S-a întâmplat la 12 octombrie 1940

0
54

S-a întâmplat la 12 octombrie 1940: Sosirea la Bucureşti a unei misiuni militare germane, ca răspuns la solicitarea regelui Carol al II-lea; oficial, scopul era de a instrui armata română potrivit noilor metode şi tehnici ale războiului; în fapt, trupele germane urmau să  preia paza câmpurilor petrolifere din Valea Prahovei şi să exercite un control discret asupra regimului de la Bucureşti, în perspectiva confruntărilor cu URSS.

  Criza acută prin care a trecut România, după ,,arbitrajul” de la Viena, a putut fi depăşită numai atunci când Regele Carol al II-lea i-a conferit generalului de divizie Ion Antonescu puteri depline şi acesta a abdicat în favoarea fiului său, Mihai. În situaţia concretă, cu importante consecinţe pentru statul român, Ion Antonescu a văzut drept unică calea aceea de a aplica ,,arbitrajul” fascist de la Viena şi de a evacua partea de nord-vest a Transilvaniei. Orientarea politicii externe a României a fost clară şi fermă de la început: refacerea integrităţii teritoriale a statului.
       Pentru îndeplinirea unui atare obiectiv, Ion Antonescu trebuia să colaboreze loial cu Germania – aceasta a fost convingerea fermă a viitorului mareşal. ,,Principalele obiective ale politicii mele vor fi reintegrarea la patria mamă a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi a Transilvaniei” – i-a spus Ion Antonescu lui Adolf Hitler, în timpul primei lor întâlniri din 22 noiembrie 1940.Politica de apropiere de Axă fusese inaugurată încă din vara anului 1940, de Carol al II-lea, care, în speranța unei reorientări a politicii externe românești în ceasul al doisprezecelea, îi adresase lui Adolf Hitler cererea de a trimite o Misiune militară germană în România.
      Luând puterea, în septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a precizat că România nu se mai considera legată de niciunul dintre pactele, acordurile și înțelegerile diplomatice încheiate în perioada anterioară, socotind că singura bază a politicii externe viitoare va fi consolidarea și dezvoltarea legăturilor cu Axa. La 21 septembrie 1940, cu prilejul unei ședințe a Consiliului de Miniștri, Antonescu a declarat, tranșant, că „noi mergem sută la sută, până la moarte, alături de Axă. Ori triumfăm cu Axa, ori cădem cu Axa”.Chiar a doua zi după preluarea puterii, la 7 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a reafirmat, într-o convorbire avută cu colonelul Alfred Gerstenberg, atașatul militar al Reich-ului la București, acordul său pentru venirea trupelor germane în România.
      Prima cerere de trimitere a unei Misiuni Militare Germane în România fusese făcută de către regele Carol al II-lea pe 12 iulie 1940 cu ocazia audienţei acordate ataşaţilor militari germani (al Trupelor de Uscat şi al Aerului). Ataşatul militar german al Trupelor de Uscat la Bucureşti, colonelul Karl Richard Wahle, avea să telegrafieze, pe 8 septembrie 1940, că noul Conducător al Statului român este cât se poate de hotărât pentru o schimbare radicală a politicii externe româneşti.
     Generalul-locotenent Kurt von Tippelskirch, şeful Cartierului General IV al Statului-Major al Trupelor de Uscat, care condusese pregătirile în vederea trimiterii Misiunii Militare, a plecat spre București în ziua de 14 septembrie 1940. Sarcinile reale ale Misiunii Militare Germane în România, care nu trebuiau divulgate nici românilor, şi nici trupelor proprii, urmau să fie: „a. apărarea regiunii petrolifere de atacul unei terţe puteri, ca şi de distrugere; b. ridicarea Armatei Române la un nivel de pregătire care s-o facă aptă de a îndeplini anumite sarcini, conform unui plan strict, orientat după interesele germane; c. în cazul unui război impus de Rusia Sovietică, pregătirea condiţiilor pentru mobilizarea forţelor germane şi române de pe teritoriul românesc”.Până la 20 octombrie 1940 a sosit în România întregul comandament al Misiunii militare germane, iar la jumătatea lunii noiembrie a fost încheiată deplasarea tuturor subunităților componente.
      Generalul-locotenent Kurt von Tippelskirch avea să telegrafieze la Berlin, în urma discuţiilor avute cu generalul Ion Antonescu, în cursul zilei de 15 septembrie 1940, că dislocarea unui mai mare număr de unităţi germane în România ar fi de admis numai în circumstanţele încheierii unei alianţe militare. Conducătorul Statului român a cerut ca viitoarea Misiune Militară Germană să prezinte doctrina de luptă a armatei germane şi învăţămintele trase în urma campaniilor din Polonia şi Franţa, urmând ca 3-4 ofiţeri de stat-major din armata germană să fie detaşaţi pe lângă Şcoala Superioară de Război. Un număr de ofiţeri români tineri urmau a fi trimişi în Germania la centre de instrucţie şi în unităţile armatei germane pentru „a fi pregătiţi şi desăvârşiţi în spiritul de doctrină şi instrucţie al armatei germane şi a realiza încrederea şi legătura sufletească între cele două armate”.
       Primul detaşament, împreună cu şeful Misiunii Militare Germane pentru Armata de Uscat, generalul de cavalerie Erik Hansen, şi cu şeful Misiunii Germane a Aerului, generalul-locotenent Wilhelm Speidel, a sosit pe 12 octombrie 1940 în Bucureşti. La sfârșitul zilei de 20 octombrie 1940, toate statele-majore avute în vedere se aflau la Bucureşti, iar din 24 octombrie au început să sosească şi unităţile. Conform ordinului OKH din 9 octombrie 1940, Divizia 13 Infanterie germană a primit denumirea de Divizia 13 Blindată. Aceasta a fost întărită cu un regiment de tancuri, urmând a fi subordonată Misiunii Militare Germane din România ca mare unitate de instrucţie.
      Divizia 13 Blindată a fost dislocată în România în perioada 28 octombrie – 10 noiembrie 1940. Părţile ei componente au fost staţionate în Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Câmpina, Focşani, Mihai Bravu, Piatra Neamţ, Ploieşti, Râmnicu Sărat şi Târgovişte. Forţele Misiunii Germane a Aerului au fost dislocate pe aerodromurile Pipera, Băneasa, Giuleşti, Alexandria, Călăraşi, de unde puteau acţiona, îndeosebi aviaţia de vânătoare, în toată zona aeriană Bucureşti-Ploieşti-Giurgiu-Constanţa, iar forţele de artilerie antiaeriană au fost plasate îndeosebi în zona Ploieşti-Valea Prahovei, dar şi în zonele Giurgiu, Cernavodă, Constanţa.
       Activitatea consilierilor germani şi-a făcut simţită prezenţa la nivelul Şcolii Superioare de Război, la nivelul structurilor de aprovizionare şi al centrelor de instrucţie pentru toate genurile de arme. Diviziile 5, 6 şi 13 Infanterie, precum şi Divizia de tancuri, iar mai târziu şi Diviziile 18 şi 20 Infanterie, au fost integrate acestui program de instrucţie sub comandă germană.
      În iarna anilor 1940-1941, Misiunea militară germană a instruit, împreună cu ofițerii români, trei divizii model românești (5, 6 și 13 Infanterie), în garnizoanele de dislocare a acestora. Soldații români (cei mai mulți provenind din mediul rural) nu au privit însă cu ochi buni venirea militarilor germani și generalul Ion Antonescu a fost nevoit, la 30 octombrie 1940, să emită Ordinul General 877, prin care explica rațiunea sosirii în România, „ca frați”, fără „gând de cucerire sau ocupare” a instructorilor militari germani, la solicitarea „conducerii țării”.Documentul este interesant mai ales pentru ilustrarea remanențelor memoriei colective a țăranului român care, la mai bine de 20 de ani de la încheierea primului război mondial, asocia pe militarul german cu ideea de „ocupant”. Generalul Ion Antonescu a fost pus în situația de a utiliza întreaga sa autoritate în vederea reformulării convingerilor țăranului român, readus sub drapel, în raport cu militarul german care, în anii primului război mondial, se identificase cu inamicul împotriva căruia luptase cel puțin un membru al fiecărei familii provenite din mediul rural.
       În plus, în mintea tuturor stăruia încă rolul jucat de Germania nazistă în impunerea Dictatului de la Viena al cărei principal beneficiar, în detrimentul României, era Ungaria horthystă. Noua conduită față de militarii germani, cerută de Antonescu, era aceea față de oricare alt camarad care este dispus să-și sacrifice viața pentru apărarea teritoriului național. Ostașul-țăran era asigurat, prin vocea cea mai autorizată a acelui timp, că militarii germani se vor întoarce în țara lor de îndată ce își vor încheia misiunea pentru care fuseseră solicitați.
       Pe 18 decembrie 1940, Hitler va semna Directiva nr. 21 (Planul „Barbarossa”) care lua în calcul participarea activă a României la războiul contra URSS. Sarcina trupelor române era de a acoperi atacul flancului sudic german şi de a opera împreună cu forţele germane care înaintau în Moldova. Lipsa unui tratat formal, din punct de vedere al dreptului internaţional, care să fundamenteze alianţa politico-militară româno-germană, în războiul cu URSS a constituit un motiv de reproş, al istoriografiei de după 1990, la adresa capacităţilor politice ale generalului Ion Antonescu.
        Existenţa unui asemenea tratat ar fi atenuat o parte din disfuncţionalităţile ivite în cooperarea româno-germană, pe parcursul războiului din Est, dar nu ar fi influenţat de-o manieră decisivă evoluţia României şi statutul ei geopolitic. Având în vedere statutul geopolitic al Germaniei la 22 iunie 1941 şi capacitatea de ripostă militară a acesteia, concepţia lui Hitler despre războiul de coaliţie, aproape inexistentă, reproşurile la adresa capacităţii de luptă a Armatei Române, în parte întemeiate, ar fi fost extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, de impus condiţii partenerului german.
        La 17 ianuarie 1941, a fost semnată, de către dr. Neubacher şi Dragomir, Convenţia asupra directivelor obligatorii pentru aprovizionarea trupelor germane din România. La aceeaşi dată, a fost semnat, de către dr. Neubacher şi Mircea Cancicov, Acordul pentru aprovizionarea trupelor germane din România.Fondurile aprobate de guvern pentru întreţinerea trupelor germane au fost stabilite la nivelul de 100.000.000 lei lunar. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 26 octombrie 1940, lt. col. Nicolae Dragomir, ministrul Coordonării şi Statului Major Economic, arăta: „Am vorbit cu domnii Neubacher şi Klugkist şi am stabilit că cheltuielile de întreţinere a Misiunii Germane din România vor fi suportate de Guvernul român numai până la limita sumei de 100.000.000 lei lunar. Tot ce va trece peste această sumă va fi plătit de Guvernul german dintr-un cont special. Reprezentanţii Guvernului german roagă ca acest fond să fi e scutit de taxe şi dobânzi”.
        Pe lângă aceasta, însă, trupele germane au dezorganizat piaţa prin cumpărări efectuate cu monedă inflaţionistă şi fără acoperire, emisă în Germania, cauzând mari neajunsuri economiei româneşti prin eludarea reglementărilor privitoare la regimul vamal. Spre exemplu, numai în 1941 trupele germane au expediat din România aproape 17.000 vagoane de grâu, fără a plăti taxe vamale. Pentru a reglementa problema produselor scoase din România şi trimise către Germania, N. Dragomir preciza, în aceeaşi şedinţă a Consiliului de Miniştri, că „am pus la punct chestiunea pachetelor. Iată ce ne roagă delegaţia germană: fiecare soldat să poată trimite de Crăciun rudelor din Germania câte un pachet de alimente. În al doilea rând, permisionarii care pleacă în Germania – cam câte 2.000 pe lună – să poată lua cu ei câte un pachet. În al treilea rând, fiecare soldat din Misiunea Militară Germană să poată trimite lunar câte un pachet mai mic rudelor din Germania”. Chestiunea fiind socotită de către Conducătorul Statului destul de spinoasă pentru economia românească, concluzia generalului Antonescu a fost: „Să-mi arătaţi unde duce această chestiune, pentru că, dacă mă duce la o catastrofă economică, nu accept”.
      Problema neregulilor săvârşite de trupele germane pe teritoriul României este o constantă a discuţiilor purtate de forurile de conducere de la Bucureşti cu cele similare germane; notele de convorbiri, memorandumurile întocmite de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, rapoartele, toate acestea demonstrează o dată în plus modul în care autorităţile germane vedeau aliatul român. Pentru perioada 1940-1944, notele privind înlesnirile făcute trupelor germane de instrucţie şi operative din România, cererile adresate de conducerea Misiunii Militare Conducătorului Statului Român de a se plăti integral soldele tuturor soldaţilor germani din România în lei, rapoartele lui Mihai Antonescu referitoare la grava criză economică şi financiară în care a intrat România datorită preţurilor mult mai mari decât cele curente oferite de intendenţa germană pentru procurarea diferitelor categorii de materiale, toate acestea se regăsesc în documentele diplomatice ale României din această perioadă.
       La 17 martie 1942, între România şi Germania a intervenit un nou acord cu privire la întreţinerea trupelor germane aflate pe teritoriul României, el fiind necesar datorită intervenirii stării de război. Având valabilitate de la 1 martie 1942, acordul schimba prevederile existente până la acea dată în ceea ce priveşte întreţinerea, cazare, rechiziţiile şi transporturile trupelor Misiunii Militare germane din România. Contribuţia de 100 milioane lei lunar care fusese prevăzută prin acordul iniţial înceta a se achita la data de 1 iulie 1942. Cheltuielile trupelor germane din România urmau a fi suportate de Germania; se convenea, de asemenea, asupra modalităţilor de livrare a subzistenţelor, a cheltuielilor de transport, a transportului soldaţilor germani etc. La 23 august 1944, în România existau câte o Misiune Militară Germană pentru Armata de Uscat, Aeronautică şi Marină. Şeful Misiunii Militare Germane pentru Armata de Uscat, generalul Erik Hansen, era în acelaşi timp şi reprezentantul O.K.H.-ului pe lângă Comandamentul român.
      În ceea ce priveşte comportamentul trupelor Misiunii Militare Germane în România, documentele de arhivă relevă existenţa a numeroase abuzuri şi conflicte între acestea şi populaţie sau trupele române.
Surse:

http://www.fundatiagusa.ro/assets/files/Media%20presa%20PDF/RELATII-MILITARE-ROMANO-GERMANE.1939-1944-DOCUMENTE.pdf

https://www.aesgs.ro/aliantele-strategice-ale-romaniei-si-interesul-national-1939-1940-campania-anului-1941-2/

http://www.condeiulardelean.ro/articol/romania-razboiul-din-rasarit-i

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/sosirea-misiunii-militare-germane-in-romania-1940

https://www.bcucluj.ro/hu/cuprins/pdf/steur/cuprins000700283.pdf

https://alesandrudutu.wordpress.com/2017/09/23/misiunea-militara-si-trupe-germane-in-romania-repere-cronologice/

https://www.ziarulnatiunea.ro/2014/04/21/misiunea-militara-germana-in-romania/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here