S-a întâmplat la 15 octombrie 1884

0
85

S-a întâmplat la 15 octombrie 1884: S-a născut inginerul român Ion Constantinescu; a brevetat, în 1919, aparatul telegrafic, ce stă la baza teleimprimatoarelor moderne.

       Ion C. Constantinescu (n. Recea, comuna Valea Mare, judeţul Olt – d. 5 februarie 1963, Bucureşti), inginer. Este inventatorul aparatului teletipografic şi proiectantul primei centrale telefonice automate, Dacia II.

       Studiile liceale le-a încheiat la Şcoala de telegrafişti, iar apoi s-a înscris la Facultatea de matematici a Universităţii din Bucureşti. A continuat studiile la Şcoala superioară de electricitate din Paris, iar apoi a devenit profesor universitar la Institutul Politehnic din Bucureşti (1924-1950). În cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti, a fost cel care a pus bazele învăţământului superior de telecomunicaţii.

      În timpul studiilor de la Paris a obţinut un brevet de invenţie francez pentru aparatul teletipografic care stă la baza teleimprimatoarelor moderne. În 1925 a studiat propagarea undelor electromagnetice, stabilind condiţiile pentru obţinerea dipolilor complementari. A fost cel care a studiat şi proiectat în 1927 prima centrală telefonică automată, Dacia II.

Opera:

Manual de aparate şi instalaţiuni telegrafice şi telefonice, Bucureşti (1923)

Curs de transmisiuni telegrafice şi telefonice (1928)

Curs de unde electromagnetice şi circuite electrice (1941)

Transmisii electromagnetice (1947)

Surse:

Stanciu, N., Dicţionar tehnic de radio şi televiziune, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

 

Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.