S-a întâmplat la 14 octombrie 1962: Începe Criza rachetelor cubaneze: Un avion U-2 zburând deasupra Cubei face fotografii ale armelor nucleare sovietice. Criza proiectilelor cubaneze a fost o confruntare între Uniunea Sovietică şi Statele Unite în legătură cu proiectilele nucleare sovietice din Cuba. Criza a început la 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962.
Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear şi să se transforme în al treilea război mondial.Într-un discurs televizat de o extraordinară gravitate, preşedintele american, John F. Kennedy, a anunţat că avioanele americane de spionaj au descoperit baze sovietice de lansare a rachetelor SS-4 Sandal în Cuba. Aceste rachete, purtând focoase termonucleare, constituiau un pericol iminent deoarece, având rază de acţiune medie (2000 km), erau capabile să lovească un număr mare de oraşe americane foarte importante, precum Washington.
Guvernul sovietic salutase revoluția cubaneză, iar ostilitatea americană vizavi de regimul lui Castro creștea direct proporțional cu sprijinul pe care URSS l-a arătat față de Cuba. Țara nu a fost niciodată un adevărat servitor al Moscovei, dar dependeța sa față de centrul de la Kremlin a crescut datorită nevoilor pentru ajutor militar și economic. Atât la Moscova, cât și la Havana se credea că americanii plănuiesc invadarea Cubei, iar Hrușciov nu putea permite la acel moment dispariția singurul stat comunist din emisfera vestică.
În plus, Hrușciov avea și alte probleme. El era conștient de marea diferență care exista între dotarea militară a Americii și respectiv a Uniunii Sovietice, mai ales în materie de rachete balistice intercontinentale. În 1962, americanii au instalat în Turcia rachete Jupiter, care puteau atinge oricând ținte de pe teritoriul URSS. Hrușciov s-a gândit – în dorința de a nu-i lăsa pe americani să se afirme în fața Uniunii Sovietice – că ar putea staționa, la rândul său, rachete pe teritoriul Cubei, de unde puteau ataca continentul american.
Era o modalitate relativ ieftină de a anula avantajul americanilor în materie de rachete (în comparație cu cheltuielile cerute de mărirea arsenalului miltitar), ar fi împiedicat invazia insulei și ar fi fost un răspuns potrivit pentru rachetele staționate în Turcia. În plus, conform dreptului internațional, URSS putea trimite acele rachete în Cuba atâta timp cât guvernul cubanez era de acord.
În 1962, circa 80 de rachete au fost trimise în Cuba. Evident, totul trebuia să se desfășoare în cel mai strict secret până când rachetele deveneau operaționale, iar apoi SUA avea să fie confruntată cu faptul împlinit. Dar a fost un proiect prea vast și complex pentru a putea fi păstrat secret. În august 1962 au ieșit la iveală primele zvonuri privind existența rachetelor sovietice din Cuba, pornind de la informații primite de la emigranți sau informatori CIA. După ce informațiile au ajuns în presă, diplomații sovietici – care nu fuseseră puși la curent cu operațiunile – au negat toată povestea. Astfel se poate explica șocul acestora atunci când au fost confruntați cu imaginile aeriene surprinse pe data de 14 octombrie 1962.
Kennedy la rândul său a fost cu totul uimit; în opinia sa, comportamentul lui Hrușciov era extrem de provocator și foarte greu de explicat. Hrușciov, care s-a dovedit a fi destul de naiv în privința reacțiilor pe care le aștepta din partea americanilor, nu și-a dat seama că povestea va fi interpretată, din viziuna SUA, ca o gravă lovitură la adresa prestigiului național. Chiar dacă cele câteva zeci de rachete nu alterau în niciun fel balanța forțelor în favoarea Cubei, dacă americanii ar fi acceptat ca rachetele să rămână pe teritoriul Cubei, s-ar fi creat imaginea unei Americi slabe. Iar în Războiul Rece aparențele erau totul!
Inițial, Kennedy a cochetat cu ideea unei lovituri în forță:atacuri aeriene și invazia insulei. Dar își învățase lecția de pe urma episodului anterior. Alternativa propusă a fost blocada navală sau, după cum prefera Kennedy să o numească, „carantina”. Abia după ce blocada a fost pregătită, guvernul a acceptat ca subiectul să fie făcut public. Societatea americană, dar și opinia publică internațională au fost șocate. Mulți au început să se gândească la izbucnirea celui de-al treilea război mondial care ar fi fost, în mod inevitabil, unul nuclear.
Pe 23 octombrie, 27 de nave sovietice se îndreptau spre Cuba și, implict, spre linia blocadei impusă de americani. Kennedy trebuia să se gândească în acel moment ce măsuri va lua dacă sovieticii ignorau avertismentele americanilor și depășeau linia. Din fericire însă, președintele american a primit în aceeași zi veștile potrivit cărora primele nave sovietice au oprit înaintarea.
Criza nu s-a terminat în acel moment (deși punctul critic trecuse). Rachetele rămâneau în Cuba, iar Kennedy era decis că nu va accepta rămânerea lor acolo. Între timp, atât el, cât și Hrușciov și-au dat seama, îngroziți, de ceea ce ar fi putut să se întâmple și au decis că problema trebuie rezolvată rapid. În cele din urmă, după alte momente tensionate, s-a ajuns la o înțelegere.
Deși inițial Kennedy și Hrușciov au fost, la început, agresivi și mult prea încrezători în forțele proprii, odată ce și-au dat seama de situația extrem de dificilă în care au ajuns, cei doi lideri s-au arătat gata să caute, în mod responsabil, o soluție pașnică. Ignorând sfaturile celor mai radicali dintre consilierii lor, care ar fi dorit izbucnirea conflictului, Kennedy și Hrușciov au avut grijă să nu înrăutățească și mai rău situația. În plus, criza rachetelor a dovedit că lipsa de comunicare directă dintre Casa Albă și Kremlin poate avea consecințe fatale, astfel că a fost întemeiată așa-zisa „hotline”, telefonul roşu, linia telefonică directă dintre cele două centre de putere.
Pe de o parte, Hrușicov, dar și Castro, ar fi trebuit să-și dea seama de riscurile aducerii rachetelor în Cuba. Operațiunea nu putea fi păstrată secretă și era clar că Statele Unite vor adopta o poziție dură! De cealaltă parte, Kennedy a permis ca adversitatea lui față de Castro și Cuba în general să-i întunece gândirea rațională. În plus, el nu a dorit să încerce rezolvarea situației în mod discret și diplomatic, transferând chestiunea în sfera publică.
Criza rachetelor din Cuba a fost de fapt benefică lui Kennedy din punct de vedere al imaginii sale în Occident. Pe de altă parte, în opinia colegilor săi de la Kremlin, Hrușciov suferise o înfrângere umilitoare. Acest fapt avea să-i fie reproșat, iar în octombrie 1964, el avea să-și piardă poziția de lider al URSS.
Surse:
https://www.rfi.ro/politica-90736-accent-pe-istorie-criza-rachetelor-cuba
https://www.defencematters.org/ro/toate-stirile/criza-rachetelor-strategia-lui-hrusciov-cuba/174/
https://www.dw.com/ro/au-trecut-cinci-decenii-de-la-criza-rachetelor-din-cuba/a-16305635
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/criza-rachetelor-din-cuba
https://www.scribd.com/doc/54136588/Criza-rachetelor-cubaneze
Alte articole găsiţi aici.
