S-a întâmplat la 23 octombrie 1942

0
53

S-a întâmplat la 23 octombrie 1942: Al doilea război mondial: Începe bătălia de la El Alamein, Egipt (cea de-a doua), care se sfârşeşte pe 4 noiembrie cu victoria Aliaţilor Bătălia de la El Alamein se referă la două lupte distincte, care au avut loc amândouă în anul 1942, în timpul campaniei din Africa de Nord a celui de-al doilea război mondial. Bătăliile au avut loc în Egipt, într-o zonă care a primit numele staţiei de cale ferată El Alamein. Prima bătălie de la El Alamein a avut loc între 1 – 7 iulie 1942 şi cea de-a doua între 23 octombrie – 4 noiembrie 1942.

      A doua bătălie de la El Alamein a marcat punctul de cotitură în cadrul Campania din Deşertul Vestic din timpul celui de-al doilea război mondial. Bătălia s-a desfăşurat între 23 octombrie – 4 noiembrie 1942. După prima bătălie de la El Alamein, care a oprit înaintarea spre est a trupelor Axei, generalul-locotenent Bernard Montgomery a preluat comanda Armatei a 8-a britanice de la generalul Claude Auchinleck în august 1942.
       Victoria Aliaţilor din această bătălie a marcat cucerirea iniţiativei strategice în Campania din Africa de nord. Victoria Aliaţilor a pus capăt tuturor proiectelor Axei pentru cucerirea Egiptului, controlul Canalului Suez şi, mai departe, pentru controlul câmpurilor petroliere din Orientul Mijlociu. Înfrângerea de la El Alamein a marcat sfârşitul expansiunii Axei în Africa..
        Despre această bătălie, Winston Churchill avea să spună: „Mai înainte de El Alamein, noi nu am mai avut o victorie. După Alamein, noi nu am mai fost înfrânți niciodată”.Montgomery a conceput acestă luptă ca una de uzură, similară cu cele din timpul primului război mondial. Toate aprecierile sale cu privire la timpul, efectivele și resursele necesare, ca și în ceea ce privește pierderile s-au dovedit corecte.În timpul luptelor, artileria aliată a fost condusă foarte bine de Montgomery, dar în schimb blindatele aliate au fost comandate necorespunzător.
       Sprijinul aviației aliate s-a dovedit hotărâtor în timpul luptelor terestre, spre deosebire de avioanele Luftwaffe și Regia Aeronautica, care au preferat să se angajeze mai degrabă în lupte aeriene decât să ajute infanteria și tancurile Axei.
     El Alamein a fost prima ofensivă importantă victorioasă aliată împotriva germanilor. Pe 10 noiembrie, Winston Churchill a rezumat: „Acesta nu este sfârșitul, aceasta nu este nici măcar începutul sfârșitului. Dar este, poate, sfârșitul începutului”. Pentru Montgomery a fost un triumf personal. El a fost înnobilat și a primit titlul de „Viscount Montgomery of Alamein”.
      Forțele Axei s-au retras spre vest spre El Agheila. Era a treia retragere a acestor forțe, primele două având loc în 1940 și 1941. În ambele cazuri, forțele Commonwealthului înaintaseră prin luptă până la El Agheila, dar nu reușiseră să depășească acest punct. În 1940, ofensiva comandată de Wavell a trebuit să fie oprită din cauza întinderii excesive a liniilor de aprovizionare, dar și din cauza deciziilor politice de transfer a unor trupe în Grecia și Africa răsăriteană. În același timp, forțele Axei fuseseră întărite odată cu sosirea în regiune a Afrika Korps. În 1941, ofensiva condusă de Auchinleck și Ritchie a fost oprită la El Agheila tot ca urmare a suprasolicitării liniilor de aprovizionare și a trupelor.
         Rommel nu și-a pierdut speranțele că va reuși să-i învingă pe Aliați până la sfârșitul campaniei din Tunisia și a luptat cu îndârjire.Bătălia de la El Alamein a fost o victorie importantă a Aliaților, care a deschis calea spre înfrângerea definitivă a Axei pe un front. După trei ani de lupte, teatrul african de luptă a fost curățat de toate forțele Axei, iar Aliații și-au putut îndrepta atanția spre nordul Mediteranei.
Surse:
Niall Barr (2005). Pendulum of War: The Three Battles of El Alamein. Woodstock, NY: Overlook Press.
John Bierman (2003). War without hate : the desert campaign of 1940-1943 (ed. New edition). New York: Penguin Books.
Yves Buffetaut, Operation Supercharge-La seconde bataille d’El Alamein; Histoire Et Collections, 1995
Field Marshal Lord Carver (2000). El Alamein (ed. New edition). Ware, Herts. UK: Wordsworth Editions

https://ro.historylapse.org/bataliile-de-la-el-alamein

https://www.litera.ro/al-doilea-razboi-mondial-al-alamein-ken-ford.html

https://bibliotecibihorene.blogspot.com/2012/10/a-doua-batalie-de-la-el-alamein-23.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here