S-a întâmplat în 9 februarie 1917

0
16

S-a întâmplat în 9 februarie 1917 . S-a născut Oleg Danovski, balerin şi coregraf român. A fost unul dintre fondatorii artei dansului în România. Oleg Danovski (n. Voznesensk, Ucraina) a fost un dansator şi coregraf român, întemeietorul şcolii româneşti de balet modern.  Este și fondatorul şi directorul primului teatru de balet din România. Instituţia care astăzi îi poartă numele este Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

A apărut pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Balşoi, Opera din Milano sau Metropolitan New York, iar sub conducerea sa baletul românesc s-a bucurat de succese şi recunoaştere fără precedent în străinătate.

Cel care avea să fie supranumit „Sfinxul Slav” s-a născut în localitatea Vosnesensk, din Ucraina. Avea origini germane: tatăl său, von Hildenbrand, aparținea unei familii de baroni aduse de Petru cel Mare din Germania. În timpul Revoluției din Octombrie acesta a luptat ca ofițer împotriva bolșevicilor. Acest fapt l-a determinat să o trimită pe soția sa, Juliette, la Cernăuți. Din 1920, ea s-a angajat ca maestră de balet la Teatrul din Cernăuți. Astfel, Oleg Danovski a crescut de mic într-un mediu artistic. Inițial, a dovedit o înclinație specială pentru vioară, instrument pe care l-a studiat timp de 7 ani. Ulterior s-a dedicat dansului.

La 14 ani a ales să fugă la București cu o elevă de-a mamei sale.

După o perdioadă de lipsuri, în care-a dormit în parcul Cișmigiu și a mâncat doar pâine și apă, s-a angajat ca balerin la Teatrul Cărăbuș. Foarte curând avea să devină prim solist, acceptând provocarea de-al înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise. Remarcabila sa evoluție la premieră i-a adus supranumele de Sfinxul Slav. La 17 ani devenea cel mai tânăr coregraf din lume, activând o vreme la Teatrul Evreiesc, unde a studiat regia cu Iacob Sternberg.

Apoi s-a angajat ca solist la Opera din București, unde a început să monteze spectacole remarcabile.

A avut privilegiul să colaboreze cu mari artiști ai vremii precum Josephinne Backer sau Boris Kneazev – pedagog care formase și iluștrii dansatori ai Operei de la Paris. Celebrul Robert Helpmann l-a invitat să monteze la Londra Lacul lebedelor – capodopera sa fiind printre cele mai bune montări cunoscute. Și-a format un ansamblu de 150 de balerini iar în 1949 a devenit decanul Academiei de balet.

A militat pentru separarea Baletului de Operă, fără succes.

În cele din urmă a solicitat pensionarea de la teatrul din București, dar a fost refuzat. În 1978, în drum spre Varna, unde urma să jurizeze un festival internațional de balet, a făcut un popas la Constanța. Aici s-a întâlnit cu directorul Teatrului de revistă „Fantasio”, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înființeze o secție de balet a Teatrului Fantasio. „Ansamblul de balet clasic și contemporan”, inițial era constituit din tineri absolvenți ai liceelor de coregrafie din București și Cluj. Primul spectacol montat a fost „Chopiniana”.

Aici Oleg Danovski a montat trilogia ceaikovskiană „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită” și „Spărgătorul de nuci”.

Prin legăturile sale cu impresarul german Landgraff, renumele balerinilor români a depășit pentru prima oară granițele țării. Turneul anual în Germania al Teatrului de Balet din Constanța a ajuns o tradiție care continuă și în zilele noastre.

Câteva dintre spectacolele care poartă amprenta geniului său coregrafic sunt Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor, „Cenușăreasa”, „Giselle”, „Rapsodia de Enescu” sau „Chopiniana”. Ultimul său spectacol, creat cu puțin înainte de moarte, în 1996, a fost „Crăiasa zăpezilor”: deși grav bolnav, Oleg Danovski a reușit să-l monteze în doar două săptămâni.

În 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleșu, excepționala instituție constănțeană fondată de Oleg Danovski își câștiga în sfârșit autonomia, sub numele „Teatrul de Balet Oleg Danovski”.

La 8 ani de la moartea maestrului, și în profund dezacord cu eforturile sale și aspirația ca baletul să beneficieze de o instituție de sine stătătoare, Teatrul de Balet a fost desființat, fiind comasat cu Opera prin hotărârea nr. 151 din 2004 a Direcției de Cultură a Consiliului Județean Constanța. Din 2010, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a intrat în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Surse:

100 de ani de la nașterea coregrafului și balerinului Oleg Danovski

https://adevarul.ro/locale/constanta/cine-fost-sfinxul-slav-romaniei-maestrul-intemeiat-scoala-balet-modern-devenita-faimoasa-lume-1_56be01815ab6550cb8b9e281/index.html

https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/oleg-danovski-99-de-ani-de-la-nastere-cel-mai-tanar-coregraf-din-lume-a-intemeiat-la-constanta-teatrul-care-i-poar

http://www.baletromania.ro/oleg-danovski-maestru-al-baletului-universal/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here