S-a întâmplat în 8 septembrie 1966

0
33

S-a întâmplat în 8 septembrie 1966: Este difuzat primul episod al serialului „Star Trek”. Star Trek este un univers imaginar de factură science fiction creat de Gene Roddenberry la mijlocul anilor ’60, care a devenit cunoscut şi îndrăgit de toată lumea mai ales datorită celor şase serii de seriale şi altor 10 filme artistice produse de studiourile de televiziune americane începând cu anul 1966. Pe lângă acestea au fost scrise sute de romane şi nuvele, jocuri video sau pe calculator sau alte tipuri de science fiction.

        Universul creat de Roddenberry descrie un viitor optimist în care omenirea, după ce a supravieţuit cu greu unui al treilea război mondial şi după ce a descoperit zborul supraluminic, s-a unit cu alte specii de fiinţe raţionale din Galaxie pentru a forma Federaţia Unită a Planetelor. Ca urmare a acestei cooperări, omenirea a înlăturat viciile şi defectele specifice sale. Personajele principale sunt membrii acestei Federaţiei Unite a Planetelor, oameni şi extratereştri deopotrivă, care explorează şi descoperă noi lumi şi civilizaţii.Deşi protagoniştii sunt în general altruişti, cu idealuri înalte, ei se găsesc deseori în conflict cu multe alte specii de umanoizi din Galaxie care încearcă, folosind forţa militară sau prin diverse subterfugii, să distrugă Federaţia.
       La rândul său, Federaţia încearcă prin intermediul Flotei Stelare şi a inovaţiilor ştiinţifice să-şi protejeze membrii de ameninţările extraterestre.Conflictele şi temele politice din Star Trek sunt de fapt alegorii pentru realităţile culturale contemporane. Seria originală se ocupă de problemele anilor ’60 iar seriile mai recente reflectă subiecte mai moderne. Problemele descrise în diverse seriale includ războiul şi pacea, autoritarismul, imperialismul, lupta de clasă, rasismul, drepturile omului, discriminarea sexuală şi rolul tehnologiei.Star Trek a debutat cu un serial de televiziune în 1966. Deşi seria originală a fost suspendată după numai trei sezoane din cauza cotei de audienţă scăzută, ea a servit ca sursă de inspiraţie pentru alte cinci serii de filme seriale.
       Împreună, toate cele şase serii totalizează nu mai puţin de 726 de episoade. Star Trek: Seria originlă a debutat în Statele Unite la NBC pe 8 Septembrie 1966, fiind transmisă în Canada cu câteva zile mai înainte. Creat de chiar Gene Roddenberry, şi avându-l în rolul principal pe William Shatner în rolul Căpitanului Kirk, această serie descrie povestea echipajului unei nave spaţiale şi a misiunii de cinci ani a acesteia de a ajunge acolo unde „nici un om nu a ajuns vreodată”.
       În timpul primelor două sezoane, a fost nominalizat la premiile Emmy în calitate de cel mai bun serial dramatic.Seria Originală nu a avut un rating foarte ridicat dar suportul din partea fanilor a făcut ca aceasta să continue pentru 3 ani, utimul episod fiind difuzat pe 3 Iunie 1969. Seria a avut un uriaş impact cultural în televiziune determinând apariţia următoarelor serii de seriale şi a filmelor artistice.În România, seria originală a fost transmisă de postul de televiziune Tele7abc pe parcursul anului 1994.

Surse:

https://www.imdb.com/title/tt0060028/

https://memory-alpha.fandom.com/ro/wiki/Star_Trek:_Seria_originală

https://intl.startrek.com

https://www.descopera.ro/stiinta/4357489-star-trek-fizica-viitorului

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here