S-a întâmplat la 20 octombrie 1600

0
158

S-a întâmplat la 20 octombrie 1600: Mihai Viteazul pierde bătălia de la Bucov, pe Teleajen (lângă Ploieşti) cu oştile poloneze, conduse de Jan Zamoyski.

     Din Lunca Mare, la 1 octombrie, Zamoyski dăduse o proclamaţie către boierii munteni, în care scria: „Am hotărât să urmăresc pe Mihai în Ardeal cu oastea mea, oastea regală are nevoie pentru a ajunge acolo să treacă pe pământul Ţării Româneşti. Am poruncit cu străşnicie ca oastea să se ferească de jafuri, dar având oaste mare, e greu să-i supraveghezi pe toţi.De aceea domniile voastre să duceţi lucrurile mai scumpe şi mai de preţ din calea oştirii. Vă îndemn să-mi daţi de ştire despre cele ce socotiţi că ar fi mai potrivite pentru legile şi libertăţile voastre.”
       Cancelarul nu renunţase încă la cucerirea Ardealului, unde se afla Mihai şi voia să treacă probabil munţii prin valea Buzăului. Dar domnul român coborî tocmai atunci pe acolo şi se opri la Scăeni, la nord de Ploieşti, unde aştepta ajutorul lui Basta. Zamoyski aflând de sosirea lui Mihai aşteptă întoarcerea oştilor trimise spre Ardeal, apoi ocupa Buzăul la 10 octombrie 1596 şi înaintează sub dealurile spre Ploieşti. Mihai trimisese în întâmpinarea lui pe Baba Novac, care atacă pe poloni la Năieni din flanc de pe muntele Slonul şi din faţă, pe drumul de ţară, o adevărată cursă, dar polonii iau muntele şi resping atacul (12 octombrie 1597). O altă luptă are loc la Ceptura, la 14 şi abia la 19 polonii întârziaţi de hărţuieli sosiră în faţa taberei lui Mihai, la Bucov pe Teleajen, unde domnul se întărise de două săptămâni.
       Din tabără avem un emoţionant hrisov al lui Mihai către boierul Grama, care stătuse închis pentru pâri nedrepte în turnul din Braşov. Domnul, în clipa supremă, recunoaşte nedreptatea şi-i dăruieşte câteva sate, „temându-se domnia mea de blestemul lui şi al fiilor lui […] şi să nu port domnia mea blestemul lui, nici fiul domniei mele, Io Niculai voievod.” A scris în tabără, „când am fost domnia mea cu oştile la gura Teleajenului, spre a da lupta cu leşii, moldovenii şi tătarii şi turcii […] Şi de va da bunul Dumnezeu să zdrobesc pe vrăjmaşii noştri sub picioarele domniei mele, atunci domnia mea îi voi face lui şi hrisovul domniei mele” (26 sept./6 oct.).
       Tot de acolo trimite şi o scrisoare deznădăjduită comisarilor imperiali din Ardeal: a trimis pe rând pe fiul sau cu boieri fruntaşi, pe postelnicul Cârstea, pe Radu postelnicul, pe Ştirbey şi n-a primit nici un ajutor, va trimite cu oameni siguri şi pe soţia lui; duşmanul înaintează spre Târgovişte. „Dacă vreţi să-mi trimiteţi ajutor, voi mai aştepta două zile, după aceea va fi cum va vrea Dumnezeu.”Ajutorul imperial nu sosi, căci ungurii ardeleni urmăreau pe germani, „nu cumva să plece în ajutorul lui Mihai” şi Basta se temea de răscoala lor.
      În ajunul luptei decisive, Andrei Taranowski, vechiul prieten al lui Mihai, îi scrie din tabăra polonă, sfătuindu-l să se predea lui Zamoyski, căci acesta îl va trata bine, dovadă exemplul arhiducelui Maximilian, care fiind luat prizonier, a fost după aceea liberat de cancelar. Mihai nu era însă omul care să se predea fără luptă. Bătălia decisivă avu loc la Bucov pe Teleajen la 20 octombrie. Zamoyski avea 24.000 de oameni, iar Mihai 16.000 oaste de strânsură. Tabăra românească era întărită între Teleajen în spate şi râul Bucovel în faţă, având ca temei o pădure întărită, în spatele căreia se afla infanteria aşezată pe 8 rânduri.
      Zamoyski ocupă Dealul Mare în faţa taberei duşmane şi trăzneşte de acolo pădurea cu toată artileria lui. Sub scutul focului ei, cazacii şi infanteria polonă forţează trecerea râului la aripa stângă, după o luptă de mai multe ore, „deşi erau şanţuri adânci şi frontul era foarte larg.” Mihai, care trimisese bagajele înainte, e silit să se retragă spre apus, lăsând mulţi morţi pe câmpul de luptă. „Am bătut, scrie Heidenstein, pe un om foarte primejdios, care pregătea pierirea Poloniei.”
       Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aştepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârşitul anului 1600 au încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situaţia generală a sa nu s-a îmbunătăţit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorţii în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeş i-a fost defavorabilă, fiind câştigată de către poloni.Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

Surse:

Giurescu, Constantin C. – Istoria românilor, volumul II, ediţia a V-a, editura BIC ALL, Bucureşti, 2007

http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Panaitescu-Mihai_Viteazul.pdf

https://www.academia.edu/35707328/DOCUMENTE_PRIVITOARE_LA_ISTORIA_LUI_MIHAI_VITEAZUL

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here