S-a întâmplat în 8 noiembrie 1935

0
151

S-a întâmplat în 8 noiembrie 1935: S-a născut Alain Delon. Alain Fabien Maurice Marcel Delon (n. Sceaux, Seine, Franța) este un actor și producător francez, câștigător al Premiului César. Ascensiunea sa a fost rapidă, fiind la vârsta de 23 de ani comparat cu actori francezi celebri ca Gérard Philipe și Jean Marais, precum și cu actorul american James Dean.A fost denumit chiar și Brigitte Bardot în ipostază masculină. De-a lungul carierei, Delon a lucrat cu regizori celebri printre care Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni și Louis Malle.Delon a devenit cetățean elvețian în 1999, iar compania sa își are sediul în Geneva.

    Alain Delon s-a născut în Sceaux, Seine Île-de-France, o suburbie a Parisului, fiind copilul lui Fabien Delon, de origine corsicană, administratorul unui mic cinematograf de cartier şi a unei asistente de farmacie, numită Édith.Părinții săi au divorţat în 1939, când Delon avea patru ani, astfel că el a fost dat unei familii al cărei cap era gardian la o închisoare. Apoi este plasat într-o pensiune catolică, Saint-Nicolas d’Issy-les-Moulineaux, unde şi-a petrecut toată copilăria. Delon mai are o soră vitregă şi doi fraţi vitregi, din căsătoriile ulterioare ale părinţilor. A urmat o serie de şcoli de unde Delon a fost exmatriculat din cauza comportamentului său. Profesorii au încercat să-l convingă să devină preot datorită aptitudinilor sale.
      Copilul răsfăţat al cinematografului francez, rebel şi indisciplinat, a renunțat la școală la vârsta de 14 ani, lucrând pentru o perioadă la măcelăria tatălui său vitreg. Dar nu e totul pierdut şi, în curând, i se oferă ocazia să joace într-un scurt metraj intitulat „Le rapt”, realizat de un prieten al tatălui său. Juca un gangster mustăcios care murea la sfârşit. Şi nu e totul, îşi urmăreşte scopul în viaţă cu obstinaţie, furând o barcă împreună cu nişte prieteni pentru că voiau să fugă împreună în America, însă au fost prinşi la timp de autorităţi.La doar 17 ani, devansând chemarea pentru satisfacerea serviciului militar, a fost înrolat şi trimis la baza militară de la Saïgon, în Indochina Franceză, unde a participat la o campanie de război în Indochina. Trei ani mai târziu, s-a înrolat în marina militară franceză, iar în 1953/54 şi-a servit ţara ca pușcaş marin în Vietnam, în primul război indochinez.Delon a spus că în timpul anilor de serviciu militar a petrecut 11 luni în închisoare, pe motiv de „indisciplină”. O dată din cauza că a furat un jeep, pentru a se distra în oraş, şi a ajuns cu el în apă. De asemenea, a ajuns la închisoare pentru că atunci când s-a întors din Indochina a ascuns un pistol în bagaje.
      După serviciul militar, revine în Franţa, în 1956, unde lucrează într-o piaţă pariziană de zarzavaturi şi ia lecţii de actorie. Deja începea să i se descopere talentul de actor. La acea vreme nu avea bani şi accepta aproape orice muncă.A lucrat ca servitor și vânzător. În acest timp s-a împrietenit cu actriţa Brigitte Bardot pe care a însoţit-o la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde a început ulterior propria lui carieră cinematografică. La Cannes, Alain Delon a fost văzut de un căutător de talente, David O. Selznick, mare producător de filme de la Hollywood. Selznick i-a oferit un contract cu condiția ca Delon să învețe engleza. Aşa că s-a întors la Paris pentru a învăța engleza, dar, când l-a întâlnit pe regizorul francez Yves Allégret, a fost convins că trebuie să rămână în Franța pentru a-și începe cariera. Selznick a acceptat rezilierea contractului, iar Allégret i-a oferi lui Delon primul său rol în filmul de succes „Quand la femme s’en mêle” (1957). Actorul și-a arătat, apoi, latura comică în filmul „Faibles femmes”. Mai târziu, îl cunoaşte şi cultivă o relaţie de prietenie cu Jean-Claude Brialy, un actor debutant, care îl invită la Festivalul de la Cannes, unde se face imediat remarcat datorită fizicului excepţional şi şarmului său ieşit din comun. Delon va pleca cu acesta la Cannes într-un costum închiriat. Acest episod este reţinut, ulterior, într-un film cu caracter biografic „Am fost cândva hoţ” (1965). Acest film nu are nici o legătură cu viaţa marelui actor.
         În 1958, o întâlneşte pe Romy Schneider la turnarea filmului „Christine”.Este un coup de foudre reciproc. El are 23 de ani, ea 20, se logodesc pe 22 martie 1959, sub ochii presei, făcând senzaţie în toată lumea. Sunt întruchiparea frumuseţii, a tinereţii şi a succesului, devin perechea cea mai en vogue din show-business şi cea mai adulată de public.Alain Delon devine star de cinéma sub bagheta regizorului René Clément în filmul „Plein soleil” (1960), adaptare a romanului „Domnul Ripley” de Patricia Highsmith, urmat în 1961 de „Rocco şi fraţii săi”, de Luchino Visconti, film ce a luat premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului de la Veneţia. Apoi a jucat în „Les Amours célèbres”, un film inspirat din benzile desenate ale lui Paul Gordeaux, regia aparţinându-i lui Michel Boisrond. În acelaşi an, Alain Delon cumpără în Vieux Nice, restaurantul « La Camargue ».Datorită calităţilor sale actoriceşti, Alain Delon îşi face debutul şi în teatru, la Paris, în piesa lui John Ford, „This Pity She’s a Whore”, alături de Romy Schneider, în regia lui Visconti.În 1962, joacă în filmul „Eclipsa” al lui Michelangelo Antonioni. Tot atunci se naşte Ari, copilul pe care-l are cu cântăreaţa Nico, dar care nu a fost niciodată recunoscut din punct de vedere juridic. Ari va fi crescut de mama lui Alain Delon.
       Delon a înființat o companie de producție, Delbeau Production, împreună cu Georges Beaume, în 1964, cu care a produs filmul numit „L’insoumis”, reeditat, ulterior, din cauza unor probleme legale. Şi-a înființat apoi propria companie de producție, Adel. În luna august a aceluiaşi an, după ruptura de Romy Schneider (legătura lor a durat cinci ani), se căsătoreşte cu actriţa Nathalie Barthélemy. Cu ea va avea un fiu, Anthony, născut pe 30 septembrie 1965, la Hollywood.În 1967, Alain şi Nathalie Delon joacă împreună în „Le Samouraï” de Jean-Pierre Melville.Anul următor se îndrăgosteşte de Mireille Darc, în timpul filmărilor la „Jeff”, unul din filmele produse de propria companie.
      În 1968, Stevan Markovic, care era garda de corp a lui Delon, este găsit mort într-o pubelă în faţa casei lui Delon. Prietenul lui Delon, gangsterul corsican François Marcantoni, este acuzat de asasinat. Delon însuşi este interogat de poliţie, chiar dacă asasinatul a avut loc la Paris, în timp ce actorul filma la Saint-Tropez. Fosta sa soţie, Nathalie, a fost, de asemenea, interogată asupra acestui subiect.Era începutul afacerii Markovic.A fost un episod trist din viaţa lui Alain Delon. Ceea ce urmează este divorţul de Nathalie în februarie 1969.În anul 1973, cânta în duet melodia „Paroles, paroles…” cu cântăreața pop franceză Dalida, iar în 1974, organizeaza în Franţa campionatul mondial de box având drept capete de afiş pe Jean-Claude Bouttier / Carlos Monzón şi apoi pe Carlos Monzón / José Napolès. Totodată, îşi cumpără şi cai de curse şi va obţine titlul de Campion mondial de Trap cu calul Equileo.
        La rugămintea fiului său, Anthony, a făcut filmul „Zorro” (1974), iar în 1976 a jucat în filmul câștigător al Premiului César, „Monsieur Klein”. Talentatul actor Alain Delon a făcut cupluri celebre cu Burt Lancaster, în „Ghepardul” (1963), cu Jean Gabin, Lino Ventura, Amedeo Nazzari în „Clanul Sicilienilor” (1969), alături de Jean Gabin în „Doi Oameni în Oraş” (1973) şi „Melodie la subsol”(1963), cu Lino Ventura în „Aventurierul” (1958), cu Jean-Paul Belmondo în „Borsalino”( 1970). Pe lângă interminabila listă a filmelor în care a apărut ca actor, se implică decisiv ca producător, scenarist, regizor şi compozitor în alte nenumărate pelicule de-a lungul a peste cinci decenii, ultima apariţie bifând-o în „Asterix la Jocurile Olimpice”, 2007, în care joacă rolul lui Cezar.
       Creează o firmă de produse de lux, la Geneva, în 1978, căreia îi imprumută numele, „Alain Delon Diffusion SA” şi unde se pot găsi parfumuri (AD, Alain Delon pour Homme, Samouraï, Shogun…), şampanie, coniac, ceasuri de mână, ochelari, ţigări, haine şi accesorii care poartă inscripţionat numele său. Marca ochelarilor de soare purtaţi de Delon a devenit foarte populară în Hong Kong, după ce actorul Chow Yun Fat a purtat astfel de ochelari în filmul din 1986, „A Better Tomorrow”. Ulterior, Delon i-a mulțumit lui Chow printr-o scrisoare pentru că a ajutat la vânzarea produsului în Hong Kong. Regizorul filmului, John Woo, al cărui idol era Delon, a scris un scurt eseu despre filmele „Samuraiul” și despre „Le Cercle rouge”, fapt care l-a bucurat foarte mult pe actor. Popularitatea lui Alain Delon este întărită de aparţia sa pe coperta albumului „The Queen Is Dead” din 1986 al trupei The Smiths.
       În 1985, se stabileşte în Elveţia, la Chêne-Bougeries, în cantonul Genève.Doi ani mai târziu, în 1987, o întâlneşte pe Rosalie Van Breemen, un manechin aristocrat olandez, la filmarea videoclipului pentru melodia sa „Comme au cinéma”. Alain Delon se desparte de Mireille Darc după cincisprezece ani de concubinaj şi se căsătoreşte cu Rosalie, împreună cu care are doi copii: Anouchka, născută în 1990, şi Alain-Fabien, în 1994, dar de care se separă după mai mulţi ani, soţia părăsindu-l pentru Alain Aflou, celebru optician şi magnat francez.Obţine dubla cetăţenie elveţiană în anul 1999. În 2001, fotograful Christian Aaron Boulogne, fiul manechinului, cântăreţei şi actriţei germane Nico, publică o carte de amintiri, „L’amour n’oublie jamais” şi afirmă că este fiul ascuns şi nerecunoscut al lui Alain Delon. În acelaşi an, Alain Delon îl întruchipează cu succes pe comisarul de poliţie Fabio Montale din Marsilia, într-un serial poliţist după opera lui Jean-Claude Izzo pentru TF1. Serialul va fi filmat în perioada 2003-2004 şi, de asemenea, joacă şi rolul lui Frank Riva în seria cu acelaşi nume pentru France 2.
          În anul 2003, Claudia Cardinale îi înmânează Steaua de Aur a Festivalului Filmului de la Marrakech, iar, în 2005, este numit Officier de la Légion d’honneur de către preşedintele francez Jacques Chirac, pentru „contribuţia sa la arta cinematografiei”. Singurul lucrul care nu îi reuşeşte este crearerea unei companii aeriene de linie, el având brevet de pilot. Şi mai este ceva care îl supără – îşi dă fiul în judecată pentru intenţia de a crea o casă de filme porno şi îi retrage dreptul de a folosi numele fără consultarea lui.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/alain-delon-2302/

https://www.gala.fr/stars_et_gotha/alain_delon

https://www.franceculture.fr/personne/alain-delon

http://www.allocine.fr/personne/fichepersonne-1920/biographie/

https://radiochisinau.md/documentar–actorul-alain-delon-implineste-80-de-ani—28039.html

http://www.rador.ro/2015/11/08/portret-actorul-alain-delon-simbolul-frumusetii-masculine/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here