S-a întâmplat la 1 octombrie 331 î. Hr

0
79
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat la 1 octombrie 331 î. Hr.: Alexandru cel Mare îl învinge pe Darius III al Persiei în bătălia de la Gaugamela. În anul 331 î. Hr. Alexandru cel Mare avea să dea bătălia decisivă pentru înfângerea persanilor. Bătălia de la Gaugamela (astăzi Tel Gomel în nordul Irakului) a avut loc pe 1 octombrie 331 î. Hr. și a fost una dintre bătăliile decisive din istoria lumii. A fost dusă între Alexandru cel Mare și Darius III al Persiei. Această bătălie, numită uneori și Bătălia de la Arbela, a fost o mare victorie pentru statul macedonean antic și a dus la prăbușirea Imperiului Persan.

   Darius a ales ca loc de desfășurare pentru bătălie o zonă plată, unde își putea desfășura în voie armata și unde putea beneficia de pe urma superiorității numerice față de armata lui Alexandru Macedon. Locul ales a fost astfel câmpia Gaugamela din Irakul de astăzi (istoricul grec Plutarh se referă la această câmpie ca la „adăpostul cămilei”). Această locație se află la est de orașul actual Mosul.
    Bătălia are loc în condițiile în care Alexandru Macedon a pornit o campanie de cucerire a Imperiului Persan. După Bătălia de la Issos din anul 333 î. Hr. el a cucerit coasta estică a Mării Mediterane și Egiptul. După aceste cuceriri a avansat prin Siria spre inima Imperiului Persan. Alexandru a traversat apoi fluviile Tigru și Eufrat fără nici un fel de opoziție. Darius era ocupat în tot acest timp cu pregătirea unei mari armate formată din soldați din toate colțurile imperiului. El a plănuit să se folosească de număr pentru a-l zdrobi pe Alexandru, unii istorici contemporani evenimentului vorbind de o armată de peste 100. 000 de soldați. De asemenea Darius a ales un teren plan pentru bătălie, pentru a se putea folosi de această superioritate numerică și pentru a-i limita lui Alexandru alegerile tactice.
    Diodor din Sicilia ne oferă detalii relevante. „Înainte de începerea luptei, Darius trimise soli la Alexandru ca să trateze pacea, cedându-i întregul ţinut care se afla dincolo de râul Halis (centrul Turciei) şi făgăduindu-i – pe deasupra – două mii de talanţi de argint. Cum Alexandru nu s-a învoit, Darius trimise o a doua solie, prin care-i mulţumea că se purtase frumos cu mama lui şi cu prizonierii ceilalţi şi-i propunea să fie amândoi prieteni, primind Alexandru întregul ţinut de dincoace de Eufrat, trei mii de talanţi de argint şi luând – totodată – de soţie pe una din cele două fiice ale lui Darius. Ca ginere al lui Darius, Alexandru trebuia, prin urmare, să fie socotit fiu al acestuia şi, în acelaşi timp, asociat la cârmuirea întregii împărăţii. Alexandru i-a chemat la sfat pe toţi prietenii lui şi, împărtăşindu-le propunerile făcute, a cerut fiecăruia să-i înfăţişeze – fără prefăcătorie – părerea lui. Din pricina însemnătăţii acestei întrebări, nimeni nu îndrăznea să-i dea vreun sfat. Atunci – cel dintâi – a luat cuvântul Parmenion: „Eu, dacă aş fi Alexandru, aş primi cele oferite şi aş încheia pace”. Tăindu-i vorba, Alexandru îi spuse: „şi eu, dacă aş fi Parmenion, aş primi”.
    Rostind apoi şi alte cuvinte pline de însufleţire (căci el punea gloria mai presus decât darurile pe care i le făgăduiau perşii!) respinse cele ce-i fuseseră oferite de regele acestora. Dădu, deci, răspuns solilor că după cum universul nu şi-ar păstra podoaba şi rânduiala dacă ar fi în el doi sori, nici pământul nu ar putea răsune netulburat şi nedezbinat dacă ar avea doi regi care să-l cârmuiască. Drept aceea, el le-a cerut ca să-i vestească lui Darius că, dacă acesta doreşte să aibă întâietatea, trebuie să se războiască el pentru stăpânirea întregii lumi. Iar dacă, dispreţuind slava, se mulţumeşte doar să tragă foloase şi să aibă parte de desfătările unei vieţi uşoare, atunci să facă cele ce-i va porunci Alexandru – iar acesta, în bunăvoinţa lui, are să-i îngăduie lui Darius să fie domnitor peste alţii, făcându-i un hatâr … Alexandru stătu toată noaptea fără să închidă ochii … Pe la straja din zori, 1-a furat un somn adânc, din care nu l-a mai putut trezi lumina zilei care se ivise … Deoarece somnul lui Alexandru a ţinut mult timp, Parmenion – cel mai în vârstă dintre prietenii săi – a dat el poruncă trupelor să se orânduiască pentru bătălie. Dar somnul nu-l mai lăsa pe Alexandru. Atunci s-au apropiat de el prietenii şi cu greu l-au trezit. Mirându-se toţi de cele ce se întâmplase şi voind să afle pricina somnului celui adânc al lui Alexandru, acesta le spuse: „Întrucât Darius şi-a adunat trupele într-un singur loc, el m-a făcut să nu mai am vreo nelinişte. Hotărând într-o singură zi totul, voi pune capăt ostenelilor, precum şi tuturor primejdiilor care atâta vreme m-au pândit”.
    Și, fără să zăbovească, Alexandru a îndemnat pe comandanţi printr-o cuvântare potrivită cu împrejurarea de atunci, şi i-a făcut să fie plini de curaj în faţa primejdiei ce se apropia…(în toiul luptei), cei doi regi pornesc unul împotriva celuilalt. Alexandru ocheşte cu suliţa pe Darius, fără să-l nimerească, dar atinge şi doboară pe vizitiul regelui. Cei din jurul lui Darius au început să strige. Oştenii aflaţi ceva mai departe crezură că a căzut regele şi au luat-o la fugă. Cei din apropierea lor îi urmară şi – încetul cu încetul – toate unităţile militare de lângă Darius nu mai ţineau acum nici o rânduiala… Un nor de praf se înălţa de sub copitele cailor care fugeau şi a călăreţilor lui Alexandru care-l urmărea de aproape pe duşman; norul acela fiind foarte gros, nu se putea şti încotro o apucase Darius în fuga lui. Se auzeau gemetele soldaţilor căzuţi, răsuna tropotul cailor şi pocneau bicele. Dar pe când se petreceau toate acestea, Mazaios – comandantul aripei drepte a perşilor – s-a năpustit, cu o mulţime de călăreţi viteji, asupra rândurilor duşmane din faţa lui. Parmenion, cu ajutorul călăreţilor tesalieni şi al tovarăşilor săi de arme, ţinu piept atacului persan. Parmenion a luptat întâi cu toată strălucirea şi, datorită vitejiei tesalienilor, a fost superior duşmanilor. Dar Mazalos a izbutit să istovească, prin numărul mare al oamenilor săi şi prin adâncimea formaţiilor în care veneau, cavaleria macedoneană … Folosindu-se – cu cea mai mare dibăcie – de cetele sale de călăreţi tesalieni, Parmenion a putut, la rândul lui, cu mare greutate, să pună pe fugă pe barbari, pe care şi fuga lui Darius îi înspăimântase grozav.
… Călăreţii şi pedestraşii barbarilor măcelăriţi în această luptă trec de nouăzeci de mii; macedonenii n-au avut decât cinci sute de morţi, dar numărul răniţilor era mare. Printre aceştia se aflau şi unii dintre cei mai vestiţi generali, ca Hephaistion – comandantul gărzii personale a lui Alexandru – rănit la braţ de o suliţă. Au mai fost răniţi şi generalii Perdiccas, Coinos Menidas, precum şi alţi strategi vestiţi”.
Surse:

https://www. scribd.com/document/341008705/B%C4%83t%C4%83lia-de-La-Gaugamela

http://maribatalii. blogspot.com/2009/04/gaugamela-331-ihr.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ultima-mare-batalie-a-lui-alexandru-a-adus-faima-elefantilor-de-razboi

http://www.istorie-pe-scurt.ro/gaugamela-cea-mai-importanta-batalie-a-lui-alexandru-cel-mare/

https://publimix.ro/blog/caleidoscop/331-iCh-Alexandru-cel-Mare-Gaugamela

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here