S-a întâmplat la 15 octombrie 1815: Napoléon Bonaparte îşi începe exilul în Insula Sfânta Elena. După ce a cucerit cea mai mare parte a Europei, Napoleon a făcut greşeala de a invada Rusia în 1812, dar a fost silit la o retragere umilitoare, pierzând o jumătate de milion de oameni. Inamicii săi s-au aliat împotriva Franţei şi au impus abdicarea sa în aprilie 1814. Un an mai târziu, Napoleon a plecat din exilul său pe insula mediteraneană Elba, dar încercarea de a recăpăta puterea s-a sfârşit printr-o înfrângere zdrobitoare la Waterloo, la 18 iunie 1815, şi printr-o a doua abdicare.
Napoleon Bonaparte s-a născut într-o mică familie de aristocraţi italieni, iar limba sa maternă era un dialect corsican. El şi-a început cariera militară în perioada în care Franţa era regat. În 1789, când a izbucnit Revoluţia Franceză, Napoleon Bonaparte era deja ofiţer de patru ani. În tumultul revoluţiei, el a avansat rapid.
Prima sa victorie majoră a fost asediul Toulonului, care i-a adus gradul de general. De aici încolo, Napoleon a devenit una dintre cele mai marcate figuri ale vieţii publice franceze. A devenit membru al Directoratului care conducea Franţa şi a condus mai multe campanii militare. În 1799, Napoleon Bonaparte a dat o lovitură de stat: a răsturnat Directoratul şi a devenit Prim Consul al Franţei, până în 1804, când s-a proclamat împărat.
Domnia lui Napoleon I a fost marcată de războaie, dar şi de o activitate febrilă, pe plan intern. El a promulgat un cod civil care formează baza dreptului civil din statele latine din Europa de astăzi. Împăratul francez a suferit, însă, o înfrângere categorică, în 1812, în campania din Rusia. Înfrângerea sa i-a adus prăbuşirea. Napoleon I a fost exilat, mai întâi pe insula Elba, de unde a reuşit să evadeze şi să revină pe tronul Franţei, pe care l-a ocupat pentru încă 100 de zile.
Înfrângerea decisivă i-a fost administrată la Waterloo, de ducele de Wellington, care comanda o coaliţie formată, în principal, din britanici, ruşi, prusaci şi austrieci. Aşa a ajuns Napoleon I să fie exilat pe un colţ de stâncă, scăldat de valurile Atlanticului: insula Sfânta Elena, aflată sub control britanic. Napoleon a încercat, de mai multe ori, să se împace cu duşmanii săi, britanicii, însă în zadar.Sperând să găsească adăpost în Anglia, Napoleon s-a predat celor mai înverşunaţi duşmani ai săi, britanicii. Dar el a fost îmbarcat pe un vas de război, HMS „Northumberland” şi trimis pe lnsula Sfânta Elena – „o condamnare la moarte“, cum a numit-o furios fostul împărat. Sfânta Elena, insulă de origine vulcanică, are aproximativ 60 de kilometri pătraţi, la 15 grade sud de Ecuator şi la 1600 km de coasta vestică a Africii. A fost descoperită de portughezi, dar cedată Companiei Indiilor Orientale ca staţie de alimentare cu apă pentru corăbiile care făceau legătura cu India. Populaţia de 4.000 de oameni includea o garnizoană de 1.000 de soldaţi; forţele trimise să-l păzească pe Napoleon aveau să tripleze numărul militarilor de pe insulă. Văzând insula pentru prima dată la 15 octombrie, un doctor britanic de pe corabia lui Napoleon a spus că este „cea mai urâtă şi mai mohorâtă stâncă ce se poate imagina… este ca o enormă excrescenţă pe suprafaţa apei”.
În timpul exilului său din insula Sfânta Elena, Napoleon făcea chiar eforturi susţinute să înveţe limba engleză. Pe această insulă, Napoleon Bonaparte şi-a petrecut ultimele zile ale vieţii.Cauza morţii sale a stârnit numeroase controverse. Unii susţin că ar fi murit din cauza unui cancer la stomac, iar alţii spun că ar fi fost ortăvit cu arsenic. Chiar şi după moarte, Napoleon a rămas un simbol pentru mulţi dintre francezi, iar simpatia de care se bucura figura împăratului printre veteranii campaniilor sale l-a ajutat pe nepotul său să devină preşedinte al Franţei, apoi împărat, sub numele de Napoleon al III-lea.
Surse:
https://www.biography.com/dictator/napoleon
http://www.dozadebine.ro/insula-sfanta-elena-inchisoarea-lui-napoleon-1/
https://www.britannica.com/biography/Napoleon-I
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
