc faptul că acesta a trebuit să-si câştige existenta prin propria-i munca şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România. În iunie 1948 s-a căsătorit cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscută şi sub numele de regina Ana a României, cu care are cinci fiice. Autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română în acelasi an. Până la sfârşitul anului 1948, cei doi locuiesc la Vila Sparta lângă Florenţa, locuinţa reginei-mamă Elena, iar din 1949 la Lausanne, unde se naşte prima fiică, principesa Margareta. Tot la Lausanne se nasc principesele Elena, în 1951, şi Irina, în 1953.
        Între timp, familia se stabileşte în Marea Britanie, unde va locui timp de şase ani, până în 1956, la Bramshill House în Hampshire şi la Ayot St-Lawrence, în Hertfordshire. Pentru a-şi câştiga existenţa, Regele si Regina au înfiinţat o fermă de pui şi au construit un mic atelier de tâmplărie. Regele a păstrat încă de atunci legătura cu evenimentele din ţară, primind săptămânal rapoarte, analize şi noutăţi de la generalul Lazăr, pe care îl vedea in fiecare săptămână la Londra. De asemenea, familia a păstrat contacte strânse cu familia regală britanică, în special cu regina Elisabeta a II-a şi cu principesa Marina, ducesă de Kent.Regele, Regina si principesele s-au întors în Elveţia în 1956, după o scurtă şedere de trei luni la Vila Sparta.Regele Mihai semnase un contract cu compania aeriană Lear Jets and Co, la Geneva. Familia s-a instalat la Versoix, un mic oraş de pe malul lacului Geneva, la câţiva kilometri de orasul Geneva.Aici au locuit peste patruzeci şi cinci de ani şi tot aici se află, pentru moment, casa familiei. Principesa Sofia s-a născut la Atena, în 1957, iar principesa Maria la Copenhaga, în 1964.
       În anul 1958 Regele a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai tarziu, în 1959, a înfiinţat o companie de electronică şi de mecanisme automate numită Metravel. Compania a funcţionat bine până în 1964, producând elemente pentru calea ferată şi sisteme de alarmă şi vânzând avioane de ocazie. Dar, dupa cinci ani, presiunea concurenţei devenise prea mare, aşa că Regele şi cei doi asociaţi au decis sa vândă compania. Regele a urmat, de asemenea, cursuri de broker la Bursa din Wall Street.A patronat fără succese notabile Comitetul Naţional Român, un grup care avea drept scop apărarea intereselor româneşti în Occident, prezentat uneori ca guvern român în exil, dar căruia democraţiile occidentale nu i-au recunoscut niciodată acest caracter.
        În 1992, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Regele a fost întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti, peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România i-a reactivat regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis să îşi reviziteze propria ţară.Regele Mihai a locuit ulterior în România, fie la castelul său de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la Castelul Peles, fie la palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa prin decizie parlamentară.
Copiii regelui Mihai:
Margareta (Margareta de România-Duda) (născută în 1949)
Elena (Helen Nixon McAteer) (născută în 1950)
Irina (născută în 1953)
Sofia (născută în 1957)
Maria (născută în 1964).
Atât Elena cât şi Irina au fii şi fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fiică.
        Mihai nu a încurajat dezvoltarea mişcării monarhiste în România, iar partidele regaliste au avut un impact prea slab asupra ţării postcomuniste. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorinţei poporului român. „Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi” a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, „românii au suferit destul să li se impună şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul.”Mihai a întreprins vizite cvasi-diplomatice în numele României postcomuniste. În 1997 a vizitat în cadrul unui tur Europa de vest, făcând lobby pentru admiterea României în NATO şi Uniunea Europeană, fiind primit de şefi de stat şi oficiali guvernamentali.Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Regele Mihai I a fost invitat să rostească un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României.
     La 10 mai 2007, regele Mihai a primit premiul Hanno R. Ellenbogen, o distincţie acordată anual de Prague Society unei persoane publice care a contribuit la înţelegerea şi cooperarea internaţională. Laureaţii anteriori ai premiului sunt Vaclav Havel, fost preşedinte al Cehoslovaciei (1990-1992) şi Republicii Cehe (1992-2003), Lordul Robertson, fost secretar general al NATO (1999-2004), Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA (1997-2001), maestrul Vladimir Ashkenazy şi regizorul Miloš Forman. Din 8 aprilie 2008, regele Mihai a fost membru de onoare al Academiei Române.
      La 5 decembrie 2017, Mihai moare la reședința sa privată din Aubonne (Elveția). Comunicatul oficial spunea,printre altele: „Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață, astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13  (ora României), la reședința privată din Elveția. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteță Sa Regală Principesa Maria.” Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost adus în ţară şi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş – iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul Regal aflat pe Calea Victoriei din București. Slujba de înmormântare a avut loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeş, în noua Catedrala Arhiepiscopală şi Regală.
Surse:
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003
Mircea Ciobanu, Convorbiri cu regele Mihai I al României, ediţia a III-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004

Ioan Scurtu, Monarhia în România, Editura Danubius, Bucureşti, 1991

https://familiaregala.ro/familia-regala/prezentare/ms-regele-mihai

https://peles.ro/personalitati/regele-mihai-i/

https://ro.historylapse.org/mihai-I-al-romaniei

https://radioromaniacultural.ro/portret-regele-mihai-i-implineste-96-de-ani/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/mihai-i-un-rege-in-valtoarea-razboiului

https://basilica.ro/ceremonialul-funeraliilor-regelui-mihai-i-al-romaniei-fotovideo/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here