S-a întâmplat la 22 octombrie 1962

0
46

S-a întâmplat la 22 octombrie 1962: „Criza cubaneză”; forţele navale americane instituie blocada coastelor insulei comuniste (până la 21.XI.1962); „criza” se încheie cu retragerea rachetelor sovietice instalate de Nikita Hruşciov în Cuba Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american, care analiza datele avionului-spion U-2, a descoperit că sovieticii construiau baze de lansat rachete nucleare cu rază medie de actiune în Cuba.

       În ziua următoare, preşedintele Kennedy a convocat o întrunire de urgenţă cu consilierii săi experimentaţi din domeniile militar, politic şi diplomatic pentru a discuta aceste gesturi ameninţătoare. Acest grup a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la Comitetul Executiv. După respingerea propunerii unui atac aerian pentru a distruge bazele rachetelor, ExCom s-a decis pentru o blocada navală şi s-a cerut ca respectivele baze să fie dezmembrate şi rachetele să fie îndepărtate.
        În noaptea zilei de 22 octombrie, Kennedy a anunţat decizia sa pe postul naţional de televiziune. În timpul urmatoarelor 6 zile, criza a crescut până la punctul în care era gata să izbucnească un război nuclear între cele două super-puteri.La cererea a peste 40 de ţări nealiniate, Secretarul General al ONU, U.Thant a trimis apeluri private lui Kennedy şi omologului său sovietic, Nikita Hruşciov, insistând ca guvernele lor să „se abţină de la orice acţiune care ar putea agrava situaţia şi care ar putea aduce riscul unui război”.
      Inițial, Kennedy a cochetat cu ideea unei lovituri în forță:atacuri aeriene și invazia insulei.Alternativa propusă a fost blocada navală sau, după cum prefera Kennedy să o numească, „carantina”. Abia după ce blocada a fost pregătită, guvernul a acceptat ca subiectul să fie făcut public. Societatea americană, dar și opinia publică internațională au fost șocate. Mulți au început să se gândească la izbucnirea celui de-al treilea război mondial care ar fi fost, în mod inevitabil, unul nuclear.
     Pe 23 octombrie, 27 de nave sovietice se îndreptau spre Cuba și, implict, spre linia blocadei impusă de americani. Kennedy trebuia să se gândească în acel moment ce măsuri va lua dacă sovieticii ignorau avertismentele americanilor și depășeau linia. Din fericire însă, președintele american a primit în aceeași zi veștile potrivit cărora primele nave sovietice au oprit înaintarea.
         Forţele militare americane au intrat în DEFCON 2, cel mai înalt grad de alertă atins vreodată în epoca postbelică, deoarece comandanţii militari se pregăteau pentru un război pe toate planurile cu Uniunea Sovietică.Sovieticii au cedat, criza ajungând la final pe 28 octombrie, criza înarmărilor continuând însă atât în SUA, cât şi în URSS.

Surse:

https://www.cotidianul.ro/criza-rachetelor-din-cuba-si-invatamintele-ei-pentru-romania/

https://www.rfi.ro/politica-90736-accent-pe-istorie-criza-rachetelor-cuba

https://www.defencematters.org/ro/toate-stirile/criza-rachetelor-strategia-lui-hrusciov-cuba/174/

http://www.scritub.com/istorie/Criza-rachetelor-din-Cuba54147.php

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/criza-rachetelor-din-cuba

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here