S-a întâmplat la 2 octombrie 1408

0
66
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat la 2 octombrie 1408: Este atestată cea mai veche pisanie românească (data inscripţiei care însoţeşte tabloul votiv existent în biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Gheorghe” din Streisângiorgiu, judeţul Hunedoara); sunt menţionaţi „jupan” Chendreşu, ctitorul, şi soţia sa, „jupâniţa” Nistora, împreună cu fiii.Biserica Sf. Gheorghe din Streisângeorgiu este o biserică ortodoxă aflată în localitatea omonimă, în marginea orasului Călan, judetul Hunedoara.

      Construită în stilul romanic, între 1313-14, pe locul unei biserici de lemn datate 1130-1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcţii medievale din Transilvania şi România cunoscute până în prezent şi păstrate în funcţiune. Nu numai vechimea ci şi arhitectura ei bine conservată, pictura valoroasă din trei perioade diferite: 1313-14, 1409 si 1743, şi nu mai putin situl arheologic, fac din această biserică una dintre cele mai preţioase monumente de arhitectură medievală transilvană. Biserica se află pe Lista monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03454.
        Biserica „Sfântul Gheorghe” este o biserică ortodoxă, aflată în fostul sat Streisângeorgiu, în prezent parte a orașului Călan, din județul Hunedoara. Satul este atestat încă din 1377, numele fiind motivat prin hramul pe care îl poartă monumentul.Biserica este o construcție în stil romanic cu o singură navă, compusă din tindă, navă, cor și altar. Fiecare din aceste elemente are o altă înălțime și este acoperit în alt mod. Nava are o boltă în plin cintru/în leagăn, iar corul formează o continuare a ei, având o boltă cilindrică mai joasă. Altarul este despărțit de cor printr-un perete de piatră, gros de 0,50 m. Pavimentul încăperilor e din scânduri, iar accesul în monument se face prin tindă. Nava are dimensiunile interioare de 4,60/4,20m. Radu Popa menționează că altarul este disproporționat de mare în raport cu nava : L= 3,20m ; l = 2,80m, iar zidurile construcției au o grosime de 0,80 – 0,90m, cu o fundație alcătuită din bolovani de râu amestecați cu mortar. Monumentul înglobează în partea de vest a navei un turn-clopotniță de dimensiuni reduse. La răsărit se află altarul, iar accesul în naos (care este aproape pătrat ca formă) se face printr-un portal. Turnul-clopotniță, prin elementele sale de sprijin, se aseamănă turnurilor cu tribună, iar ferestrele de dimensiuni mici, cu arcuri semicirculare, contribuie și ele ca indicii ale încadrării în construcțiile de tradiție romanică. În altar sunt două ferestre, în navă trei, iar în tindă două ferestre largi. Nu există decor plastic. În navă și altar sunt urme de picturi.
       Biserica a fost construită din blocuri de piatră fățuită, de dimensiuni mari, aduse din ruinele unor construcții romane din apropiere, dar și din cărămizi realizate de constructorii locali de la acea vreme. A fost utilizată și piatra din râu sau cea din carierele din împrejurimi. La exterior monumentul este alb, portalul e decorat cu motive geometrice în culorile roșu și albastru, iar pe zidurile de nord și sud se observă doi contraforți.Vasile Drăguț datează monumentul către sfârșitul secolului al XIII-lea. Radu Popa a realizat o analiză a săpăturilor arheologice, a stratigrafiei, aflând astfel că stâlpii monumentului au fost construiți o dată cu zidurile. Un aspect deosebit de important îl consituie o monedă din 1131-1141 descoperită într-un grup de morminte. Această monedă constituie o sursă sigură de datare, dovedind următoarele: „Biserica de zid a fost prin urmare construită înainte de mijlocul secolului al XII-lea sau, dacă acceptăm opiniile privind scurta circulație în timp a monedelor arpadiene, cel târziu în deceniul patru al secolului numit”.
        În secolul al XVI-lea construcției i se adaugă un pronaos din lemn, care mai apoi, în secolul al XX-lea, este înlocuit cu unul de zidărie, biserica devenind atunci una parohială. Respectivul pronaos a fost înlăturat cu ocazia restaurărilor din 1975-1977. Precum au observat și alți cercetători ai monumentului, doar pronaosul și cele două contraforturi sunt adăugiri ulterioare la planul inițial. Celelalte părţi ale bisericii datează de la origine și au fost construite într-o singură etapă, afirmă Radu Popa. Asimetria elevației, datorată utilizării unor blocuri de piatră gata cioplite, luate de la un monument roman ruinat poate fi explicată astfel: „Una din cele mai importante observații privind planimetria și zidurile monumentului este constatarea că biserica are în temelii un plan cu mult mai regulat decât în elevație”.
      Monumentul inițial, cel mai vechi, realizat din lemn, a avut același plan și aceleași dimensiuni ca biserica de zid ce i-a luat locul. Radu Popa enunță ipoteza ca între data înălțării și anul 1313/1314 să mai fi existat o fază de transformări a monumentului.Au existat patru morminte în navă și altar, iar în cel mai vechi dintre ele s-a descoperit un inel cu pecete de la sfârșitul secolului al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea. Radu Popa e de părere că ar putea fi mormântului unui personaj despre care se vorbește într-o inscripție în limba slavonă, sgrafittată în altar. De asemenea, biserica din Streisângeorgiu este poziționată în centrul unui cimitir, mormintele mai noi râcâind pământul din jurul ei (la momentul proiectului de restaurare, realizat de Ștefan Popescu-Dolj). Au fost găsite morminte de secol XII-XIII (sau chiar XI-XIII) la circa 20–24 m de monument. Concluzia nouă este că încă de la început necropola a fost mai mare. În plus, rezultă din aceasta că necropola de la Streisângeorgiu nu a avut inițial un caracter strict familial și că nu a devenit cimitir al comunității sătești abia în secolele XV-XVI, ci a fost necropola comunității încă din momentul în care s-a ridicat biserica de la marginea terasei.
       Pe peretele estic al turnului-clopotniță se află o pictură votivă în care biserica reprezentată nu este aceeași cu cea zidită, întrucât clopotnița nu apare deasupra navei, ci zidită în partea de vest. Acest lucru îl conduce pe Virgil Vătășianu la concluzia că pictura votivă, măcar în ceea ce privește imaginea bisericii, a fost refăcută. Istoricul de artă e de părere că în text se îmbină o pisanie mai veche, adevărata pisanie de ctitorie și una mai nouă, care privește o restaurare (13). Pisania conținută de acest tablou votiv este scrisă în limba slavonă și ne oferă informații cu privire la ctitori (jupanul Cândreș, jupanița Nistora și fiii lor). Ea datează zidirea în anul 6917, 2 octombrie, respectiv anii 1408/1409: „În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, au zidit jupân Cândreș și jupânița lui, Nistora și fiii lui această mânăstire sfântului mare mucenic și cetaș al lui Hristos, Gheorghe și s-a săvârșit și s-a scris, pentru pomenirea și sănătatea și mântuirea sufletelor lor, în zilele lui Jigmon crai, voievozi ai „plaiurilor” fiind Ioaneș și Iacov, anul 6917 (1409) octombrie 2 zile”.
        Această pisanie și tabloul votiv au fost repictate în 1743 – fapt subliniat și de Vasile Drăguț. Dovada o constituie o altă pisanie, aflată pe stâlpul sudic al turnului și care e atribuită zugravilor Gheorghe și Șandru. Nicolae Iorga evidențiase faptul că jupânița Nistora apare purtând costumul țărăncilor de munte (un detaliu util din punct de vedere etnografic). Costumele bărbaților sunt un amestec de elemente orientale, românești și occidentale. Istoricul a mai ținut să sublinieze în textul său din 1926 faptul că acel jupân Chenderes/Cândreș nu era un cneaz oarecare și nici măcar un conducător al țăranilor, ci se afla chiar în apărarea regelui și a țării. Radu Popa a analizat informațiile despre ctitorii monumentului și afirmă că exista o înrudire între cnezii de la Strei și cei de la Streisângeorgiu. El argumentează făcând referire la un document din 1392 încheiat între Cândreș, fiul lui Grigore din Streisângeorgiu și Lațcu, fiul lui Nicolae din Streisângeorgiu – prin urmare rude – despre care spune că ar putea fi cele două personaje care apar în partea stângă a tabloului votiv din 1408-1409.
         În continuare, consultând documentul respectiv, adaugă: „(…) ei fac un schimb de părți de sate, cu adaosul ca în cazul morții unuia dintre ei, cel rămas în viață să îl moștenească”. Se pare că acest schimb nu a fost real, ci doar în scopul consemnării într-un act regal, lucru dovedit de un alt document din 1404.
        O pisanie din 1313-1314 a fost descoperită în altarul bisericii, în mijlocul peretelui estic. Textul e repartizat pe zece rânduri și conține următoarele: „La anul șase mii opt sute douăzeci și doi s-a început biserica cu ajutorul Sfântului Gheorghe și al Maicii Domnului și al tuturor sfinților pentru ajutorul și iertarea păcatelor cneazului Balea și pentru ajutorul și mântuirea și iertarea păcatelor popii Naneș (și ale lui ) Teofil zugravul”. Personajul nou, de care nu se știa până atunci, este acest cneaz Balea, consemnat ca ctitor la 1313-1314. Totuși, Radu Popa e de părere că acea pisanie nu ne arată neapărat momentul ctitoririi, motivând prin faptul că în Evul Mediu chiar și o restaurare, adăugire sau zugrăvire efectuată asupra unei biserici mai vechi se obișnuia să fie considerată drept ctitorire. Argumentul principal constă în faptul că pisania și pictura respectivă nu se află pe cel mai vechi strat de tencuială, ci pe cel de-al doilea.
        Au existat mai multe faze în procesul pictării monumentului. Primul strat de tencuială a fost aplicat cu aproape 100 de ani înaintea momentului inscripției datată 1313-1314 și care poartăsemne chirilice. A doua fază este urmarea intervenției zugravului Teofil (din această etapă datează sfinții Nicolae și Vasile, precum și pisania de pe peretele estic al altarului, cea datată 1313-1314). Un al treilea strat de pictură a fost identificat ca fiind din 1408, datorită tabloului votiv de pe peretele vestic al turnului-clopotniță (cea care face referire la jupânul Chendreș). În fine, un al patrulea strat a fost realizat de zugravii Gheorghe și Șandor din Făgăraș, pictura fiind datată 1743 și suprapunându-se peste tabloul votiv din 1408. Peste toate aceste straturi de pictură au fost așezate altele, în jurul anului 1800 și până în secolul al XX-lea. Este important de precizat un aspect privitor la picturile din altar și anume faptul că apar reprezentate 12 pluguri incizate în tencuiala monumentului. Dacă s-ar lua în considerare datarea de sfârșit de secol XV, ar fi cele mai vechi imagini de pluguri medievale întâlnite în spațiul românesc.
       Pe piciorul nordic al arcului de triumf se observă câteva litere din alfabetul chirilic, de dinaintea apariției unui strat negricios ce sugerează un incendiu. Radu Popa vede semnele unei colectivități care ar fi fost stabilită de la început la Streisângeorgiu și care se exprima liturgic probabil prin limba slavonă. El afirmă: „Pisania de la 1313-1314 și însemnările slavone din secolele XIV-XV zgâriate pe pereții din altar dovedesc, dacă mai era nevoie, că această colectivitate era românească”. Radu Popa este de părere, în urma cercetărilor, că monumentul a avut funcția de capelă de curte, cel puțin până în secolul al XV-lea, existând posibilitatea ca el să fi servit și comunității respective. Necropola din jurul bisericii a fost folosită încă din secolele XI-XII de întreaga comunitate. De asemenea, familia cnezială de la Streisângeorgiu a făcut parte dintr-o categorie superioară de cnezi, numită de cercetător „cnezi de vale”.

Surse:

https://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=420

http://www.bibliotecadeva.eu/repere/l/lacatus/calanul.pdf

https://www.medievistica.ro/texte/monumente/starile/Streisangeorgiu/streisangeorgiu.htm

https://www.pressalert.ro/2015/08/fascinant-cel-mai-vechi-monument-medieval-conservat-in-forma-originara-la-o-aruncatura-de-bat-de-timisoara-ce-pictura-minunata-este-pe-pereti-foto/

http://ran.cimec.ro/sel.asp?nr=8&lpag=100&Lang=RO&layers=&crsl=2&csel=2&clst=1&Ocat=1&Ojud=1&Oloc=1

http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10645

https://vasiledragut.omeka.net/items/show/3

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here