S-a întâmplat la 17 octombrie 1915: S-a născut dramaturgul şi eseistul american Arthur Miller („Moartea unui comis-voiajor”, „Vedere de pe pod”, „Vrăjitoarele din Salem”) (d.10.02.2005); între anii 1956 şi 1960 a fost căsătorit cu actriţa de film Marilyn Monroe, apoi cu renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath (m. 2005). La numai 33 de ani, Arthur Miller a obţinut Premiul Pulitzer pentru „Moartea unui comis-voiajor”, o piesă scrisă în şase săptămâni. Piesa a devenit un fel de emblemă nu numai pentru creaţia autorului, ci şi pentru cultura americană a secolului XX, povestea micului comerciant/amploaiat care îşi pierde, o dată cu slujba, respectul celor din jur, afecţiunea fiilor şi, în cele din urmă, viaţa.
Arthur Miller este o figură marcantă a literaturii şi a cinematografului american, unul dintre cei mai mari dramaturgi americani ai sec. XX. A scris drame sociale într-o tehnică analitică ce amintește de teatrul ibsenian, de perfectă stăpânire scenică, cultivând monologul interior, suprapunerea planurilor, procedeul rememorărilor – pe tema alienării personalității în condițiile capitalismului.
A creat o largă varietate de piese de teatru, care sunt până ziua de azi jucate şi studiate în lumea întreagă. Piesa lui Miller Moartea unui comis-voiajor, una dintre cele mai cunoscute opere de dramaturgia universală, a fost distinsă cu Premiul Pulitzer (1949).Willy Loman, protagonistul piesei Moartea unui comis-voiajor, şi-a petrecut întreagă viaţă în căutarea visului american, dar succesul şi bunăstarea l-au ocolit. Ajuns în pragul concedierii, bătrânul comis-voiajor se refugiază în propria-i realitate, căutindu-şi mereu scuze, dar şi explicaţii pentru eşecul relaţiei cu fiul sau, Biff.
Miller a fost cunoscut publicului larg şi pentru că a refuzat să dea mărturii împotriva unor colegi de ai săi în faţa Comitetului de cercetare al activităţilor anti-americane, precum şi pentru mariajul său cu Marylin Monroe. Deja în secolul XXI, pentru activitatea literară fructoasă, Arthur Miller a fost decorat cu Premiul Prinţului de Asturia, Praemium Imperiale şi Premiul Jerusalem.
Surse:
https://www.biography.com/writer/arthur-miller
https://www.britannica.com/biography/Arthur-Miller-American-playwright
https://www.thoughtco.com/arthur-miller-2713623
https://www.chipublib.org/arthur-miller-biography/
http://www.scritub.com/personalitati/ARTHUR-MILLER54837.php
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai