S-a întâmplat la 18 octombrie 1893

0
25
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat la 18 octombrie 1893: A murit Charles Gounod, compozitor. Charles Gounod (n. 17 iunie 1818, Paris) a fost un compozitor francez, devenit celebru datorită operei sale Faust. Primele lucrări dramaturgice sunt operele „Sapho“ (1851), „Călugăriţa însângerată” (1854) şi „Medic fără voie” (operă comică – 1858), care (toate trei) nu au avut succes. În schimb, urmatoarea operă, „Faust”, l-a consacrat şi l-a situat în rândul compozitorilor celebri. Dintre creaţiile ulterioare, numai „Romeo si Julieta” (1867) a rămas în repertoriul permanent universal.

 Charles Gounod a mai compus numeroase lucrări vocale, instrumentale şi simfonice, precum şi compoziţii religioase, fiind şi un scriitor talentat (studiu de muzicologie asupra operei „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart şi cartea autobiografică „Memoriile unui artist”). Dintre lucrările sale vocale se remarcă geniala compoziţie „Ave Maria”, o melodie suavă, suprapusă primului Preludiu din „Clavecinul bine temperat” de Johann Sebastian Bach.
       Fiu al unui apreciat pictor și gravor, Charles Gounod a manifestat de timpuriu talent astistic (și nu numai în plan musical). Familia a insistat pentru o cariera juridică în ceeace îl privea dar, de la 16 ani, tânărul a optat definitiv pentru muzică. Discipol al lui Halevy și Le Sueur la Conservatorul parizian, Charles Gounod a câștigat premiul Romei la 21 de ani, după ce obținuse deja un premiu al doilea, cu 2 ani mai devreme. Succesul cantatei sale Fernand la competiția din 1839 i-a adus bursa care ii oferea șansa stagiului în Italia, la Roma, unde (după subliniază unii dintre biografi) nu a intrat sub vraja operelor lui Donizetti, Bellini și Mercadante – foarte la modă pe atunci, ci a fost captivat mai ales de polifonia lui Palestrina, de moștenirea culturală a Cetății Eterne.
       La Roma i-a fost interpretată în public o primă lucrare – o partitură destinată cultului liturgic. Și tot acestui gen i-a aparținut și prima creație majoră a acestui autor (după cum au specificat adesea criticii și biografii săi): Missa închinată Sfintei Cecilia.In perioada în care a locuit în Italia, compozitorul francez a întâlnit-o și pe Fanny Mendelssohn, iar mai târziu și pe fratele acesteia Felix, la Leipzig. Revenit la Paris după o etapă petrecută în Austria și Germania, Charles Gounod a devenit coordonatorul musical la biserica Mission Etrangères în 1843. A început chiar pregătirea la seminarul St. Sulpice, urmând să devină preot – o idee pe care a abandonat-o însă brusc, îndreptându-și atenția spre lumea operei.
        Un prim titlu în acest domeniu a fost Sapho, care nu a reprezentat un succes de public dar a fost apreciat de Hector Berlioz, ceea ce a încurajat totuși noi comenzi din partea instituțiilor de gen pariziene. Au urmat creații în cadrul genului Grand Opera, asupra cărora autorul a tot revenit de-a lungul anilor, reformulând o parte a scriiturii.
Surse:

https://www.allmusic.com/artist/charles-gounod-mn0000153981/biography

https://www.charles-gounod.com/vi/bio/index.htm

https://www.charles-gounod.com/vi/

https://biography.yourdictionary.com/charles-francois-gounod

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here