S-a întâmplat la 1 octombrie 1890

0
80

S-a întâmplat la 1 octombrie 1890: S-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical român. Constantin C. Nottara (d. 1951) a fost un compozitor român, fiul actorului Constantin I. Nottara. A studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti cu Robert Klenk, compoziţia cu Alfons Castaldi şi teoria cu Dumitru Georgescu Kiriac, perfecţionându-se la Paris. Printre lucrările sale se numără un poem pentru vioară şi orchestră (1920), o suită (1930), „Poemul Păcii” (1948), unnonet, baletul mimodramă „Iris”, operele „La drumul mare” (după Cehov, 1941), „Se face ziuă” (după Zaharia Bârsan, 1943), Ovidiu (după Vasile Alecsandri, 1950). Aflată la început sub influenţa impresionismului francez, creaţia lui Nottara s-a integrat treptat tendinţei primelor decenii ale secolului XX de formare a unui stil naţional românesc.

Constantin C. Nottara rămâne una dintre personalitățile de primă linie din muzica românească a primei jumătăți din secolul XX, compozitor, violonist – concertist, profesor, dirijor și critic muzical. A făcut parte din generația care l-a secondat pe George Enescu în consolidarea școlii muzicale moderne românești.
S-a născut la 1 octombrie 1890 în familia celebrului actor Constantin I. Nottara și a fost stimulat de mic spre muzică de mama lui, cântăreața și pianista Elena Nottara – eleva lui George Ștephănescu. Pregătirea lui Constantin C. Nottara s-a realizat în trei centre muzicale. La București a început studiul viorii cu Nicolae Cerchez, iar din 1900 până în 1907 urmează cursurile Conservatorului de Muzică și Declamațiune, unde i-a avut profesori pe Robert Klenck (vioară), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) și Alfonso Castaldi (armonie, compoziție, dirijat). La Paris începe în 1907 studiile de vioară cu George Enescu și Henri Berthelier, totodată urmează cursuri de compoziție la conservatorul din capitala Franței.
La Berlin începe din 1909 ultima sa etapă de studii. Până în 1913 urmează cursuri la Konigliche Akademie der Kunstler la clasa de vioară a lui Karl Klinger, pe lângă celelalte materii, se afirmă ca violinist în recitaluri și concerte, ca membru în diferite orchestre și formații de cvartet de coarde.
Reîntors în țară, activitatea sa se amplifică: fondează un cvartet de coarde care îi poartă numele, apare ca solist în concerte apreciate de presa vremii, se numără printre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români, fondează Orchestra Municipiului București și dirijează Orchestra Radio în perioada 1933 – 1938, apare în recitaluri alături de George Enescu (interpretând în primă audiție românească Cvartetul de coarde op. 22 nr. 1 de George Enescu), publică studii și cronici muzicale în reviste românești, ca și în Zeitschrift für Musik din Leipzig; din 1918 devine profesor de vioară la Conservatorul din București, preluând și alte clase, precum cea de muzică de cameră și cea de orchestră. Din activitatea pedagogică se retrage după 29 de ani, în 1947. „La catedră, ca și la pupitru, artistul și pedagogul Constantin C. Nottara își îmbină eforturile într-un admirabil, sincer și susținut elan didactic” (Constantin Brăiloiu). Constantin C. Nottara s-a stins din viață în 19 ianuarie 1951, la București.
Compozițiile lui Constantin Nottara acoperă toate genurile, denotă o înaltă măiestrie și excelează printr-o melodică generoasă. De la Siciliana op. 1 nr. 1 pentru vioarǎ și pian (1913), dedicată lui George Enescu și până la Nonetul pentru suflători și coarde (1950) inspirația autorului s-a axat pe două categorii. Din prima categorie amintim creațiile dedicate viorii sau corzilor, în general: Sonata op. 1 nr. 2 în re minor pentru vioară și pian (1914), Poemul pentru vioară și orchestra (1920 ) – distins cu Premiul de Compoziție George Enescu, Suita în stil românesc pentru pian și violoncel (1949) Suita pastorală în Re major pentru vioară și pian (1949), Concertul în re minor pentru vioară și orchestra (1950). Cea de-a doua categorie reflectă atracția către genul dramaturgic al operei, baletului și al muzicii de teatru, atracție firească datorită mediului artistic în care a crescut și s-a format. Operele La drumul mare după Cehov (1932), Cu dragostea nu se glumește după Alfred de Musset(1933), Se face ziuă după Zaharia Bârsan (1943) le-a compus pe librete proprii. Ultima operă, considerată și cea mai valoroasă, Ovidiu, după piesa lui Vasile Alecsandri, a rămas neterminată; revizuirea întregii partituri, ca și finalizarea actului al V-lea fiind întreprinse de compozitorul Wilhelm Georg Berger.
Stilul lui Constantin Nottara poate fi apreciat ca eclectic. Pentru multe lucrări s-a inspirat din folclorul românesc: Suita româneascǎ pentru pian, Variațiuni simfonice pe un cântec din Bihor (1943), Schiță simfonică oltenească (1932). Există o serie de creații în care valorifică alte tipuri de cântece populare: portughez (Jocuri din Portugalia), ceh (Impresii din Cehoslovacia), rus (La drumul mare), francez (Cu dragostea nu se glumește) De-a lungul carierei sale a fost apreciat și a primit multe distincții la București, Paris, Praga și Lisabona.
Surse:
Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964

http://217.73.168.35/~cr/index.php?page=person&id=146

http://www.bestmusic.ro/constantin-c-nottara/biografie-constantin-c-nottara/

http://www.clasic.radio/articol/constantin-c-nottara/2072551/5331/2

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here