S-a întâmplat în 9 ianuarie 1780

0
23

S-a întâmplat în 9 ianuarie 1780: A murit (probabil otrăvit) Chesarie de Râmnic, cărturar, tipograf şi traducător; provenind dintr-o familie din Alep, se va călugări la Bucureşti şi va ajunge episcop de Râmnic (1773); filosof al istoriei, primul iluminist din Ţara Românească. Chesarie de Râmnic (n.circa 1720, Bucureşti – d. Râmnicu Vâlcea) a fost fiul Ilincăi şi al lui Anghelachi Halepliu, zaraf. Învăţă la Academia grecească din Bucureşti, având printre dascăli pe renumitul Alexandru Turnavitu. Cunoştea istoria şi limbile latină, greacă, rusă şi franceză.

      Călugărit în 1761, a fost 12 ani protosinghel şi eclesiarh al Mitropoliei din Bucureşti. Împreună cu mitropolitul Grigorie al Ungro-Vlahiei şi cu arhimandritul Filaret de la Râmnic, el prezenta, în 1770, doleanţele ţării în faţa împărătesei Ecaterinei a II-a, la Petersburg. Sprijină acţiunile politice ale mitropolitului Grigorie şi ale partidei filoruse a banului Mihai Cantacuzino, cu ajutorul cărora devine episcop al Râmnicului, în 1774.
     Ca episcop, s-a impus printr-o bogată activitate culturală, bisericească şi administrativă (înfiinţarea de şcoli, ctitorirea sau restaurarea unor aşezăminte de cult la Craiova şi Bucureşti). Renovarea, cu sprijinul material al negustorului Hagi Pop din Sibiu, a tipografiei de la Râmnic şi regenerarea acestui centru de iradiere spiritual-religioasă, ce a marcat o epocă a culturii româneşti, rămân marile lui merite. Importanta sa activitate de traducător a început la tiparniţa Mitropoliei din Bucureşti, unde scoate, în 1765, ampla lucrare a lui Simion, arhiepiscopul Tesalonicului, Voroavă de întrebări şi răspunsuri întru Hristos. Implicat în tratativele diplomatice ale momentului, a scris în elină şi o Istorie a războiului dintre Rusia şi Poarta Otomană, lucrare păstrată doar în traducerea neogreacă a lui Ambrosie Pamperis. Prin cărţile de cult tipărite la Râmnic sub oblăduirea sa, începând din 1776, a contribuit la românizarea completă a serviciului bisericesc.
      Principala lui operă rămâne editarea, între 1776 şi 1779, a şase volume de Mineie (contribuţia sa extinzându-se şi la pregătirea volumelor următoare, tipărite de succesorul său Filaret), completate de prefeţe originale, atestând orizontul iluminist al clericului, ce se inspiră masiv din Enciclopedia franceză şi din opera bizantinologului Charles Le Beau.La traducerea Mineielor, lucrare colectivă, condusă de episcop, bazându-se pe vechile tălmăciri ale lui Dosoftei, Radu Greceanu şi Damaschin al Râmnicului, au colaborat mitropolitul Grigorie, Filaret de Râmnic, Anatolie Ierodiaconul, Rafail Monahul şi Iordan Cappadochianul. Prefeţele conţin, în ansamblu, o meditaţie asupra evoluţiei istoriei şi a timpului.
        Predoslovia la Mineiul pe octombrie, apărut în 1776, reaminteşte biruinţele în ordine cultural-religioasă (traducerea cărţilor de cult) şi anunţă renaşterea naţională a secolului următor, prin noul sens dat cuvintelor „patrie” şi „patriot”. Pentru cărturar, cauzalitatea divină şi voinţa oamenilor conlucrează, după vechiul concept bizantin al „sinergiei”, la mersul evenimentelor istorice.Mineiul pe noiembrie, tipărit în 1778, conţine o încercare de periodizare a istoriei românilor, începând cu romanizarea Daciei. A doua etapă are în centru întemeierea Ţării Româneşti, iar a treia – traducerea cărţilor sacre în limba română. În sfârşit, epoca a patra, cea contemporană episcopului, reprezintă o perioadă de statornicie, datorată reglementărilor încheiate cu Poarta Otomană. În spirit înnoitor, Chesarie de Râmnic încearcă să fixeze locul Bisericii în cadrul conştiinţei naţionale.
       Cea mai lungă şi mai însemnată este prefaţa la Mineiul pe ianuarie, ce conţine un scurt istoric al poporului român, plecând de la teoria originilor, cu idei similare stolnicului Constantin Cantacuzino. Argumentele socio-etnografice aduse, asemănătoare celor ale Şcolii Ardelene (S. Micu), au în vedere obiceiurile romane, dar şi autohtone (ideea supravieţuirii dacilor este prezentă aici).Vorbind despre schimbare ca lege a firii, amintind de „stepenele” stolnicului Cantacuzino, cărturarul urmăreşte creşterea şi descreşterea statelor contemporane lui (Polonia, Suedia, Prusia), dar mai ales a Ţării Româneşti, unde procesul s-a accentuat din cauza instabilităţii politice. Ideile profesate de Chesarie de Râmnic în predosloviile sale îl aşează pe linia preocupărilor mai vechi ale umaniştilor români, conturând totodată, prin noile elemente de filosofia istoriei şi prin tema timpului, profilul unui important cărturar iluminist de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Surse:

http://arhiepiscopiaramnicului.ro/ierarhi/ierarhi-din-secolul-al-xviii-lea

https://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologilor-romani/chesarie-episcopul-ramnicului-87367.html

https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/prefetele-mineielor-episcopului-chesarie-al-ramnicului-15253.html

http://www.tipariturivechi.ro/articol/mineiele-de-la-ramnic

https://crispedia.ro/chesarie-de-ramnic/

https://carterara.wordpress.com/tag/chesarie-de-ramnic/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here