S-a întâmplat în 8 noiembrie 1901

0
49

S-a întâmplat în 8 noiembrie 1901: S-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist; între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general, iar între anii 1955 şi 1965, prim-secretar al CC al PMR şi preşedintele Consiliului de Stat al RPR; în perioada 1948-1958 a optat pentru modelul stalinist, facilitând aservirea totală a României intereselor URSS; a instaurat un regim totalitar, de represiune poliţienească, căruia i-a căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare şi culturale a ţării; după 1958, în plan extern, a evoluat treptat spre o distanţare de URSS.

      Gheorghe Gheorghiu-Dej (numele la naștere Gheorghe Gheorghiu, n. Bârlad,– d. 19 martie 1965,București a fost liderul comunist al României din 1947 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 19 martie 1965.Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin, iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a URSS-ului, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii ceea ce i-a adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia când a fost iradiat.A fost solidar cu ceilalţi membrii din conducere în dictarea legilor şi măsurilor considerate atunci absolut necesare regimului de democraţie populară, în economie (industrie, finanţe, comerţ), în administrarea statului, în justiţie, învăţământ, armată…
       Gheorghe Gheorghiu s-a născut într-o familie de muncitori bârlădeni, tatăl era Tănase Gheorghiu și mama sa, Ana. La vârsta de doi ani a fost înfiat de unchiul său Nicolae Gheorghe Ionescu din Moinești, Bacău și a urmat învățământul gimnazial în actuala școală nr.1”Ștefan Luchian”. După terminarea școlii a lucrat la o fabrică de cherestea, la o țesătorie, iar apoi s-a angajat la meșteri dogari din Piatra Neamț și Moinești.
         S-a calificat în meseria de electrician la societatea petrolieră „Steaua Română” Moinești, iar apoi a lucrat la atelierele CFR Galați.A participat la greva generală a muncitorilor din Valea Trotușului, în anul 1920.Între anii 1919 și 1921 a lucrat ca electrician la Câmpina, după care s-a întors la Galați, unde s-a angajat ca electrician la o stație de triaj.Transferul de la stația din Galați la stația de triaj din orașul Dej (ca urmare a acuzației de „agitație comunistă”) i-a adus și supranumele „Dej”. De-a lungul timpului, i se va spune „Machiavelli al Balcanilor” pentru că avea o „formidabilă capacitate de intrigă și manipulare”.
      În 1926 s-a căsătorit la Galați, cu Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar.Au avut două fiice: Vasilica (viitoarea actriță de cinema Lica Gheorghiu, n. 15 martie 1928) și Constanța („Tanți”), născută în 1931.În 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat între martie 1933 și august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele CFR Grivița din București.La 2 februarie 1933, muncitorii ceferiști de la Atelierele CFR Grivița din București au declanșat o grevă, după ce guvernul anulase înțelegerile mai vechi cu privire la condițiile de muncă. Greva s-a extins și la ceferiștii din Cluj și Iași. La 14 februarie au fost arestați Gheorghiu-Dej și alți membri ai Comitetului Central de Acțiune, iar în 15 februarie au avut loc ciocniri violente între muncitori și poliție în care au murit câțiva ceferiști.
        Dej a fost judecat ca instigator, alături de Constantin Doncea, Chivu Stoica, Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie și Gheorghe Vasilichi și de alți 100 de „agitatori”. La 19 august 1933 a fost condamnat prin Sentința nr. 571 la 12 ani de muncă silnică, în urma procesului de la Craiova, începându-și ispășirea pedepsei în închisoarea Doftana, lângă Câmpina, trecând și la penitenciarul din Caransebeș și lagărul de la Târgu Jiu. În 1936 este ales în absență, membru al CC al PCR, devenind lider al facțiunii din închisori a partidului (termenul face distincția dintre comuniștii încarcerați în țară și cei aflați în exil în Uniunea Sovietică – facțiunea moscovită). Și-a consolidat autoritatea în interiorul organizației de partid a închisorilor cu ajutorul unui grup de agenți sovietici închiși în România: Pintilie Bodnarenko-Pantiușa, Serghei Nikonov – Nicolau, Petea Gonciaruk, Vasile Bucikov, Mișa Posteuca etc.Grupul din țară al Partidului Comunist care și-a petrecut anii de război în lagărul de la Târgu Jiu îi includea pe Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și Alexandru Moghioroș.
      Dat fiind statutul său de lider comunist de frunte, este transferat în lagărul de la Târgu Jiu în timpul regimului lui Ion Antonescu, aici petrecându-și cea mai mare parte a detenției în timpul celui de-al doilea război mondial. Închis în aceeași celulă cu Nicolae Ceaușescu, devine mentorul politic al acestuia din urmă. La 12 august 1944, înainte de lovitura de stat, a evadat din închisoare. A fost ales Secretar general al Partidului Comunist Român la Conferința națională din 16 octombrie 1945 și a condus PCR în colaborare cu Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, care au fost aleși membri ai Biroului Politic și secretari.În guvernul generalului Sănătescu a fost ministru al Comunicațiilor și lucrărilor publice. La mijlocul lunii ianuarie 1945, Gheorghiu-Dej și Ana Pauker au făcut o călătorie la Moscova pentru convorbiri cu conducătorii de partid sovietici, Stalin și Viaceslav Molotov.
       În urma acestei întâlniri, Gheorghiu-Dej și comuniștii din jurul său s-au asigurat de sprijinul de care aveau nevoie în drumul lor spre cucerirea puterii.După întoarcerea delegației, Frontul Național Democrat – o coaliție politică promovată de către Partidul Comunist – a inițiat o campanie sistematică pentru înlocuirea guvernului Rădescu cu un guvern propriu. La 6 martie 1945, Regele Mihai a anunțat formarea unui guvern condus de Petru Groza, care fusese impus de către Uniunea Sovietică.
       La 1 decembrie 1946, Gheorghiu-Dej, secretar general al Partidului Comunist, a obținut conducerea Ministerului Economiei Naționale (care a fost numit în anul următor Ministerul Industriei și Comerțului), a cărui funcție principală era mobilizarea tuturor resurselor țării în vederea îndeplinirii politicii economice comuniste. În această calitate, el a avut grijă să fie îndeplinite obligațiile economice ale României față de Uniunea Sovietică, în conformitate cu prevederile armistițiului din 1944, și a estimat resursele și bogățiile naționale în perspectiva naționalizării. Această sarcină specială a presupus deplasări repetate la Moscova.În 1946-1947 Gheorghiu-Dej a fost membru al delegației române conduse de Gheorghe Tătărescu la tratativele de pace de la Paris. Delegația română pentru negocierile de pace cu România, de la Paris, condusă de Tătărescu, a inclus pe Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu. Ei au încercat la negocieri, fără succes, să obțină recunoașterea statutului de co-beligeranță pentru România, dar pe de altă parte, nu au obiectat față de anexarea sovietică a Basarabiei și a Nordului Bucovinei.
      La 5 octombrie 1947 s-a ținut ultimul congres al Partidului Social Democrat la care au participat ca invitați Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, la care a fost adoptată cu aclamații o rezoluție cu privire la unirea cu Partidul Comunist. După formarea Partidului Muncitoresc Român, fostul Partid Social Democrat condus de Titel Petrescu a fost dispersat prin intimidarea și arestarea activiștilor săi, liderul însuși, Titel Petrescu, a fost arestat în mai 1948 și întemnițat fără judecată.La primul Congres, desfășurat la 21-23 februarie 1948, al noului Partid Muncitoresc Român, alcătuit prin fuziunea dintre PCR și Partidul Social Democrat, Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general ,iar Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost numiți în secretariatul partidului și în Biroul Politic. Lucrețiu Pătrășcanu nu a mai fost ales în nici unul dintre forurile conducătoare ale partidului, iar la scurt timp după aceea a fost demis din funcția de Ministru al Justiției.
        În cadrul Secretariatului C.C. al P.M.R. a coordonat activitatea Comisiei Controlului de Partid, Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R., Secțiilor de Industrie Grea și Agrară ale C.C. al P.M.R. și Direcției Treburilor a C.C. al P.M.R. (din 7 octombrie 1955). Influența politică sovietică din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii de partid, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (perceput în toate mediile ca un lider animat de convingeri staliniste puternice).Influența economică sovietică s-a materializat prin crearea companiilor mixte Sovrom, prin care economia română a fost transformată după modelul economiei planificate centralizate sovietice. Dintre acestea, cele mai importante pentru Uniunea Sovietică au fost Sovrompetrol și Sovromtransport, care au intrat în funcțiune imediat.Ultimul sovrom, Sovromcuarțitul a fost revândut românilor abia în anul 1956, punându-se astfel capăt unei forme de exploatare economică directă de către ruși.
        Solidar cu ceilalţi „tovarăşi” din conducerea efectivă a P.M.R., împarte răspunderea pentru represiunea generalizată şi repetatele încălcări ale propriei „legalităţi socialiste” – abuzuri, bătăi, violenţe şi procese prefabricate de securitate, deportări, deţineri fără lege. Nu a exprimat vreodată un regret pentru represiunea aplicată la scara întregii ţări. După 1953, a introdus pe etape „legalitatea socialistă” şi a dispus încetarea represiunii generalizate.A ştiut să asculte necondiţionat de stăpânul de la Kremlin, Iosif Vissarionovici Stalin. Când Cominform-ul a denunţat politica promovată de Iosip Broz Tito (iunie 1948), Gheorghiu Dej „s-a solidarizat cu poziţia PC(b) al URSS şi a caracterizat comportarea conducătorilor iugoslavi ca trădătoare” raportează Jdanov, Malenkov şi Suslov lui Iosif Vissarionovici.A publicat apoi articolul „Clica lui Tito – duşman de moarte al socialismului” şi a prezentat în noiembrie 1949, la următoarea şedinţă a Cominform-ului, raportul pregătit la Moscova şi intitulat Partidul Comunist din Iugoslavia în mâna unor asasini şi spioni.
     Dar după moartea lui Iosif Vissarionovici relaţiile bilaterale sunt reluate, mareşalul Tito este întâmpinat la Bucureşti (1956) cu deosebită cordialitate de Gheorghiu Dej. Colaborarea cu Iugoslavia va rămâne constantă, iar liderul român a rostit o alocuţiune în faţa parlamentului iugoslav, fiind primul dintre conducătorii comunişti care a beneficiat de un asemenea protocol.A avut un deosebit simţ politic în dirijarea politicii externe a Republicii Populare Române şi a ştiut să urmeze sfaturile lui Ion Gh. Maurer secondat de Corneliu Mănescu şi de diplomaţii din centrala MAE.Schimbarea de esenţă pe care realizat-o a fost restabilirea relaţiilor cu ţările Europei de Vest şi cu Statele Unite ale Americii odată cu slăbirea dependenţei de Uniunea Sovietică, dar menţinând apartanenţa RPR la aria de dominaţie politico-militară a URSS, potrivit cu aranjamentele dintre cele trei puteri învingătoare – URSS, SUA şi Marea Britanie (1943-1945).”Ghiţă, ai să citeşti în ziare că România se află în război cu Statele Unite” – ar fi spus Ion Gh. Maurer lui Gheorghiu Dej, când ambii au aflat de amplasarea rachetelor sovietice în Cuba.
      Ca urmare, Gheorghiu Dej trimite într-o misiune ultraconfidenţială pe Mircea Maliţa care a comunicat Secretarului de Stat Dean Rusk că, în caz de conflict între SUA şi URSS, Republica Populară Română nu va participa decât dacă va fi atacată.Totodată, a dat asigurări că pe teritoriul român nu sunt amplasate rachete sovietice.Comunicarea a fost socotită atât de importantă, încât conducerea SUA nu a împărtăşit-o aliaţilor din NATO.Politica de autonomie şi de păstrare a unei linii proprii în politica internă şi externă, a fost exprimată în documentul, viu comentat pe plan internaţional şi bine privit de opinia publică din România, intitulat Declaraţie cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Principiile enunţate în Declaraţia din Aprilie 1964 au fost aplicate şi în anii următori.
      Publicarea Declaraţiei din Aprilie a fost posibilă şi fiindcă Gheorghiu Dej şi Emil Bodnăraş au reuşit să sugereze conducerii sovietice şi lui Nikita Hrusciov, retragerea trupelor sovietice aflate în România din 1944.Prezenţa acestor trupe, spuneau ei, nu mai era necesară întrucât RPR avea în jur numai ţări prietene şi aliate, iar regimul democrat popular intern se consolidase deplin. Pentru considerente proprii ale politicii externe a URSS conducerea sovietică a adoptat acest punct de vedere şi a dispus plecarea din România a trupelor, care, în fiecare gară importantă din ţară, au fost întâmpinate cu alai, fanfară, mâncare şi manifestări de „prietenie şi solidaritate”…A fost, se spune, o reuşită a politicii externe a lui Gheorghiu Dej.
      În politica internă a ştiut să-şi apere şi să-şi întărească poziţia proprie, eliminându-şi fără ezitare, prin intermediari, adversarii – Foriş, deţinut ilegal, apoi ucis cu ranga (1946); Lucreţiu Pătrăşcanu, eliminat fizic în urma unui proces prefabricat, cu acuzaţii inventate, proces pe care Gheorghiu Dej l-a urmărit îndeaproape, prin intermediul lui Iosif Chişinevschi; Vasile Luca a murit în închisoare.Ceilalţi (precum Teohari Georgescu şi Ana Pauker) au fost neutralizaţi complet din viaţa politică. Dacă în edificarea orânduirii „democrat populare” şi în represiunea generală împotriva „duşmanului de clasă”, conducerea P.M.R. a fost solidară, între liderii comunişti a avut loc o confruntare surdă pentru putere, însoţită de o intrigă mereu reluată.
       Lovitura de maestru a lui Gheorghiu Dej a fost eliminarea, în 1952, de la conducerea P.M.R. a lui Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu. În mai 1952 cetăţenii ţării au aflat cu totală surprindere şi nedumerire că unii din liderii văzuţi până atunci pe panouri mari la toate serbările oficiale, se făcuseră „vinovaţi” de „deviere de dreapta şi aventurism de stânga” (sic), de subminarea „rolului conducător al partidului”, de stimularea „elementelor capitaliste de la sate şi oraşe”, de încălcarea „în mod aluziv şi grosolan” a legalităţii populare etc., etc.Eliminarea acestor rivali (din care doi vechi cominternişti – Vasile Luca şi Ana Pauker), a avut loc cu aprobarea lui Iosif Vissarionovici Stalin.Nimic nu mişca în democraţiile populare (excepţie Iugoslavia), fără acordul stăpânului de la Kremlin. Era, practice, imposibil în 1952 ca schimbări la un asemenea nivel în conducerea PMR să aibă loc fără aprobarea lui Iosif Vissarionovici.
       După 1953, Dej a reuşit, prin mecanismele obişnuite ale vieţii de partid, să-şi îndepărteze şi alţi rivali potenţiali.La Congresul al III-lea PMR (iunie 1960) Gheorghiu Dej era liderul necontestat al partidului şi statului.A beneficiat de această poziţie trei ani şi jumătate.În impunerea instituţiilor şi mecanismelor statului democrat popular (după model sovietic) nu a făcut rabat – nici el, nici ceilalţi lideri – indiferent de confruntările şi intrigile de culise dintre ei.La fel şi cu lupta de clasă declanşată de sus în jos; duşmanul de clasă trebuia descoperit şi „nimicit”. Până în 1952 inclusiv, presiunea şi represiunea au mers crescendo, promovate de toată conducerea P.M.R.Apoi, din 1953, la început prin indicaţiile primite de la Moscova, ulterior din proprie iniţiativă, chingile impuse cetăţenilor au început să slăbească, foarte încet şi sub control.
       La retragerea trupelor sovietice (1958) şi odată începută faza a doua (şi ultima) a colectivizării agriculturii, represiunea s-a făcut din nou simţită în mediul rural, dar şi în lumea cărturarilor (evenimentele din Ungaria 1956).Din 1962 relaxarea s-a generalizat. Satele de deportare au fost desfiinţate, deţinuţii politici graţiaţi de executarea restului pedepsei (14.056 persoane din care 90% în ultimii trei ani ai cârmuirii lui Dej).Începând cu 1960, liderul P.M.R. a promovat o politică de deschidere în planul artei, literaturii, în domeniul istoriei şi umanistic, o revenire treptată spre valorile şi conceptele tradiţionale ale culturii româneşti, inclusiv readucerea, fie la Institutele Academiei fie în învăţământ sau alte sectoare, a specialiştilor formaţi înainte de 1944.Este fără îndoială că fără girul lui Gheorghiu Dej o asemenea politică nu ar fi fost pusă în practică. Tot el, în august 1965 a declarat public că în RPR a încetat lupta de clasă.
      A ştiut să se consulte şi să pună în aplicare sugestiile şi ideile altora.S-a sfătuit repetat cu specialiştii în construirea barajelor (Bicaz şi pe Bistriţa).A colaborat direct cu I.G. Maurer în elaborarea politicii externe.Până în 1964 Gheorghiu Dej nu a dat semne că puterea deplină i-ar fi schimbat mintea şi purtarea.Avea spontaneitate când era într-un cadru mai restrâns. Iată pe Gheorghiu Dej la şedinţa Biroului Politic al PMR din 26-27 februarie 1963: dacă deciziile politice s-ar lua de la un centru suprastatal – spunea el – „atunci guvernele ţărilor ce mai au de făcut, pot să se ducă la vânătoare în fiecare zi”.Referitor la aceeaşi temă, a planificării suprastatale, Dej adăuga:”O să le dăm pâinea şi cuţitul şi să aşteptăm ca ei să taie felioare”!
       Punând în aplicare o politică de relaxare, Gheorghiu Dej şi-a dat seama de nevoia de a oferi ceva ce poate fi înţeles de majoritatea cetăţenilor.Drept urmare, procentul alocat fondului de acumulare a fost redus sensibil.Mărirea fondului destinat consumului s-a văzut relativ repede în mediul urban prin mărfurile şi alimentele puse la dispoziţia cumpărătorilor.În mediul rural, supus până 1962 ofensivei finale a colectivizării, efectele au fost cu totul modeste. Oricum, în 1964/1965 regimul democrat-popular nu mai avea temerea permanentă a ostilităţii opiniei publice.Supravegherea generală continua, fireşte.
     La moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, România era o altă ţară, alta decât aceea din 1945-1947.Clasa politică tradiţională fusese lichidată şi individual şi ca factor constitutiv. Fusese înlocuită cu ierarhia de partid şi aparatul ei.Puterea aparţinea în exclusivitate Partidului Muncitoresc (Comunist) Român.Industria, finanţele, comerţul, transporturile, minele, de mult naţionalizate, erau gestionate de aparatul statului democrat-popular.Odată cu industrializarea, clasa muncitoare crescuse numeric dar şi calitativ.Ţărănimea tradiţională, cu temeiul în proprietatea individuală a pământului, fusese colectivizată.Intelectualii de factură tehnică lucraseră de la început în noul regim, iar lumea artistică; literară, ştiinţifică s-a integrat treptat.Regimul era recunoscut pe plan internaţional şi ţara devenise membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
       Împărţirea Europei în cele două zone, aceea de sub dominaţie sovietică şi Vestul, era un fapt împlinit, statornicit, recunoscut şi juridic. În România, ca şi în celelalte „democraţii” răsăritene (Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia), transformarea politică, socială, economică şi culturală, era un fapt împlinit.O altă Europă prinsese contur, iar România se afla în această parte a continentului.
Surse:
Mihai Retegan, Război politic în blocul comunist în anii 1960. Documente, Editura RAO, Bucureşti, 2000
Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia
Gheorghe Apostol – Eu și Gheorghiu Dej, Ediție de casă, 1998
Dej – omul resentimentului, Stelian Tănase, Magazin istoric. 2002

Ștefan Bosomitu, Mihai Burcea – Spectrele lui Dej: incursiuni în biografia și regimul unui dictator, MintRight Inc, 2012

https://www.britannica.com/biography/Gheorghe-Gheorghiu-Dej

http://www.comunismulinromania.ro/index.php/gheorghiu-dej-biografie/

https://books.google.es/books?id=sMnPzUYT6ykC&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summary_r&hl=es#v=onepage&q&f=false

https://www.iiccr.ro/moartea-lui-gheorghe-gheorghiu-dej-19-martie-1965/

https://adevarul.ro/locale/galati/controversata-viata-secreta-liderului-comunist-gheorghe-gheorghiu-dej-taina-rusinoasa-impartea-ceausescu-1_580f6da55ab6550cb8e57b88/index.html

https://www.cotidianul.ro/personalitatea-si-rolul-lui-gheorghe-gheorghiu-dej/

http://www.redescoperaistoria.ro/2015/03/20/personalitati-ale-istoriei-gheorghe-gheorghiu-dej-galerie-foto/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here